Eduard Grosu triumfă la Red Hook Criterium, Marius Petrache încheie pe 5

Un exemplu ideal de eveniment de nișă ajuns sub lumina reflectoarelor și în centrul atenției este Red Hook Criterium. Rețeta acestuia e drept că nici nu prea avea cum să dea greș, căci acesta nu face altceva decât să aducă îndemânarea curselor pe biciclete fixe în centrul orașelor unde se desfășoară. Da, Red Hook Criterium este cea mai importantă cursă de tip criterium (circuit stradal) pentru biciclete cu pinion fix, la care poate participa orice temerar dorește, câtă vreme are bicicleta necesară, fie că este sportiv profesionist, amator, începător, curier sau ce-o fi. Important e să te țină picioarele. Și întâmplarea face ca anul acesta, pe doi cicliști români, picioarele lor să-i fi ținut foarte bine, căci Eduard Grosu a câștigat, iar Marius Petrache a marcat un meritoriu loc 5.

A numi Red Hook Criterium o cursă profesionistă nu ar fi cel mai nimerit lucru, dar acest fapt nu implică automat că ar fi ceva ușor, întrecerea bazându-se pe combinarea îndemânării de a manevra o bicicletă fixie în mijlocul plutonului de 200 de oameni cu puterea de a apăsa același raport de viteză indiferent de situație. Seria de competiții a început în 2008, și de la o singură cursă inițială a ajuns la 3 etape, desfășurate în New York, Barcelona și Milano. Cea din urmă etapă a ceea ce a devenit acum campionatul Red Hook a fost câștigată anul acesta de către Eduard Grosu, un ciclist român care concurează pentru o echipă italiană.

„Totul a început în urmă cu un an când Ovidiu Burghelea împreună cu fabrica de biciclete Desgena mi-au propus să particip la Red Hook Crit”, spune Eduard. „Anul trecut am terminat pe locul 2 din cauza unui incident în ultimul viraj. Anul acesta am folosit din nou bicicleta Desgena,un model de aluminiu făcut pe măsura mea și cu unghiuri speciale pentru criterium-ul Red Hook, modelul numindu-se Desgena Crit 02. Am probat bicicleta vineri prin Torino, după care sâmbătă dimineața am plecat la Milano.”

„La ora 19 aveam seria calificărilor, ceva de genul Moto GP,unde se lua timpul cel mai bun pe un tur și primii 85 intrau în cursa propriu-zisă. Din păcate, din cauza ploii din ziua precedentă lumina nu funcționa pe o parte din traseu, lucru care ne-a afectat pentru că eram singura serie care trăgea pe întuneric,” precizează sportivul originar din Zărnești.

„Startul calificarilor s-a tot amânat din cauza problemei cu luminile, dar până la urmă s-a dat, chiar dacă cu 40 de minute întârziere. Sincer, eram deja puțin nervos, așa că plec tare, fac primul tur de încălzire și în al doilea trag pentru timp, și mă clasez al 3-lea, la 5 zecimi de locul secund și 19 față de primul”, povestește Eduard.

„În jurul orei 22:15 se dă startul într-o atmosferă incendiară creată de miile de oameni de pe margine, dar asta nu mă scapă de probleme căci nu reușesc să-mi prind piciorul în pedală din prima încercare”, admite franc tânărul sportiv. „Voiam să ma bat la sprintul intermediar din primul tur, dar am intrat în ultimul viraj al treilea şi m-am oprit. Apoi am încercat să stau mereu pe poziţia secundă, deoarece riscul să cad era mult mai mic şi eram protejat de cel din faţă şi puteam să răspund atacurilor. Pe viraje era foarte dificil, mulţi intrau fără să se mai gândească că mâine e o altă zi, continuă el să explice. La 50 km/h fără frâne pe viraje de 180° e foarte aiurea, mai ales când e noapte și blițurile te orbeau și mai tare cu fiecare tură.„

