Acum citesti
Test – ciclocomputer Bryton Rider S500

Cel mai nou ciclocomputer al taiwanezilor de la Bryton este Rider S500. Față de modelele anterioare, noul 500 are un “S” în față, despre care Bryton ne spune că vine de la „Sport”. Ok…

La o primă vedere Bryton Rider S500 concurează cu alte două ciclocomputere, bine văzute pe piață, mai precis Wahoo Elemnt Roam și Garmin Edge 830, avantajul principal al acestui Bryton fiind, printre altele, prețul. De menționat că nu am ținut cont de eventualele reduceri de preț pe care le mai poți găsi, ce vedem în tabelul de mai jos fiind prețul recomandat al importatorului sau al vânzătorului.

  Bryton
Rider S500 E
Wahoo
Elemnt Roam
Garmin
Edge 830
Preț / lei 1.469 1.749 1.929
  Bikefun.ro Wheelsports.ro Bikenature.ro

Primele impresii legate de proaspătul lansat S500 sunt excelente. Imaginea este de nivel premium, la fel și finisajele, greutatea de 91 g oferă o senzație de obiect robust, bine construit. Designul pe care Bryton și-l dorește probabil, să devina clasic, cel puțin la ciclocomputerele sale de nivel premium, este carcasa cu colțuri teșite, o formă pe care o păstrează și la S500.

Alte câteva atuuri foarte bune pe care acest ciclocomputer le are, în fața concurenței, este portul USB-C – avantaj la încărcare, cam toate telefoanele au acum USB-C așa că nu-ți mai trebuie alt cablu pentru Bryton. În plus, e posibil ca mulțumită acestui port de generație nouă, încărcarea să se facă mai rapid. Bryton nu zice nimic de treaba asta.

Apoi bateria, autonomia acesteia, este foarte mare, peste 24 de ore pretinde Bryton, ba chiar 35 în pdf-ul inițial de prezentare. Nu am testat cap-coadă afirmația, însă în turele pe care le-am făcut, inclusiv la temperaturi negative, bateria a scăzut doar câteva procente în cele 5-6 ore cât țineau în general ieșirile în natură.

Prima observație pe care o faci, dacă ești familiarizat cu marca și cu celălalt ciclocomputer premium de la Bryton, mai precis modelul 750 pe care l-am testat în trecut și pe care S500 NU îl înlocuiește, este că S500 are ecranul mai mic, dar mai lat. Pentru mine asta înseamnă afișare mai bună a hărții când navighezi, față de o hartă „lunguiață”, cum e la Bryton Rider 750. Pe de altă parte la S500, ecranul fiind mai scurt, avem doar 10 câmpuri cu infoarmații, față de 12 cât are 750-ul.

Părerea mea însă, este că 10 câmpuri sunt arhisuficiente, pentru multe dintre cele mai importante cifre care ne interesează. Spre exemplu eu mi-am pus: viteză, distanța parcursă, puls, cadență, ora zilei, timp pedalat, puterea în pedale, distanța rămasă până la destinație, înclinația drumului și temperatura de afară. Dacă aș mai fi avut încă două câmpuri poate aș mai fi pus: altitudinea curentă, sau diferența de nivel acumulată, sau caloriile consumate.

Așa cum suntem deja familiarizați, ciclocomputerele Bryton funcționează în tandem cu aplicația lor specială, Bryton Active, pe care trebuie s-o ai instalată pe telefon, pentru a profita la maxim de opțiunile vitezometrului.

Față de celălalt model premium, Bryton Rider 750, noul S500 vine cu câteva noutăți:

  • Are modul “Climb Challenge” – îți arată, în format grafic, câte urcări are tura pe care o faci și cum sunt structurate. Îți poți da seama, dintr-o privire, cât de grele vor fi;
  • Sensibilitatea tactilă a ecranului e mai bună;
  • Ecranul are un strat suplimentar anti-reflexie ;
  • Are senzor de lumină ambientală – strălucirea luminii ecranului se modifică automat, în funcție de câtă lumină e în jurul tău;
  • Altimetrul barometric e mai precis;
  • Mufa pentru încărcare sau sincronizare cu telefonul, este acum USB-C;
  • Bateria ține 20-30 ore cu o singură încărcare.

