Cupa Mondială de Mountain Bike trăită de echipa MarosSport

Acum mai bine de o lună, pe la jumătatea lui mai, Cehia ciclistă fierbea în suc propriu. Cea de-a 3-a etapă de Cupă Mondială din calendarul UCI, aduna zeci de mii de fani și crema mountain bike-ului mondial la Nove Mesto. Marco Fontana, Nino Schurter, Julien Absalon și alte nume grele s-au încăierat pe potecile de munte din stațiunea moravă, oferind un spectacol întreținut de puhoiul de fani de pe margine. Fapt mai puțin cunoscut este că la această întrecere au luat startul și câțiva sportivi români, 3 la număr. Miron Elisei, Vlad Sabău și Radu Tudor, toți de la echipa clujeană Team MarosSport au pășit pe un veritabil teren sfânt al mountain bike-ului european și au participat cot la cot cu sportivii amintiți anterior. Deși expediția lor nu a fost una având ca obiectiv o clasare bună, ci mai mult experiența și contactul cu cel mai înalt nivel al mountain bike-ului, ceea ce au trăit acolo este demn de povestit, ceea ce i-am invitat pe fiecare să facă în interviul de mai jos.

• Salut! Prin prezența voastră la Nove Mesto ați subliniat că mountain bike-ul există la noi în țară, chiar dacă nu este foarte puternic. Cum a fost primită delegația voastră acolo?

Elisei Miron: Salut! Nu am vrut să subliniem nimic prin prezența noastră într-o etapă de Cupă Mondială, ci doar ne-am dorit să concurăm la cel mai înalt nivel cu putință, așa cum își dorește orice sportiv. Am fost primiți firesc, aș spune, cei din staff-ul de organizare fiind foarte amabili, relaxați și bine organizați.

Vlad Sabău: Salutare. Eu cred că prin prezența noastră nu am subliniat mare lucru, mai ales că nu am avut nu știu ce rezultate notabile. În schimb ni s-a arborat drapelul țării pe acolo așa că ne-a cam crescut inima în noi (la figurat vorbind evident). Am fost primiți foarte bine, la fel cum cred că au fost și ceilalți. Oamenii au fost primitori, ne-au ajutat să ne descurcăm la înscrieri, cazare, etc.

Tudor Radu: Cicero spunea că începuturile tuturor lucrurilor sunt mici. Acest început putea veni mai devreme, dar e mai bine acum decât niciodată. Chiar dacă sună puțin „pompieristic”, recunoaștem că am simțit puțină mândrie când am vazut că este arborat și steagul Romaniei la locul de start.

• Chiar dacă pare o întrebare ușor naivă, de ce ați ales să mergeți tocmai la această etapă a CM? De ce nu ați mers cu câțiva ani în urmă sau peste câțiva ani?

Elisei Miron: Este ca și în dragoste! Te tot gândești, îți tot faci planuri de ‘atac’ și totuși niciodată nu ești perfect pregătit. La un moment însă îți iei inima în dinți și treci la fapte. Nu zic că am fost în cea mai bună formă fizică din ultimii ani, dar am profitat în primul rând de faptul că aveam punctele necesare (minim 20), că a fost cea mai apropiată etapă de România în acest sezon, că am primit biciclete noi și că ne-am putut permite financiar această deplasare mulțumită și sponsorului nostru, Maros Bike.

Vlad Sabău: Personal îmi doream să particip la o astfel de competiție de vreo 7 ani de zile. De multe ori am fost aproape, însă am cam ratat „milimetric” o astfel de participare. Am ales această etapă pentru că este una dintre cele mai accesibile nouă, din punct de vedere logistic, fiind aproape de România.

Tudor Radu: Cea de-a  3-a etapa de Cupă Mondială din sezonul 2012 a fost cea mai apropiată de casă, ceea ce presupunea cheltuieli ceva mai reduse privind deplasarea. De ce acum? Pentru că probabil acum s-au aliniat planetele în constelația Maros, astfel încât să avem la dispoziție biciclete, mașina cu plinul făcut, câteva rezerve proprii și un pic mai mult know how decât acum câțiva ani.

• Ați vizat mai mult experiența unei participări la o etapă de acest fel sau aveați și ambiții pentru un rezultat bun? Ați primit invitații la alte competiții importante de mountain bike din Europa?

Elisei Miron: Știam la ce nivel suntem, e suficient să ne uităm la rezultatele curselor UCI din România și apoi să-i urmărim pe cei care le-au câștigat, în cursele de Cupă Mondială. Sincer eu mă temeam chiar că voi fi ultimul în clasament. Experiența a fost însă principalul obiectiv și eu unul sunt fericit cu aceasta. Îmi doresc să o repet însă mi-aș dori să fiu într-o formă ceva mai bună, cu toate că sub locul 60, matematic vorbind e același lucru. Aș vrea însă, dacă tot bat atâta drum, să pot face mai multe ture înainte să fiu oprit.