Descrierea acțiunii continuă: „Voiam să îmi iau revanșa in fața americanului care anul trecut m-a învins. În ultimul tur, în virajul de 180° sunt al cincilea și urma o porțiune tehnică cu un viraj la dreapta, apoi unul la stânga, ambele la 90°, dupa care o șicană, viraj stânga, 150 de metri și sosirea. Pe primul viraj la dreapta sunt al șaselea, însă intru la maxim în viraj pe interior și ajung al patrulea, iar pe următorul viraj sunt cu o poziție mai sus. În șicană m-am atins cu un spaniol și l-am depășit, dar americanul Evan Murphy avea aproximativ două biciclete în față. În ultimul viraj am aplecat bicicleta la maximă viteză și mi-a fugit spatele, dar am reușit să redresez, deși în acel moment am zis că e pierdută cursa din nou. M-am ridicat în picioare și am văzut că vin mult mai tare din spate pentru ca în final să il bat cu o lungime de bicicletă.”

UPDATE – Și Marius Petrache ne-a trimis relatarea sa, pe care o publicăm cu o mică întârziere pentru care subsemnatul își cere scuze.

„Pentru cursa finală au fost făcute 4 serii de calificări de câte 50 de concurenți. Calificările au început la ora 17 și fiecare serie de calificare avea 30 de minute în care trebuia să dai cel mai bun timp posibil pentru a te califica în cei 85 de cicliști din finală. Startul în calificări era dat în grup de 50 de cicliști dar timpul se lua individual cu cip. Nu erai obligat să alergi toată seria de calificări, dacă considerai că ai atins timpul stabilit pentru calificare, te puteai opri.

Eu cu Grosu (n.r. – Eduard) am fost în ultima serie de calificări, unde din cauza unei probleme la șa am fost nevoit să mă opresc imediat după start pentru a-mi ridica șaua. Am avut o problemă cu șurubul de strângere al șeii care nu strângea suficient deoarece ajunsese la capătul filetului… F%#^it!  Am ridicat șaua și am tras singur un tur cât mai rapid, chiar dacă pe parcursul turului șaua mi s-a lăsat complet, dar am pedalat în continuare completând turul cu al 48-lea timp. După scurta serie de calificare am tăiat șurubul șeii și l-am înlocuit cu unul nou pe care l-am scurtat pentru a fi sigur că strânge suficient.

Finala urma să fie la ora 21, dar s-a întârziat cu o oră și 15 minute pentru că nu au pornit stâlpii de iluminat de pe traseu. Până la urmă au fost chemate mai multe mașini ca să fie amplasate în viraje, restul traseului fiind “acoperit” de întuneric.

În cursa finala am încercat să mă car de mai multe ori, la început chiar mi-a ieșit o evadare individuală preț de vreo două tururi după care s-au mai alăturat alți doi cicliști, dar nu a mai durat mult și echipele liderilor s-au mobilizat și ne-au prins. Pe toată durata cursei eu și Grosu am fost în față controlând cursa nelăsând pe nimeni să evadeze. În timpul cursei nu au fost accidentări chiar dacă viteza a fost foarte mare, iar virajele nu foarte ușoare.

Înaintea finish-ului erau două viraje la stânga cu un S între ele. Edi Grosu a fost bine poziționat pe locul secund, după Evan Murphy, iar eu eram pe poziția a patra, urmat de câștigătorul clasamentului general Neil Bezdek. Din păcate, cel din fața mea mi-a închis trasa și a trebuit să frânez violent. A rămas linia dreaptă de 100-150m către sosire. Am relansat sprintul și am prins din urmă concurentul de pe locul 3, am încercat să-l depășesc, dar nu am reușit să câștig sprintul, ba chiar mai mult, am pierdut încă o poziție căci Neil Bezdek a profitat de plasa mea și a ieșit peste mine. Locurile 3-4-5 au fost la photo finish. Edi a reușit să iasă peste Evan Murphy câștigând cursa, pe când eu am încheiat pe o a cincea poziție mulțumitoare. A fost o cursă grozavă la care mă bucur că am participat, o cursă la care în fiecare viraj erai orbit de blițurile camerelor foto și cu o atmosferă care ar trebui să existe la fiecare competiție de ciclism.”