La Bryton Rider S500 poți configura patru profile: trei biciclete și profilul tău. Cele trei profile ale bicicletelor au fiecare culoarea lor, iar configurarea se poate face independent pentru fiecare în parte.

Fiecare profil poate acomoda trei pagini cu informații, fiecare pagină putând acomoda până la 10 câmpuri de informații. Dar poți pune mai puține, dacă vrei ca fontul să fie mai mare și mai ușor de citit în timp ce pedalezi. În afară de cele 3 pagini, mai ai două pentru „lap” și încă una, practic harta pe care navighezi.

Navigația cu Bryton Rider S500

Foarte utilă este funcția de căutare vocală a destinației, când navighezi. Nu e ceva nou, dar funcționează surprinzător de bine, în limba Română! Găsește inclusiv numărul străzii. Condiția ca funcția să meargă este ca ciclocomputerul să fie conectat la telefon, prin intermediul aplicației, iar telefonul să aibă net.

Personal însă nu folosesc funcția de căutare vocală, care-i utilă dacă navighezi prin zone urbane să zicem, pentru că toate turele mele se bazează pe track-uri pe care fie mi le desenez acasă, pe calculator (poți și direct pe telefon folosind app-ul Bryton), fie le primesc de la prieteni. Practic parcurg fie ture noi, fie ture făcute de prieteni, dar urmărind un track, nu punând ciclocomputerul să genereze el un drum spre destinație, așa cum face Waze spre exemplu.

Funcția de navigație a ciclcocomputerului am găsit-o utilă atunci când am nevoie să navighez spre punctul de start al unei ture. Spre exemplu prietenii îmi trimit track-ul, iar eu trebuie să ajung la start. Ce trebuie să fac este să aleg tura din meniul ciclocomputerului (desigur, după ce am transferat track-ul din telefon în ciclocomputer). Dacă nu mă aflu deja la locul de start, computerul mă întreabă dacă vreau să navighez spre start. Îi dai „yes” dacă vrei.

Atenție însă că dacă greșești traseul, dacă nu respecți navigația, ciclocomputerul NU rerutează dacă nu e conectat la telefon, care e conectat la net. Dacă greșești traseul, dacă nu faci stânga sau dreapta când îți zice el, ciclocomputerul va reruta pentru a reface traseul, însă doar când are conexiunea la net refăcută. Modul ăsta de regândirea a traseului nu mi se pare chiar bun, pentru că înseamnă nu doar să ai tot timpul telefonul conectat la ciclocomputer, dar și telefonul să aibă net, lucru care nu se întâmplă tot timpul.

Mi-a plăcut faptul că, dacă nu ești pe ecranul cu harta/navigația, adică dacă ești pe cifre, cu câțiva zeci de metri înainte de a schimba direcția, îți apare un „pop-up” pe ecranul pe care ești, cu o săgeată în direcția în care urmează să o iei, și distanța, în metri, până unde urmează să schimbi direcția. Așadar, nu este nevoie să stai tot timpul pe ecranul cu harta, pentru că poate te mai interesează ce puls ai, cadență, viteză etc.

Trimiterea unui track în ciclocomputer se face destul de ușor. Practic trebuie să ai track-ul turei în telefon, iar asta se întâmplă fie dacă ai desenat track-ul direct pe telefon, fie dacă ți l-ai trimis pe mail, într-un attachment. Odată mailul deschis, deschizi și attachment-ul (track-ul care poate fi în format gpx sau fit), iar telefonul ar trebui să te întrebe ce vrei să faci cu el. Îi spui că vrei să-l deschizi cu Bryton Active App, moment în care tura apare în lista de trasee de pe telefon.

Ca să o trimiți spre ciclocomputer, alegi tura, apoi te duci în colțul dreapta sus, la cele 3 puncte, iar de acolo alegi „Download to device as…” > „Route”. Mai comprehensiv ar fi fost dacă spuneau „SEND to device”.

O funcție utilă la acest Rider S500 este posibilitatea de a partaja în timp real, locația ta din teren. Treaba asta se face din telefon, din aplicație, înainte de a porni în tură. La secțiunea specială „Live Track”, introduci o adresă de mail la care vrei să fie trimisă locația pe care o ai în timp real. Destinatarul va primi un link, iar accesându-l, va putea să te urmărească. Drăguț este că destinatarul poate vedea inclusiv viteza pe care o ai și timpul pedalat.

