Deja au trecut două săptămâni de la ultima cursă de ciclocros și pe aceasta o așteptam cu sufletul la gură. Până acum, toate cursele au fost destul de diferite, deci a trebuit să învăț să fac față unor situații variate. Totuși, cea mai recentă întrecere nu a adus nimic nou, tura fiind scurtă, dificilă, denivelată, dar cu secțiuni de viteză și cu o grămadă de pietre care creșteau riscul unei pene.
Săptămâna premergătoare cursei nu a fost cea mai odihnitoare pentru mine, căci am avut de mers până la Sofia, ceea ce m-a costat vreo două nopți de nesomn, totuși fără urmări semnificative asupra formei mele sportive. A se reține urmări semnificative căci la cei 36 de ani ai mei tot m-a penalizat escapada mea astfel că în ziua cursei, la încălzire, picioarele îmi erau cam grele și mă resimțeam din plin.
Startul bun, direct pe poziția a 5-a, mi-a dat speranțe, dar curând am aflat că locul întâi nu va fi posibil. Pur și simplu, nu puteam „tura motorul” pe cât aș fi vrut, iar fiecare metru pierdut îl recuperam lent. Nu erau terenul de vină, nici adversarii și nici faptul că a trebuit să depășesc vreo 100 de participanți până la final, ci pur și simplu aveam una din acele zi în care mai bine nu te-ai fi dat jos din pat.
Dar cum văitatul nu a ajutat pe nimeni, niciodată, mi-am văzut de treabă și după primul tur am urcat până pe poziția a 3-a. Mai depășesc un concurent și îmi așez ținta pe primul loc. Pare aproape. Oare…?
Nu. Începem să prindem din urmă participanții mai lenți și nu mă pricep prea bine la a-mi croi drum printre ei. Nu am vrut să apelez nici la coate sau împinsături, căci am venit să ne simțim bine la această cursă. Dacă eram mari campioni, probabil eram acum la Cupa Mondială, nu aici, deci excesul de zel nu are vreun sens în astfel de situații.
Am ținut aproape de Fejes, cel din fruntea cursei, dar nu am apucat să îl ajung. Și și dacă aș fi făcut-o, tot cred că m-ar fi bătut la sprint, mai ales la cum mă simțeam în ziua respectivă. Cel mai bun a câștigat!
SUPERCROSS 2013 VESZPRÉM from SteveStudio on Vimeo.
