Acum citesti
Test – batoane energizante PowerBar Bella Italia, cu aromă mai puțin dulce

În nesfârșita noastră căutare de support în timpul unei curse mai lungi descoperim o varietate de produse pentru nutriție sportivă care ajută organismul să reziste sau să aibă performanțe mai bune în timp. Însă de cele mai multe ori aceste produse sunt fie dulci fie extrem de dulci, ceea ce le face și destul de greu de consumat. Așadar ne bucurăm când mai găsim și ceva cu gust sărat sau măcar apropiat. Oricum nu foarte dulce.

Din această categorie fac parte și batoanele PowerBar Bella Italia recent lansate în 2017. Potrivit descrierii de pe etichetă, noile batoane au aromă de tomate, dar aduce puțin și cu pizza. Totuși luat la modul general, gustul este tot dulce însă mai puțin dulce. Motivul se află în lista de ingrediente unde, printre altele, avem: suc de mere, struguri, sfeclă și curmale, fulgi de cartof și ovăz, piure de tomate și pudră de tomate, condimente, oțet de mere și sare. Așadar o combinație interesantă de ingrediente dulci și sărate care la final oferă batonului un gust dulce-sărat, evident. Este mult mai ușor de consumat după ce ai dat pe gât și câteva geluri din acelea, ultra dulci. Oricum, merită încercat și cred că va fi apreciat de majoritatea.


PowerBar Bella Italia este un baton destinat a fi consumat înainte sau în timpul efortului. Spre deosebire de celelalte batoane PowerBar din gama NewEnergize, Bella Italia conține de două ori mai mult sodiu, adică 200 mg. Asta înseamnă că electroliții tăi sunt înlocuiți nu doar prin hidratarea cu lichide ci și din acest baton. Sodiul este foarte important pentru momentele când faci sport pentru că organismul tău îl va folosi pentru buna funcționare a sistemului muscular și nervos. Este în același timp responsabil și cu menținerea nivelului optim de lichide în diferite zone din corpul tău.

Bella Italia beneficiază și de rețeta C2MAX ce presupune carbohidrați din două surse: glucoză și fructoză. Teoria, dar și studiile, spune că această rețetă oferă cu până la 50% mai multă energie în comparație cu glucoza simplă, îmbunătățind rezistența în același timp. C2MAX-ul se și absoarbe rapid în organism datorită celor două surse de carbohidrați. PowerBar Bella Italia nu conține conservanți și se pare ca nici coloranți artificiali, aromele incluse fiind naturale. Tind să dau crezare acestor afirmații, PowerBar fiind un brand cu istorie din 1986, recunoscut de cei mai buni sportivi de performanță din lume.

Pe traseu batoanele le-am consumat cu plăcere, spre deosebire de variantele dulci de la PowerBar sau alte mărci la care cam trebuie să iei și o înghițitură de apă după fiecare mușcătură. Pentru o tură de antrenament pe cursieră de 100 km am avut la mine 4 batoane, planul fiind să consum unul la 30 de minute. Se pare însă că produsul este fie concentrat fie mult mai eficient decât mi-am imaginat pentru că timp de 3-4 ore, cât durează la mine o astfel de tură, consumam doar două batoane.

Preț recomandat: 10,99 Lei / baton
Importator: Living Well

Informații nutriționale / baton
Energie 734 kJ / 173 kcal
Grăsimi / din care saturate 0,9 g / 0,2 g
Carbohidrați / din care zaharuri 37 g / 20 g
Fibre 2,3 g
Proteine 3 g
Sare 0,5 g
Sodiu 200 mg

 

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

3 × two =