Acum citesti
Raport de cursă – Geiger MTB Challenge 2014

Duminica trecută a avut loc startul celei de-a 7a ediţii a maratonului de ciclism Geiger MTB Challenge. Evenimentul are o istorie considerabilă, prima ediţie având loc în 2008. Organizat iniţial de Clubul de Ciclism și Triatlon Sibiu din 2011 cursa a fost preluată de Clubul ProCycling, iar din 2012 evenimentul a fost transformat în etapă a Triadei.

La start s-au aliniat concurenţii care au avut de parcurs cele 3 trasee puse la dispoziţie de organizatori: tura Lungă – de 93 km şi o diferenţă de nivel de 3.500m, tura Scurtă – de 50 km şi 1.350m diferenţă de nivel şi tura pentru Începători – de 23 km cu o diferenţă de nivel de 300m.

Dacă traseul pentru începători este adresat „doar” începătorilor, tura lungă este considerată un succes chiar dacă ai reuşit să o termini în 7 ore. În acelaşi timp tura scurtă, de 50 km, este accesibilă potrivit organizatorilor oricărui ciclist cu suficientă experienţă în parcurgerea pe bicicletă a potecilor montane. Să nu fim însă greşit înţeleşi, Geiger MTB Challenge poate fi considerat a fi in Top 3-ul celor mai dificile maratoane mtb din România.

Foto: Horia Marusca
Foto: Horia Marusca

Dimineaţa concursului nu anunţa lucruri bune pentru restul zilei. Cele 14 grade şi ploaia constantă nu promiteau o zi prea uşoară pentru concurenţi. Traseul, şi aşa ştiut a fi greu, părea acum a creste în dificultate cu fiecare minut în care ploaia continua să… plouă. Norocul a fost însa de partea concurenţilor întrucât la ora 9:30 când s-a dat startul asfaltul era aproape uscat, iar temperatura numai bună pentru efort. În plus traseul a fost surprinzător de uscat făcând anvelopele rapide să fie alegerea perfectă.

Cursa a început cu un tronson, destul de lung, de asfalt. Cei aproape 10 km, cam mulţi ce-i drept, au fost numai buni pentru a intra apoi pe traseu bine încălziţi. Intrarea se făcea destul de brusc, cu un viraj la 90 de grade la dreapta urmat de urcare pieptiş. Dacă găseai linia corectă puteai urca pe bicicletă însă majoritatea concurenţilor au ales să împingă.

Din momentul în care am intrat pe off-road până la km 12 unde s-a încheiat prima urcare am avut o rampă medie de 5% cea maximă fiind la un moment dat de 16%. Însă din nou, dacă nimereai linia bună toate urcările puteau fi parcurse pe bicicletă şi de cicliştii cu antrenament mediu. Apoi a urmat o coborâre de aproximativ 2 km care prevestea căţărarea de 13 km de pe Măgura Cisnădiei. Cu o rampă medie de aproximativ 11% cei cu suficientă experienţă îşi puteau impune un ritm constant pentru ca în cele din urmă să ajungă sus, la peste 1200 m altitudine, fără prea mult efort şi cu suficiente rezerve pentru restul traseului. Au fost şi porţiuni de push-bike însă relativ scurte, iar în ziua de concurs ieşirea din pădure ne-a întâmpinat cu ceaţă şi temperaturi care te revigorau. O atmosferă interesantă cel puţin, pentru o zi de vară.

Măgura Cisnădiei a însemnat urcarea spre punctul maxim de altitudine pentru concurenţii de la traseul scurt. Cei care au fost inspiraţi şi au lipit pe bicicletă profilul traseului oferit de organizatori puteau vedea că de aici este doar la vale, cu excepţia situaţiilor când mai era şi la deal.

Geiger MTB Challenge este ştiut a fi unul din maratoanele mtb care solicită pe urcare la maximum rezervele de energie ale participanţilor însă la fel de cunoscut este şi pentru momentele când coborârile sunt tehnice. De pe Măgura Cisnădiei am avut în jur de 5 km de coborâre constantă până la prima urcare de aproximativ 1 km.

Foto: Ovidiu Sopa
Foto: Ovidiu Sopa

Însă în jurul kilometrului 31, în mijlocul unei coborâri tehnice, am întâlnit şi bifurcaţia care ducea la stânga concurenţii înscrişi la traseul lung. De aici ei mai aveau încă 60 km plus rampe care depăşeau şi înclinaţii de 30%. Traseul lung a dus participanţii până la o altitudine maximă de 1692 m potrivit Google Earth.

Foto: Horia Marusca
Foto: Horia Marusca

Traseul scurt urma apoi să iasă într-un final la asfalt pentru ca de la km 39 să întâlnim ultima urcare a zilei pentru traseul scurt, mare parte desfăşurându-se pa asfalt. Şi traseul lung urma să se întâlnească cu cel scurt la km 73 pentru a continua împreună.

Finalul i-a regăsit pe concurenţii de la tura lungă şi scurtă înapoi în Parcul Sub Arini din Sibiu unde am avut de parcurs spre linia de finiş un labirint de poteci care părea ca nu se mai termină. Aici au fost şi ceva porţiuni de noroi datorită pământului cleios, terenului plat şi lipsei soarelui. Dacă ai reuşit să rămâi cât de cât curat pe traseu acum era şansa ta să te murdăreşti.

Concursul a fost terminat de cei mai buni într-o oră cu Dumitrescu Gerhard de la Felt Sidi MTB Team traseul Începători masculin 15-18 ani; 1:14 ore Fejér Eszter de la Giant Team România traseul Începători feminin; Niţu Adrian de la Giant Team România cu 2:29 Scurt Masculin ELITE, acelaşi timp cu Ionuţ Sdrăilă de la NomadMerida CST diferenţiaţi doar de două sutimi de secundă; Comişan Ciprian de la Explorer Mtb Challenge cu 2:33 ore Traseu Scurt Masculin; Dumitru Irina de la BikeXpert Racing Team cu timpul de 3:13 ore Traseu Scurt Feminin; Blazso Marton de la VKE Nelson cu 4:56 ore Traseu Lung Masculin ELITE şi Balazs Sandor cu 5:36 ore Traseu Lung Masculin.

Geiger MTB Challenge 2014 a reprezentat însă a 3a şi ultima etapă a Triadei MTB începută în iunie la Braşov cu Braşov XCM. Cei care au participat la toate etapele, trei la număr, au fost incluşi în Clasamentul General al Triadei. Din păcate la data redactării prezentului material pe site-ul oficial al competiţiei nu era afişat şi Clasamentul General pe puncte după cele 3 etape.

Geiger MTB Challenge rămâne un concurs de mtb de referinţă pe scena ciclismului Românesc fiind apreciat de concurenţi pentru complexitatea traseelor şi organizare.

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

ten − eight =