Vlad Sabău: Nici nu s-a pus problema unui rezultat formidabil pentru că nu sunt la nivelul sportivilor de top care participa la astfel de competiții. Cel mai mult mi-am dorit să simt pe pielea mea o astfel de experiență, să văd cum e organizat un astfel de concurs, de la traseu până la standuri. Eu unul, am mai primit invitații „exotice”, dar știu că nu le voi putea onora mai ales din cauza situației financiare, o deplasare în Statele Unite, Canada sau Brazilia practic fiind imposibilă. Chiar și prin Franța, Spania sau Marea Britanie ar fi destul de dificil de onorat.

Tudor Radu: Suntem conștienți că, cel puțin în acest moment, nu putem candida la pozițiile fruntașe la un asemenea nivel, dar credem că această experiență ne-a echilibrat puțin. Dacă ne credeam prea buni, ne-a adus cu picioarele pe pământ. Dacă ne lipsea entuziasmul, acum ne-am încărcat rezervele. Cred că impulsul primit la Nove Mesto se va simți tot restul sezonului.

• Cum vi s-a părut atmosfera generală a competiției?

Elisei Miron: A meritat tot efortul de a participa. Am fost încurajați cum nu s-a întâmplat la nici o altă cursă până acum: trompete, vuvuzele, sirene, aplauze și încurajări venite din partea  spectatorilor înghesuiți lângă banda delimitatoare pe urcări. Toate acestea îți dau putere și în același timp te fac să te rușinezi că nu poți apăsa mai tare pedala.

Vlad Sabău: În ziua de sâmbăta, la cursa de U23, chiar dacă un ceh a fost câștigătorul, atmosfera nu s-a ridicat la nivelul zilei de duminică, atunci când spectatorii au fost de-a dreptul frenetici. Din ce am auzit eu, ar fi fost în număr de 22.000, dar nu știu sigur. Oricum, să fii încurajat de atâția oameni pe urcări, coborâri și chiar în zona de start a fost ceva formidabil. Vuvuzele, tobe, trompete, alarmă antiaeriana, aplauze.. nu am cuvinte. Am rămas foarte plăcut impresionat.

Tudor Radu: Incredibil. Să concurezi în uralele a 20.000 de oameni care te încurajau ca și cum ai fi fost pe primul loc, e emoționant, motivant și puțin stânjenitor.

• Ce părere aveți de nivelul riderilor de acolo, desigur, în afară de faptul că sunt sportivii de top ai acestei discipline? Ați avut ocazia să îi cunoașteți și ca oameni? Cum vi s-au părut ei?

Elisei Miron: Personal nu am discutat cu nici unul dintre riderii de top, deși am stat în același hotel cu unii dintre ei și am mâncat la mese alăturate, iar la antrenamentele oficiale eram pe aceeași baricadă cu ei. Atmosfera generală e una relaxata, fiecare își vede de treaba lui.

Vlad Sabău: Nivelul lor se vede în rezultate, nu cred că mai avem ce comenta.  Eu am avut ocazia să cunosc întreg staff-ul echipei Cannondale Factory Racing, fiind invitat la standul lor, să vorbesc cu băieții, să le cer un sfat sau pur și simplu să ma încurajeze în ceea ce fac. Sunt oameni ca oricare alții, nesperat de modești. Chiar dacă par foarte relaxați, sunt calculați în tot ceea ce fac. A fost ceva din care personal am avut foarte mult de învățat.

• Probabil ați putea răspunde pagini întregi, dar în opinia voastră ce lipsește sportivilor români sau sportului românesc ca să aibă un rider în primii 10 la o etapă de CM? Până la urmă, și Nino Schurter sau Julien Absalon au tot doi plămâni și două picioare…

Elisei Miron: Da, și ei au tot doi plămâni, însă au trecut de o bază de selecție mult mai largă în timp ce eu personal concurez doar pentru că asta e pasiunea mea. Pentru a avea un rider în top 10, trebuie să dezvoltăm competițiile pentru copii și juniori, să avem școli care să îi pregătească din toate punctele de vedere pe cât mai mulți copii. Așa putem găsi talente pe care mai apoi trebuie sa stim să le ținem motivate, să știm să le pregătim științific și să nu le tăiem avântul.  Poate așa am avea șanse peste vreo 10-20 de ani să avem un sportiv bun în Cupa Mondială. Totuși, cred tot mai mult că România nu este un mediu propice pentru a crește un campion de ciclism/mountainbike… Ma gândesc la mentalitatea oamenilor de rând, a sponsorilor, a forurilor oficiale, etc. În România cu siguranță nu ar plăti mii de oameni bilet pentru a vedea pe viu Cupa Mondială de MTB și asta spune multe. Totul pleacă de la bază.

