Acum citesti
Test – pantofi ciclism copii Northwave ORIGIN Junior 2022

Nu sunt rare situațiile când “nevoile” micilor cicliști sunt trecute cu vederea de părinți. Până la urmă de ce ar avea ei nevoie de echipament de calitate, pentru că nu fac nici performanță și nici trasee de zeci sau sute de kilometri. Însă greșeala poate fi mare, întrucât cel mic nu se simte confortabil, se chinuie și ajunge să nu-i mai placă bicicleta deloc.

E drept că pentru câțiva kilometri cu bicicleta prin parc sau prin jurul orașului nu ai nevoie de echipament special sau bicicletă performantă, însă nu sunt puține familiile care pornesc cu bicicleta în aventuri deosebite și pe distante apreciabile, împreună cu cei mici. Ca să nu mai spunem de cei care chiar fac performanță, chiar și dacă doar la nivel de amator, cu participări regulate la concursuri.

Pentru acești copii există echipamentul specializat, cum sunt și pantofii Northwave ORIGIN Junior, cu design și culori noi pentru sezonul 2022-2023.

Pe scurt, sunt niște pantofi simpli, cu închidere simplă, benzi velcro mai precis. Italienii de la Northwave nu au exagerat cu închideri complicate, tocmai pentru a menține prețul jos. Până la urmă acești pantofi vor rămâne mici destul de repede.

Rigiditatea tălpii contează chiar și la pantofii pentru copii. La Northwave ORIGIN Junior avem o valoare de 6. Nu ne spune mare lucru cifra asta însă dacă o comparăm cu, spre exemplu rigiditatea unui model de top de la Northwave, cu talpă de carbon, care este 15, vedem că, aparent, nu este prea mult. Însă în realitate, pentru că cei mici sunt mult mai ușori decât adulții, rigiditatea 6 este chiar bună, suficientă pentru un transfer optim de putere, de la picior la pedală. Juniorul nostru folosește acești pantofi de la începutul verii, avându-i inclusiv în tura de cicloturism de aproape 300 km de-a lungul Canalului du Midi, Franța, și nu l-am auzit vreodată să se plângă că apasă în pedala și nu e mulțumit de cum reacționează bicicleta.

Talpa acestor pantofi este Northwave JAWS, o talpă destul de agresivă, potrivita pentru off-road și mtb, cu care cel mic se descurca foarte bine, la nevoie, și la push-bike. Plăcuța SPD este bine îngropată în talpă, nefiind împiedicat mersul pe jos. Nici pe gresie, când mai intri printr-un magazin, nu este greu de mers. Plăcuța metalică nu atinge terenul ca să zici că ar fi pericol ca cel mic să alunece.

Foarte util este faptul că talpa continuă și urcă pe vârful pantofului. Asta înseamnă protecție foarte bună pe termen lung. Și călcâiul este bine protejat, iar asta am văzut când juniorul trebuia să coboare, practic pe călcâie, pe lângă bicicletă, pante abrupte și foarte bolovănoase.

Închiderea cu două benzi velcro este simpla, așa cum ziceam, dar eficientă. Și se poate regla suficient de bine, cât de tare să strângă pantoful. Tot la categoria confort intră și faptul că pantofii au puține cusături, iar cele care sunt, sunt aplatizate. Practic, punctele de presiune sunt eliminate.

Northwave ORIGIN Junior au o greutate de 304 grame, măsura 36. Nu sunt cei mai ușori, dacă îi comparăm, spre exemplu, cu pantofi pentru adulți care au în jur de 300, cei de șosea și în jur de 400 g cei de mtb, măsura 44, tot Northwave, dar cu închidere combinată (velcro și SLW3). Cu toate acestea, juniorul nu s-a plâns că i-ar simți grei. Practic, se poate trece ușor cu vederea greutatea lor. Pe de altă parte, pentru a-i face mai ușori, prețul ar fi fost semnificativ mai mare, iar pentru mulți părinți investiția nu ar mai fi meritat. Northwave ORIGIN Junior sunt disponibili în variante de măsuri de la 32 la 38.

Concluzie

Pentru mine, în calitate de părinte care supraveghează activitatea sportivă a juniorului, acești Northwave ORIGIN Junior sunt o investiție foarte bună. Consider că cel mic trebuie să se bucure și el de posibilitatea dublării puterii în pedale plus stabilitate, prețul nefiind chiar așa de mare, comparativ cu produse similare de la alte mărci sau chiar de la Northwave.

Juniorul s-a împăcat excelent cu ei și nu l-am auzit vreodată să se plângă că-l bat, că-l incomodează în vreun fel sau că sunt grei. Și nu e la prima sa pereche, să nu aibă cu ce compara. Nu în ultimul rând, i-a plăcut până și combinația de culori, el folosind varianta verde-portocaliu.

Specificații:

  • Măsuri disponibile: 32-38
  • Talpă: Northwave JAWS, pentru mtb
  • Rigiditate talpă: 6 din 15 (scala Northwave)
  • Posibilitate instalare 2x crampoane la vârf
  • Material: PU sintetic
  • Ventilație: parte superioară cu perforații
  • Închidere: 2x benzi velcro
  • Branț: Air Sport
  • Plăcute compatibile: doar mtb
  • Greutate măsurată 304 g / pantof, cu plăcuță spd instalată, măsura 36
  • Culori disponibile: verde-portocaliu; negru-galben
  • Preț la data publicării recenziei: 369 Lei
  • Importator: Bikefun România
Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

fourteen − 9 =