Acum citesti
Budapest Cup CX: Cât ghinion poți avea într-o oră?

După cursa crâncenă de la Bratislava, mi-am îndreptat atenția spre o altă etapă a campionatului maghiar de ciclocros, cea care urma să se desfășoare aproape de casă, în Budapesta mai precis, lucru care ar fi trebuit să pună puțină presiune pe umerii mei. E drept că sunt doar un turist, unul care își va petrece următorii 4 ani în capitala Ungariei de fapt, dar asta nu mă împiedică să mă consider de-al locului, măcar într-o mică măsură. Pe de altă parte, a câștiga aici nu îmi va aduce prea mulți prieteni, dar cursa e cursă și victoria nu se poate comapra cu multe lucruri.

DSC00456

Fiind aproape de mine locul de desfășurare al cursei, am luat-o pe bicicletă până la start. Acolo am aflat că înscrierea se putea face doar online, lucru care mi-a scăpat în zilele precedente când căutam cursa pe internet, din pricină că maghiara nu e tocmai o limbă facilă (nici de scris, nici de vorbit). Din fericire, organizatorii au fost de acord cu mine asupra aspectului lingvistic și m-au înscris pe loc.

După ce am îndoit puțin regulamentul cursei prin înscrierea mea târzie, am pornit într-o tură de recunoaștere. Ajung la secțiunea cea mai complicată, niște trepte, le sar cum știu, dar se pare că nu destul de bine, căci reușesc o trântă de toată frumusețea. Trecând peste faptul că m-am dat peste cap și bicicleta a aterizat pe mine, aud o trosnitură serioasă, deci verific „bolidul” de îndată ce mă ridic de jos. Expertiza relevă următoarele: frânele s-au dereglat, roata de spate sărise din cadru, ghidonul era îndoit de-a binelea și maneta stângă era deplasată din poziția inițială. Și, ca și cum lucrurile nu mergeau suficient de bine deja, un concurent mă anunță că startul s-a decalat cu 30 de minute, deci are loc în… 5 minute!

Din fericire, același Victor care mă anunțase, a fost un gentleman și m-a ajutat să îmi pun repede la punct bicicleta, dar asta a fost în defavoarea sa, căci cu câteva clipe înainte de start descoperă că are pană, dar nu și timp ca să o remedieze. Cu niște gesturi disperate de-ale mele, gesticulez ceva astfel încât să le transmit organizatorilor să mai stea 5 minute după Victor, ceea ce și fac (într-un final). Deci, pornim cu toții în cursă!

Ziua mea excelentă continuă. Ajung repede printre primii, pe urmă al doilea și gonesc după primul loc. Nu sar cum ar trebui peste un obstacol și dau cu roata de spate de beton, agresiune pe care tubeless-ul meu nu o poate duce și mă anunță 50 de metri mai târziu că mă lasă la greu, printr-un fâsâit prelung. Încerc să montez camera de latex, dar fără folos. Așa că dă-i, ciclistule în căutare de glorie, în pas alergător până la primul punct de service. Fac restul turului per pedes și ajung la punctul tehnic, unde nu era nimeni și, implicit, nu era nicio roată de rezervă. Mă dezmeticesc și eu și reușesc să îi explic Anitei problema mea, ea fuge după o roată, dar când mă uit mai bine lângă mine, constat că era deja o pereche acolo, care mă aștepta. Nu erau ale mele, dar nici nu am raționat și mi-am schimbat roata defectă. Soarta însă m-a hărăzit cu o a doua pană, pe cealaltă roată, deci l-am lăsat pe bietul om fără nici măcar o roată de rezervă!

DSC00401

Încalec bicicleta, dar frânele atingeau. Le manevrez eu cumva, deși nu reușesc mare chestie, constat că pierdusem bine peste 3 minute, așa că încep supliciul. Spectatorii mă încurajau, dar mai mult mă încuraja ecartul de timp, care tot scădea. Și prind adversari din urmă, și tot prind, numai că atunci când fac mutarea decisivă de a ataca primul loc, cursa se încheie. Sunt mulțumit de mine că în ciuda ghinioanelor, dar și a faptului că nu am avut nimic de rezervă la mine, am reușit să mai iau încă un loc secund (oare al câtelea…?).

Material scris de Wouter Cleppe și tradus de Traian Goga

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

14 + 15 =