Climb Challenge la Bryton Rider S500

În timpul turei vei putea vizualiza pe ecran toate cifrele care te interesează. De la distanța parcursa, la distanța rămasă, diferența de nivel, pulsul tău și foarte multe altele. Însă o funcție deosebită, care îmi place, este „Climb Challenge”. Desigur, nu este ceva nou în lumea ciclocomputerelor, însă este nou la Bryton.

Mai precis, Climb Challenge îți arată, într-un format grafic colorat și foarte ușor de înțeles, câte urcări are traseul pe care urmează să-l pedalezi. Mai mult, pentru fiecare îți spune peste câți km începe, ce lungime are urcarea în sine și ce diferență de nivel acumulezi. De asemenea, ecranul cu toate urcările, îți face și un total al urcărilor, indicându-ți care e lungimea lor însumată și ce diferență de nivel totală, pozitivă, însumează.

Apoi, când ești pe una din aceste urcări, devine activ ecranul detaliat al pasajului. Informațiile oferite sunt: a câta urcare a traseului este, câte mai ai, unde ești mai exact pe urcare, ce distanță mai ai până se termina și ce diferență de nivel mai ai de urcat. Sincer, e super tare! Dacă ești distrus după cine știe câți kilometri de pedalat, să știi cât mai ai de urcat e super folositor. La finalul cățărării, ciclocomputerul te anunță că ai terminat, ca să te liniștești…

Conexiuni și senzori la Bryton Rider S500

Evident că Bryton Rider S500 este compatibil cu orice senzor de pe piață, atâta vreme cât comunică prin BT sau ANT+ și, de asemenea, este compatibil cu bicicletele electrice, sistemele electronice de schimbare a vitezelor și cu trainerele smart. Se poate conecta cu toate, inclusiv cu radarul de bicicletă.

La S500 poți conecta senzor de puls, viteză, cadență și putere. Toți aceștia nu trebuie să fie tot marca Bryton. Însă cel mai mult mi-a plăcut faptul că te poți antrena indoor cu S500.

Tot la capitolul conexiuni, putem adăuga și mesajele smart. Desigur că S500, fiind conectat la telefon, îți va afișa pe ecran și notificările smart, cum ar fi mesajele sms sau apelurile. Condiția este ca aplicația Bryton Active să ruleze pe telefon, iar telefonul să fie conectat la ciclocomputer.

Antrenamentele cu Bryton Rider S500

Pentru mulți, antrenamentul este important iarna, iar dacă vrei să-l faci organizat, îți trebuie un antrenor, fie el și virtual. Dacă vrei ceva complex, îți faci abonament la Zwift spre exemplu, însă dacă nu vrei să mai cheltui și alți bani, îți poți face antrenamentele structurate direct cu Bryton Rider S500, pe care îl conectezi wireless la trainerul smart. Da, trebuie să ai și un trainer smart.

S500 are trei antrenamente deja încărcate, dar dacă vrei ceva mai custom, sa zicem antrenamente create de tine, va trebui să-ți împerechezi contul TrainingPeaks cu Bryton Active, apoi le trimiți pe ciclocomputer.

Tură reală, re-pedalată virtual în casă cu Bryton Rider S500

Însă și mai tare este funcția de re-pedalare, virtuală, a unei ture reale parcursă în trecut, și înregistrată cu ciclocomputerul, sau primită de la un prieten. Practic, ce faci este să pedalezi în casă, pe trainerul smart conectat la Rider S500, o tură pe care ai făcut-o în trecut real, în natură. Mi se pare super tare! Iar dacă ești cu adevărat creativ, poți să și înregistrezi video tura pe care o faci în natură, pentru a o reda apoi pe televizor în timp ce trainerul smart și ciclocomputerul se ocupă de simularea urcărilor și coborârilor.

Sincronizare conturi cu Bryton Active App

Am vorbit mai sus de împerecherea contului TrainingPeaks cu Bryton Active, dacă vrei să încarci pe computer antrenamente personalizate. Însă cu Bryton Active poți împerechea multe alte conturi.

