Din momentul in care am coborat din tren la Comarnic ardeam de nerabdare sa ajung pe munte sa respir aer curat. Ne-am facut ceva provizii de apa (pentru cei care nu au ramas niciodata fara apa garantez ca nu e lucru placut) si cateva dulciuri ca sa ne mai energizam cand ne-o alerga ursul.Am pornit prin Comarnic urcand usor usor pe drumul care duce la Satul Secaria. Usor usor nu este tocmai corect spus: incalzirea ne-am facut-o in primele cinci minute caci urcarea asta era destul de abrupta.
Drumul prin Comarnic e frumos dar pentru o masina probabil este dureros: multe portiuni in care se poate circula doar pe o banda, surpari de mal etc.
In schimb, aleea de la drum la biserica este proaspat asfaltata:
Peisajul a inceput sa se mai lumineze odata ce am reusit sa iesim din Comarnic. Asa ne-am si dat seama cam in ce directie vom avea de mers.
In varful dealului, inainte sa incepi coborarea catre Secaria, exista o troita si un drum de tara pe partea dreapta.Drumul era blocat de vreo cativa tarani si o poarta de lemn asa ca am negociat cu ei pe-o bere sa ne lase sa trecem.De aici am tras prima invatatura in aceasta excursie: sa ai la tine o bere “de negociere” te poate aduce mai aproape de ceea ce iti doresti.
Creasta dealurilor era foarte imbietoare asa ca ne-a facut placere sa ne pozam si cu vacile.
Un traseu foarte placut pe drumuri de carute, pe coline, printre campuri si luminisuri.
Acum insa urmeaza partea mai haioasa a povestii. Intr-o singura propozitie suna cam asa: cand ajungi sa vezi barajul este important sa nu uiti sa faci dreapta. Noi am facut stanga.
Am coborat prin padure in viteza cu gandul ca vom trece pe baraj. NU am avut vreun dubiu ca exista drum si ca va fi foarte misto peisajul. O coborare prin padure pe care o poti face pe bicicleta: asta a fost partea extrema din tot traseul.
Am continuat de-a lungul lacului in acest peisaj apocaliptic pentru ca padurea de deasupra noastra era mult prea deasa si coasta prea abrupta ca sa poti sa treci prin ea cu bicicleta. Nu se recomanda celor care intra in panica usor sau stiu ca nu le place sa-si care bicicleta in spate.
Apoi, un hop mic de 8-10 metri in sus si eram pe baraj. Epuizati.
Victorie. Paznicii barajului s-au uitat la noi ca la extraterestri. Veneam din zona interzisa PE BICICLETE…pe barajul lor de securitate nationala. Noroc ca aveam aparatul in husa pe ghidon (iar ei nu stiu cum arata o husa de aparat foto).
Ne-am racorit la izvor, ne-am facut plinul de apa si apoi am coborat spre Brebu si catre Campina. De aici incolo drumul a fost usor, relaxant. Multe case/vile, peisaj frumos. Pe Valea Doftanei vreo 15 km.
Niste stanci la Brebu.
Total traseu: vreo 6 ore de mers constant. Kilometri: cam 30
Autor : Dominic Virtosu
o bere ca sa va lase pe drum ?! ce baieti finuti, alea sunt terenuri considerate pasunat comunal , porti au pus ca sa nu zboare vacile pe tarlaua vecinului , drumurile insa sunt cat se poate de publice…
si haioasa tare povestea asta cu datul la vale prin padure pana in baraj , n-am icercat niciodata insa din varful frumos sunt potecute si drumeaguri care ajung fie in Seciuri , fie in Sotrile sau Vistieru , de unde se pot urmarii drumuri pe culme foarte interesante spre campina , respectiv cornu … la ales intre asfalt si viteze de 60kmh printr-unele locuri -sotrile-campina sau drum de care si poteca , un pic mai greu de dibuit , vistieru-nistoresti(partea superioara)-plaiul cornului-cornu
eu stiu un „traseu”mai extrem decat asta,doar prin comarnic.pe potecile de 30 cm latime mai ales atunci cand ploua,noroiul este f lipicios.ceva extrem