Acum citesti
Cum a fost la Drumul Dunării 2011

Traseul pe care ni-l propusesem încă din martie pentru toamna lui 2011 presupunea parcurgerea întregului traseu al Dunării, pe malul românesc, de la Baziaș la Tulcea.

După ce am analizat mai multe variante de traseu ne-am hotarât asupra celei care pornește de la Reșița și care cuprinde următoarele etape:

– Reșița – Anina;

– Anina – Oravița: cel mai vechi traseu feroviar montan din țară, parcurs, evident, cu trenul;

– Oravita – Nicolinț – Năidaș – Socol – Baziaș: încadrarea pe traseul propus;

– Baziaș – Drobeta Turnu Severin: parcurgerea defileului Dunării;

– Drobeta Turnu Severin – Călărași: plimbare lejeră prin sudul Câmpiei Române;

– Călărași – Cernavodă – Capidava – Tulcea: vestul Dobrogei, ținând malul drept al Dunării.

Pentru înnoptare cortul a fost optiunea principală, însă am plecat pregătiți și pentru cazurile în care, din diverse motive, am fi fost nevoiți să ne cazăm la o pensiune sau un hotel.

Ne-am propus să terminăm traseul în 9 zile, timp care deși părea suficient în calculele noastre inițiale, s-a dovedit în realitate a fi mai scurt cu 3 zile decât am fi avut nevoie.

Cu aceste planuri schițate în minte și înarmați cu mult entuziasm, o harta rutieră și câteva informații găsite pe internet, am plecat vineri, 23 septembrie 2011 spre Reșița, luând rapidul de 22:45.

Ziua 1 – Reșița – Anina – Oravița

Am ajuns în Reșița după o noapte întreagă nedormită, cu o întarziere de aproximativ 40 de minute, întarziere care a făcut ca planurile noastre pentru ziua respectivă să devină inutile: ne doream să ajungem în Anina la timp pentru a prinde primul tren spre Oravița și, de acolo, să putem ajunge în aceeași zi la Baziaș. Nu a fost să fie, astfel că, dupa un drum de 3 ore până la Anina ne-am îmbarcat în cel de-al doilea tren spre Oravița, unde am ajuns în jur de ora 19. Răpuși de oboseală, am tras la pensiunea Pajura, unde cei de la recepție au fost foarte amabili și ne-au permis să ne legăm bicicletele în sala de mese.

În ciuda oboselii acumulate pe drum, a fost zi superbă, cu o vreme pe masură, în care cireașa de pe tort a fost pusă de peisajele fabuloase de pe linia Anina – Oravița.

Ziua 2 – Oravița – Baziaș – Moldova Nouă – Coronini

Treziți după un somn de voie, odihniți și cu puterile refăcute, am vizitat teatrul “Mihai Eminescu” din Oravița (cel mai vechi teatru din țară), după care am dat bice căluților noștri, dorindu-ne să ajungem la Moldova Noua până ca noaptea să ne ajungă din urmă. Vremea a fost relativ bună, un pic racoroasă, dar din păcate cu un vânt dușman ce sufla puternic din lateral. Traficul în schimb nu ne-a pus probleme, puținii șoferi cu care ne-am intersectat fiind suficient de civilizați cât să nu ne șicaneze.

În Baziaș am ajuns în jurul orei 14, unde am luat și pranzul, la cabana ”Apus de Soare”. După ce am lenevit înca o oră acolo, ne-am continuat drumul spre Moldova Nouă, unde ne-am întalnit cu doi nemți ce doreau să urmeze traseul Dunării până la Marea Neagră, dupa care ar fi urmat sa ajungă în Pakistan, via Bulgaria și Turcia. Ne-am hotărât să mergem toți patru până în Coronini de unde, după ce ne-am aprovizionat pentru noaptea respectivă, am mai mers aproximativ 2 km până am găsit un loc de campare. Alegerea locului nu a fost foarte inspirată, din cauza pământului în care ancorele corturilor noastre intrau foarte greu.

Astfel, pe un vânt puternic ce a continuat sa bată toată noaptea, am adormit rememorând locurile frumoase pe care natura le-a dăruit cu atâta generozitate acelei părți din Țară.

Ziua 3 – Coronini – Cazanele Mari – Cazanele Mici – Eșelinița

Deși deranjați de câteva ori de o serie de rafale puternice de vânt, am dormit foarte bine. De dimineață, tovarașii noștri din Germania s-au întors în Moldova Nouă pentru a-și rezolva o problemă cu cardurile, iar noi am pornit mai departe, spre Eșelinița, unde urma să ne petrecem noaptea. Până acolo însă, traseul a avut multe de oferit:

– ruinele cetăților Drencova și Tricule;

– superbele confluențe ale râurilor Berzeasca, respectiv Tișovița cu Dunărea;

– Cazanele Mari și Cazanele Mici;

– golful Dubova, unde am luat prânzul;

– golful Mraconia, unde se află celebra sculptură ce-l înfațișează pe Decebal.

De menționat că pentru a admira Dunărea în Cazanele Mari a trebuit să lăsăm bicicletele legate lângă marginea drumului și să parcurgem aproximativ 1.6km până pe platoul ce poate fi folosit drept punct de observație. Nu a fost tocmai ușor după încă o zi de înfruntat vântul din față, însă a meritat efortul: atât traseul în sine cât și priveliștea de pe platou sunt extraordinare.

Ajunși in Eșelnița odată cu apusul soarelui, am campat pe o pășune, feriți de vânt de o mică perdea de arbori.

