Acum citesti
Test cască bicicletă șosea – Limar Air Star

Un brand mai puțin cunoscut în România și chiar în lume, Limar este pe piață de peste 30 de ani. Italienii de la Limar poate nu sunt atât de “afișați” peste tot, însă căștile lor nu sunt deloc mai prejos, în ce privește securitatea, confortul și greutatea redusa, atunci când le comparăm cu cele mai cunoscute ți marketate mărci de pe piață. De fapt, sloganele lor sunt “Cele mai ușoare căști din lume” și „Specialistul în căști de ciclism”.

Și, așa cum oricărui brand serios îi stă bine, și Limar se mândrește cu cicliști campioni pe care îi protejează, precum Gianni Bugno, Bjarne Riis, Alexandr Vinokurov, de care am auzit fiecare dintre noi, mai mult sau mai puțin. Însă, daca nu ai auzit de Gianni, Riis și Vinokurov, sigur ai auzit de echipele de șosea Astana Pro Team, Gazprom-Rusvelo și Topeak Ergon, echipe sponsorizate și protejate de Limar.

Revenind la oile noastre, astăzi testăm modelul Air Star de la Limar, o cască special proiectată pentru șosea si gravel spune Limar. Special, pentru că îi lipsește cozorocul specific mtb-ului, dar mai ales pentru că este gândită să ofere ventilație foarte bună folosind mai puține fante de aerisire, 19 în cazul de față, puține dacă ne gândim că Giro Syntax, care are 25 prize de ventilație, sau Cannondale Cypher cu și mai multe, 30.

Specificații Limar Air Star

Air Star este o cască simpla după standardele de astăzi, întrucât nu are sistemul MIPS, cel care, în cazul unei căzături, protejează creierul împotriva mișcărilor bruște de rotația a capului. Pe de altă parte construcția „In-mould triple shell” oferă oricum cea mai mare parte a protecției necesară în cazul unei lovituri.

Cele 19 fante de ventilație sunt mai puține la număr dacă ne luăm după standardele altor mărci de prestigiu, însă pe traseu am observat că nu am avut probleme cu căldura nici chiar pe cele mai abrupte și lente cățărări. Aparent modul de funcționare și locul lor de amplasare, frontal, lateral și spate, face ca ventilația să fie excelentă. Limar ne spune că “efectul Venturi” este responsabil pentru treaba asta bună, făcută cu puține fante de ventilație. Venturi este efectul de creștere a vitezei de curgere a unui fluid, în cazul de față aerul, când trece printr-un spațiu mai îngust, realizând ventilație și răcire chiar și cu zone mai puține la număr prin care aerul intră în cască.

Personal, consider numărul mai mic de fante un lucru bun pentru că ai astfel suprafață solidă mai mare de protecție a capului, nu sunt găuri peste tot în cască.

Limar Air Star se fixează pe cap cu ajutorul clasicului sistem de chingi și ham care se strânge cu ajutorul rotiței de la spate. Acest sistem este mai deosebit la Air Star întrucât hamul dispune de 3 poziții de reglare verticală. Limar îi spune Competition+. Practic poți alege locul – mai sus sau mai jos, unde rotița de la spate să facă strângerea. Este o caracteristică foarte utilă, pentru că până la urmă nu toți avem aceeași formă a capului, această opțiune suplimentară de customizare fiind chiar utilă.

Dacă tot am adus vorba de rotița de strângere de la spate, aceasta este dotată cu stop LED roșu. Este o specificație întâlnită mai des la căștile pentru copii, dar până la urmă de ce să n-o avem prezentă pe toate căștile. E vorba de extra siguranță. De multe ori am văzut în trafic cicliști care, în plus față de stopul de pe bicicletă, aveau lipit pe cască încă un stop, dar care mai și stătea strâmb și lumina greșit. Așa că, de ce nu un stop integrat în cască, așa cum e la Limar Air Star. LED-ul oferă 3 moduri de iluminare: două intermitente și unul continuu.

Limar Air Star dispune pe interior de căptușeala normală regăsită la orice altă cască. Și în cazul de față aceasta este detașabila, putând fi spălată la nevoie.

