Acum citesti
Pistele de biciclete din Moscova

Pistele de biciclete din Moscova sunt dovada vie că nu doar Bucureștiul stă prost la capitolul infrastructură pentru bicicliști. Alexander Tugunov este un biciclist din Moscova care a suprins câteva fotografii cu noile piste realizate de autoritățile moscovite.


Fiind primele de acest gen și respectând cu sfințenie sloganul „las’ că merge și așa”, rezultatul nu a fost pe gustul celor care chiar le utilizează. Mai mult decât graba autorităților în a realiza pistele, sunt cei care parchează pe ele, abuzând de spațiul dedicat bicicliștilor. Dar suntem deja obișnuiți cu asta, nu-i așa?


După ce am viziualizat toate fotografiile, am ajuns la concluzia că și în București există suficiente astfel de exemple încât să concurăm de la egal la egal cu realizările autorităților ruse. Deși, parcă în Moscova unele exemple întrec orice formă de logică în planificare. Chiar și pe cea primitivă.



Vezi Comentarii (4)
  • Da, ma simt ca acasa. Totusi, ei au un avantaj. Pistele lor sunt pe strada. Cea mai stupida solutie este plasarea pe trotuar. Personal am ajuns sa cred ca pietonii sunt fascinati de liniile portocalii asa ca e musai sa circule intre ele. Chiar si atunci cand e berechet loc pe langa. Despre masini… soferi au fost, soferi sunt inca! Si politie care sa nu amendeze parcarea neregulamentara de asemenea.

  • mie mi se pare de-a dreptul genial.ce naiba spun!e patetic si hilar in acelasi timp!fratilor!sunt jumatate compatriot de-al vostru si mi se pare stupid!
    pt urbanist:am vazut si eu asta si nu pot intelege de ce pietonii merg pe piste cand (spre exemlu bulevardul castanilor din ploiesti) mai ai intr-o parte inca 3 metrii de trotuar

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eighteen − 5 =