Vlad Sabău: Până la urmă și Ronaldo sau Messi au tot doi plămâni și două picioare. Alor noștri ce le lipsesc să câștige un Campionat Mondial sau măcar să se califice? Eu cred că în primul rând ne lipsește cultura bicicletei. Mai apoi nu există susținere din partea multor oameni/firme pentru sportul acesta, iar când suportul financiar e limitat nu putem avea rezultate. Deși mi-aș dori foarte mult, nu cred că în viitorul apropiat vom avea un sportiv în primii 10 la o Cupă Mondială sau Campionat Mondial. Nivelul e mult prea ridicat. Suportul pe care îl primesc sportivii de top este unul inimaginabil și aici nu mă refer strict la bicicletă. Ei sunt concentrați doar pe un singur lucru: cum să pedaleze mai tare. Noi în schimb trebuie să facem rost de bike-uri, piese, deplasări, etc. Cred că foarte multa lume știe că atunci când e iarnă, marea majoritate a riderilor din Cupa Mondială se antreneaza bine mersi prin țările din emisfera sudică. Noi ne dăm pe rulouri până ne plictisim sau ieșim pe șosea până ne prinde reumatismul. Vorba ta, aș putea vorbi pagini întregi, dar vorba multă sărăcia omului.

Tudor Radu: Luat individual, cred că sportivilor le lipsește disciplina. Dacă ne gândim la nivel de societate, cred că ne lipsește susținerea și cultura sportului. Încă de la început trebuie să te lupți cu părinții să îți ia o bicicletă și echipament, apoi să te lase să te dai cu bicicleta. Mai târziu intervine lipsa timpului, lipsa sponsorilor ca o rezultantă a lipsei vizibilității acestui sport în mass media, lipsa practicării în masă a sportului. Altfel te susțin cei din jurul tău dacă practică un sport, dacă înțeleg cât de greu sau de plăcut e să te dai cu bicicleta. Marile diferențe sunt la nivel de societate și cultură, pentru că talent și oameni capabili există și în România.

• Aceeași întrebare și privind organizarea unei etape de CM în România. Vedeți posibilă organizarea unui astfel de eveniment? Care vi s-ar părea cele mai potrivite 3 locații de la noi pentru o asemenea cursă?

Elisei Miron: Da, cu siguranță, dar cineva trebuie să-și pună în cap asta. Cehia de exemplu, acum doi ani, avea doar o cursă UCI C1 pe acest traseu pe care acum s-a desfășurat Cupa Mondială. Înclin să cred că marea problemă ar fi spectatorii, așa cum am spus mai înainte. Avem destule stațiuni montane, locația nu ar fi o problemă. Dintre puținele locații în care acum se organizează curse XCO în România, Păltinișul ar fi cel mai potrivit pentru o asemenea cursă cu toate că spațiul pentru amplasarea standurilor și a TIR-urilor de la echipele profesioniste este cam limitat. Mai trebuie luat în calcul și disponibilitatea autorităților de a se implica într-un astfel de eveniment.

Vlad Sabău: Tot visăm la o astfel de cursă în România, însă dupa experiența avută în Cehia, nu cred că vom avea parte de așa ceva. Nu e vorba de trasee cât de infrastructură: drumuri, hoteluri, parcări. Repet: nu există atât interes în România pentru sportul acesta precum în alte țări. Spre exemplu Cehia, că tot am fost acolo, are campioni mondiali la XC, Ciclocross, 4X și așa mai departe. Diferențele sunt mult prea mari.

• Și tot legat de organizarea de competiții, ați furat niște idei noi pe care să le folosiți în organizarea curselor voastre? Dar alți sportivi străini decât cei care au venit până acum sunt tentați de ideea unei curse în România?

Elisei Miron: Desigur că am reținut niște idei, însă depinde cât vom putea să le aplicăm. De exemplu, dacă ma gândesc la traseu, ei au lucrat cu utilaje mecanizate, noi am lucrat manual. Ei au avut la dispoziție o întreagă baza sportivă cu toate facilitățile, noi avem la dispoziție o pădure.

Vlad Sabău: Idei nu putem spune că am furat, pentru că nu s-ar putea implementa în totalitate la noi în țară, însa eu cred că s-ar putea adapta astfel încât totul să devină mai bun atât pentru organizatori, cât și pentru rideri sau spectatori, care mi-aș dori să fie mai mulți și mai frenetici.

• Vă doresc mult succes în continuare!

Echipa MarosSport: Mulțumim mult!