O caracteristică însă care lipsește la Air Star este plasa anti-insecte din față. În general fantele frontale sunt echipate cu plasă care împiedică insectele să intre în casca și să ajungă pe suprafața capului tău. Din punctul meu de vedere este o specificație foarte importanta care nu trebuie să lipsească la absolut nicio cască. Nu de puține ori am auzit de la prieteni povești cu albine care au intrat accidental în cască. De aici la o înțepătură foarte dureroasă mai este doar un pas.

Design Limar Air Star și calitatea construcției

Modul în care Limar Air Star arată este deosebit, mie personal îmi place foarte mult. Casca este oferită în două tonuri de culoare: alb cu negru, albastru cu alb, verde cu alb, negru cu gri, negru cu turcoaz și roz – varianta de damă, alb cu verde și roșu cu alb – varianta pe care o avem la test.

Trebuie să recunosc că toate arată excelent, combinația de culori potrivindu-se la fix. Majoritatea căștii este acoperită în culoarea principala, iar spatele, zona ce cuprinde fantele de evacuare a aerului cald, este de altă culoare, complementară. Cea mai reușita cred că este modelul de damă, varianta neagră, cu spate turcoaz și detalii fuchsia.

Din punct de vedere al calității, casca are o construcție absolut perfectă. Îmbinările dintre straturile care o alcătuiesc, hamul de retenție, rotița de reglaj, se vede și se simte la mână că toate sunt de calitate, bine construite și cu grijă gândite să se potrivească între ele.

Limar Air Star pe traseu, în natură

În teren m-am simțit excelent cu această cască pe cap. Cel mai important este să o simți confortabil pe cap, practic să nu o simți. Dacă începi să o simți, înseamnă că e ceva în neregulă cu casca. Pentru confort pot acorda nota 10 întrucât nu am avut niciun punct de presiune pe cap, chiar dacă în timpul turelor nu am dat-o jos de pe cap întreaga zi. În rest, fiind ușoară, 253 grame, efectiv nu o simți pe cap. Să n-o dai jos toată ziua nu presupune niciun efort.

Reglajul curelușelor se face foarte ușor și precis, și spun asta pentru că de multe ori la unele căști, chiar și „de firmă” sau doar scumpe, pur și simplu nu poți alinia cataramele de sub urechi împreună cu tridentul de sub bărbie, în așa fel încât totul să fie perfect confortabil, iar casca să stea corect pe cap.

Concluzii test cască ciclism Limar Air Star

Cele câteva sute de kilometri parcurse pe cursieră echipat cu această cască au fost de vis. Poate suna ciudat, dar casca Limar Air Star m-a ajutat să am un „cap limpede”. Sunt destul de pretențios la căști și nu mă împac ușor cu una care nu sta bine, care incomodează. În general căștile de mtb, mai ales cele de trail mai mari, incomodează destul de mult dacă nu sunt perfecte. Sunt momente când nu mă mai pot concentra la traseu din cauza căștii, de multe ori motivul fiind și reglajul greu sau imposibil de făcut corect.

În cazul de față Limar Air Star a fost „spot on”, iar motivele principale au fost două: pe de o parte greutatea redusă ajută enorm, în special când ai de urcat mult și încet și simți că-ți explodează capul de efort și căldură. Cu Air Star nu am simțit așa ceva. Pe de altă parte reglajul pe cap s-a făcut perfect, casca nu s-a mișcat deloc indiferent cât de prost a fost asfaltul, și am avut ocazia sa testez involuntar situația asta de nenumărate ori. Recomand această cască celor care caută performanță și confort maxim.

Specificații Limar Air Star

  • Construcție: in-mould triple shell
  • Ventilație: 19 fante
  • Sistem de prindere/reglaj: AirFit-System, cu 3 poziții pe verticală
  • Căptușeală: antibacteriană, detașabilă, poate fi spălată
  • Mărimi: M (53-57 cm), L (57-61 cm)
  • Greutate măsurată: 253 gr (mărime M)
  • Extra: stop LED la spate

Preț la data publicării recenziei: 499 Lei
Importator: Click4Sport

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

5 × three =