Acum citesti
Traseu – Curtea de Argeş, Cozia

Traseul de azi porneşte din Curtea de Argeş şi ne duce spre drumul care continuă spre vârful Cozia. Datorită unor probleme tehnice la biciclete noi nu am mai continuat şi urcarea spre Cozia însă oricum traseul de faţă are o lungime decentă de 60 km dus-întors. Dacă doreşti totuşi să continui spre vârf mai ai de pedalat încă 18 km dus cu o diferenţă de nivel de aproximativ 1.300m.

traseu cicloturism curtea de arges cozia 01

Din Curtea de Argeş tura noastră pleacă spre vest primul sat întâlnit fiind Valea Danului. Se merge în mare parte pe asfalt şi abia la km 10 se intră pe macadam însă doar pentru aproximativ 800 m pentru că apoi reintrăm pe asfalt.

Traseul continuă prin Rudeni, iar la km 19 vom intra iar pe macadam. Suntem acum în satul Ianculeşti, iar după aproximativ 1km de la intrarea pe macadam vom întâlni un Magazin Mixt de unde ne putem reîmprospăta proviziile. Nu mai durează mult şi după ce trecem de magazin vom ajunge într-un vârf de pantă unde găsim şi o troiţă.

De aici avem de ales dacă să continuăm înainte pe DJ703G (care era surpat în 2010) sau să facem stânga (sud) şi s-o luăm pe un drum de exploatare care ocoleşte zona surpată. La dus noi am luat-o înainte şi pentru a depăşi zona surpată am ocolit prin curţile unor case. Omenii au fost primitori şi nu s-au supărat cerând însă permisiunea înainte. La întoarcere am ocolit surparea pe drumul de exploatare menţionat mai sus.

traseu cicloturism curtea de arges cozia 12

La km 23 ne întâlnim cu drumul de exploatare dacă am fi ales să ocolim zona surpată, după care continuăm pe DJ703G. La această intersecţie găsim încă un Magazin Mixt. Suntem acum tot pe macadam însă la km 26 reintrăm pe asfalt. De aici în doar 2 km vom întâlni drumul care urca spre dreapta (nord) spre vârful şi cabana Cozia. Dacă mai aveţi timp puteţi urca având de pedalat încă o distanţă de aproximativ 36 km dus-întors. După ce am ajuns la intersecţia cu drumul pentru Cozia traseul nostru se întoarce pe acelaşi drum.

Traseul nu prezintă provocări deosebite însă este recomandat ca în grup să existe un ciclist cu experienţă pentru orientare şi managementul efortului.

Statistici traseu (Google Earth)
Lungime: 60 km
Diferenţă de nivel: 663m dus, 703m întors
Altitudine maximă: 741m
H maxim traseu: km 19
Rampă medie: 3,9% dus; 4,8% întors
Izvoare: magazine in satele prin care treci
Download track şi puncte de interes

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

1 + seven =