Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă…
Un nou eveniment de mountain bike își face apariția în calendarul competițional din România. Epic Măgura Trails își propune să aducă împreună riderii de MTB și eMTB, dar și familiile care își doresc o zi activă în natură, pe unele dintre cele mai spectaculoase trasee din zona Mărginimii Sibiului.
Competiția se desfășoară pe potecile dintre Cisnădie, Cisnădioara, Rășinari și Măgura, iar organizatorii au pregătit nu mai puțin de șase trasee, adaptate tuturor nivelurilor de experiență.

Pentru cei aflați la primul concurs MTB sau pentru cei care preferă un traseu accesibil, există Traseul Scurt, cu o lungime de 17 km și aproximativ 360 metri diferență de nivel pozitiv. Traseul include o coborâre spectaculoasă pe lângă cetatea medievală din Cisnădioara.
Tot pe acest traseu se desfășoară și proba Family, dedicată echipelor formate din cel puțin un adult și un copil. Participarea este posibilă atât cu biciclete clasice, cât și cu e-bike, accentul fiind pus pe mișcare în familie și pe apropierea copiilor de ciclism.
Riderii care își doresc o provocare mai serioasă pot alege Traseul Mediu, cu 36 km și aproximativ 1.200 metri diferență de nivel, ce oferă panorame spectaculoase asupra Mărginimii Sibiului și Munților Cindrel.
Pentru cei mai experimentați există Traseul Lung, o cursă MTB XCM de 68 km și aproximativ 2.400 metri diferență de nivel, destinată cicliștilor licențiați FRC.
Evenimentul include și două probe dedicate bicicletelor electrice. Scenic este o tură recreativă de eMTB, desfășurată în echipe de 2-3 persoane, fără clasament oficial și fără premii, unde scopul este explorarea traseului și bucuria de a pedala împreună.
În schimb, Epic este competiția cronometrată de eMTB, cu un traseu de 22 km și aproximativ 1.300 metri diferență de nivel, destinată riderilor care caută o provocare sportivă autentică.
Prin diversitatea traseelor și accentul pus atât pe competiție, cât și pe experiența petrecută în natură, Epic Măgura Trails își propune să devină un eveniment care să aducă laolaltă întreaga comunitate de mountain bike, indiferent de nivelul de pregătire sau tipul bicicletei.
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.