Ziua 4 – Eșelinița – Orșova – Drobeta Turnu Severin – Porțile de Fier II – Cetate

Dimineața, în loc de cocoși, ne-au dat deșteptarea doi agenți ai Poliției de Frontieră care, după ce ne-au legitimat și ne-au salutat politicos, și-au văzut de treabă. Noi, dupa ce am înghițit ceva pe fugă, ne-am strâns corturile și am plecat la drum pe direcția Orșova – Porțile de Fier I – Turnu Severin – Cetate. Distanța destul de mare pe care o aveam de parcurs, aproximativ 150km, ne-a impus un ritm alert, temperat doar de traficul infernal de pe E70, între Orșova și Turnu Severin.

Primul și cel mai important obiectiv vizitat a fost barajul Porțile de Fier I. Aici am trecut simbolic granița spre Serbia și am vizitat cochetul muzeu găzduit de centrală, pe partea românească, fiind totodată invitați în sala turbinelor.

Miezul zilei l-am petrecut în Turnu Severin, în compania unui meniu cald care ne-a temperat foamea ce se ținea scai de noi, mai abitir ca propriile umbre. De aici am plecat fără prea mare tragere de inimă spre Cetate, unde urma sa înnoptăm. Neavând însă de ales, am reluat ritmul autoimpus în prima parte a zilei. De aici, singura oprire mai lungă a fost la barajul Porțile de Fier II, pe care am vrut neapărat să îl vizităm: acesta nu e la fel de spectaculos precum cel de la Porțile de Fier I, dar locul în sine e mai plăcut, mai izolat, mai liniștit

Lasând și Porțile de Fier II în urmă, am pedalat contra cronometru spre Înger Parc, aflat în Cetate (da, cel al lui Mircea Dinescu, de care se pare că doar noi nu știam), unde am ajuns în jur de ora 23. Acolo paznicul a fost foarte amabil: ne-a pus la dispoziție un loc unde să întindem corturile, precum și un grup sanitar.

Ziua 5 – Cetate – Calafat – Zăval

În cea de-a cincea zi am brăzdat o bună parte din Oltenia, între Cetate și Zăval. În Calafat am facut cel mai lung popas al zilei, unde am fost plăcut surprinși să descoperim două clădiri foarte frumoase: Biserica cu hramul ”Sfântul Nicolae” și Muzeul de Artă.

Drumul, deși relativ departe de Dunăre și netraversând forme spectaculoase de relief, a fost frumos, scoțându-ne în cale câmpii întinse, sate frumoase, curate, oameni în marea lor majoritate amabili și copii neastâmpărați care ne salutau în toate limbile Pamântului, mai puțin în Română :).

La Zăval, spre încantarea noastră, am găsit un camping foarte civilizat, situat pe malul stâng al Jiului, unde am închiriat o căsuță pentru 20 RON de persoană. Am fost serviți cu o foarte bună gustare rece, am făcut un duș fierbinte și am dormit duși, vegheați de vajnica Ciuta, cerberul celor locuri.

Ziua 6 – Zăval – Corabia (Sucidava) – Turnu Măgurele – Ciuperceni

Am plecat relativ târziu din Zăval, abia încumetându-ne să ne ridicăm din pat. Am plecat fără a ști exact unde vom petrece noaptea, gândindu-ne doar că ar fi bine să stăm undeva pe lânga Turnu Măgurele.

Am trecut prin sate frumoase și, în general, populate cu oameni cumsecade. Obiectivul zilei a fost Sucidava, impresionanta cetate romană din Corabia, unde am zăbovit aproximativ o oră.

În Turnu Măgurele am ajuns odată cu apusul soarelui, am cumparat ceva de mâncare, am făcut câteva poze și am plecat spre Ciuperceni, unde aflasem între timp că am putea petrece noaptea, fiind ceva mai puține probleme sociale, comparativ cu restul zonei. Acolo ni s-a dat voie să punem corturile în curtea din spatele Primăriei, unde am înnoptat fără a avea parte de neplăceri.

Ziua 7 – Ciuperceni – Zimnicea – Giurgiu – Oltenița

Ne-am trezit devreme, întrucât aveam de parcurs peste 185 de kilometri: trebuia neapărat să ajungem în Oltenița. Astfel, la ora 8 dimineața eram în picioare, iar la 9 deja plecam la drum.

A fost probabil cel mai frumos sector de câmpie pe care am mers, din care a ieșit în evidență porțiunea aflată între Daia și Oltenița.

La prânz, am luat masa în Zimnicea, ajungând în Oltenița în jurul orei 22, unde ne-am cazat la pensiunea Fudulu Mircea din centrul orașului. Trebuie menționat că, pentru un oraș cu reputația Olteniței, centrul său arată foarte bine.

Ziua 8 – Oltenița – Călărași

Și ultima zi, din păcate. Am decis să încheiem la Calarași drumul nostru, nesimțindu-ne foarte bine, după ce o răceală începuse să ne dea târcoale. Am ajuns chiar la timp pentru a prinde trenul spre Ciulnița, iar de acolo pe cel spre București.

Per total, pentru noi a fost cea mai faină tură din acest an. Am fost o echipa mică, dar unită și, din fericire, nu am avut parte de probleme tehnice de nici un fel.

Traseul pe bikemap aici:

http://www.bikemap.net/route/1442446

Trimis de: Alexandru Boia

Vezi Comentarii (14)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

5 − two =