Desigur, Strava e poate cel mai cunoscut însă în afară de acesta mai poți împerechea conturile: Selfloops, Relive și Today’s Plan. Mai mult, informațiile generate de S500 sunt compatibile și cu GoldenCheetah, o aplicație pentru desktop, pentru cicliști, triatloniști și antrenori, care oferă un set foarte complex de instrumente de analiză și urmărire a performanțelor sportive.

Radarul compatibil cu Bryton Rider S500

Bryton Rider S500 se poate conecta și cu radarul pentru bicicletă. Singurul de pe piață, momentan, este Garmin Varia. Acesta este practic un stop de bicicletă, dar care are și acest radar, care „vede” ce se întâmplă în spatele tău.

Când ai activitate în spate, când ai mașini care se apropie de tine, în partea dreaptă a ecranului ciclocomputerului, apare o bandă verticală, pe care sunt desenate mașinile. Aruncând o privire din când în când pe ecran, vei putea vedea cum mașinile se apropie de tine. În funcție de cât de repede vin, banda verticală își schimbă culoarea și, de asemenea, ai și niște beep-uri.

Funcția o găsesc foarte utilă, în special când urmează să depășești ceva, o căruță sau alt ciclist, când urmează să treci la trenă, sau să faci stânga. Nu mai este nevoie să întorci capul spre spate, mișcare care pe unii îi poate dezechilibra.

Bryton Rider S500 și autonomia bateriei

Bryton Rider S500 este dotat cu un acumulator mai mare. Despre el, firma spune că ține chiar și până la 35 de ore! La autonomia mare contribuie faptul că unitatea în sine nu procesează rerutările și căutarea vocală – le face telefonul. De asemenea, autonomia este mărită și pentru că, în timpul turei, dacă faci o pauză mai mare, spre exemplu oprești la cabană pentru pauza de masă, poți opri complet ciclocomputerul. Când îl repornești, înregistrarea continuă de unde a rămas.

Concluzie pentru Bryton Rider S500. Merită banii?

Personal sunt foarte încântat de acest ciclocomputer. Funcționează bine și face cam tot ce face concurența, dar la preț mai mic. Asta pentru că Bryton, ca marcă, nu are același prestigiu de piață. Așadar, își permite să aibă un preț mai mic.

Este primul ciclocomputer de la Bryton cu care am avut curaj să ies în natură și să navighez. Până acum, chiar dacă dispozitivul avea navigație cu hărți, trebuia tot timpul să iau cu mine și gps-ul clasic, de outdoor și drumeție, pe care îl folosesc de ani de zile. Acesta este super de încredere, nu se blochează niciodată și navighează ireproșabil. Însă este nepotrivit să ai pe ghidon două dispozitive de navigație care fac, în mare parte, același lucru. Cu acest Bryton Rider S500 am putut, în sfârșit, să las acasă gps-ul, și să am încredere exclusiv în fiabilitatea, navigația și informațiile de pe S500. Ciclocomputerul este robust, rezistent la ploaie, ecranul tactil merge foarte bine și poate fi citit foarte bine în soare direct, se conectează cu orice, navighează foarte bine (rerutarea nu o nimerește chiar de fiecare dată), bateria ține foarte mult, iar prețul este mai bun decât al concurentei care face același lucru. Pe scurt, mi-a plăcut și îl recomand.

Bryton Rider S500 pe scurt:

  • Dimensiuni: 84 x 51 x 17,4 mm
  • Greutate măsurată: 91 g
  • Sateliți: GPS, Glonass, Galileo, Beidou, QZSS
  • Altimetru barometric: da
  • Funcții: peste 130
  • Ecran: color; senzitiv; 2,4”; 240×320 px
  • Hărți preîncărcate
  • Căutare vocală a destinației, inclusiv în română
  • Rezistență la apă: IPX7
  • Mufă: USB-C
  • Conectivitate: BT; ANT+; FE-C; ANT+LEV
  • Preț la data publicării recenziei:
    • Bryton Rider S500 E: 1.469 lei
    • Bryton Rider S500 T: 1.849 lei (include senzorii: cadență, viteză, puls)
Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

20 − three =