Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă…
Maratonul mtb de 5 zile Mitas 4 Islands, are loc în Croația la fiecare început de sezon în aprilie, anul acesta fiind între 21 și 25. Întrucât veștile la nivel grobal nu sunt cele mai îmbucurătoare în privința răspândirii virusului, am întrebat organizatrul care sunt planurile pentru ediția acestui an.
Ne-a răspuns că programul merge înainte așa cum este planificat și nu au în vedere anularea concursului. Vor face totul în conformitate cu instrucțiunile primite de la Ministerul Sănătății Croat care nu a emis nicio restricție. De asemenea, recent în Croația a fost raportat un caz de coronavirus, la fel ca în România.
Îți reamintim că Mitas 4 Islands este maratonul mtb ce se desfășoară de-a lungul a 5 zile, pe patru insule diferite din Croația și este alcătuit din patru etape plus un prolog mai scurt care stabilește ordinea la start pentru etapa întâi. Participarea la acest concurs se face în echipe de doi cicliști.Înscrierile sunt încă deschise până pe data de 25 martie 2020, iar taxa de participare are valoarea de 450 euro / persoană, pentru toate cele 5 zile de concurs. Cazarea, masa și transferul între etape ți le poți organiza singur sau poți opta pentru oferta organizatorului care costă 449 euro / persoană. În acești bani ai incluse 6 nopți de cazare în hoteluri de 3 și 4 stele, transferul tău, al bagajelor și al bicicletei între etape, toate mesele.
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.