Având o dificultate pe măsura provocării pe care o reprezintă pronunțarea locului de desfășurare, prima etapă a Supercross-ului maghiar, care a avut loc în orașul Kazincbarcika, l-a pus pe Wouter Cleppe serios la muncă. Belgianul a fost încântat după prima cursă de ciclocros din Ungaria, Albertirsa CX, numai că scenariul nu s-a repetat întocmai precum cu o săptămână în urmă, după cum relatează chiar el…
Suferința de acum o săptămână de la Albertirsa CX nu mi-a fost de ajuns, așa că m-am întors pentru câteva porții de ciclocros. Din fericire pentru mine, campionatul Supercross a debutat weekend-ul trecut, care include 7 etape, din octombrie până în decembrie, și acesta aduce la start cicliștii serioși ai Ungariei și nu numai, fie ei rideri de mtb sau rutieri. Se pare că forma fizică pe care o garantează ciclocrosul prinde bine până când sezonul cald își face din nou apariția.
Pus pe fapte mari, elanul mi-a cam fost curmat de o răceală parșivă, ce m-a ținut în casă câteva zile, eu ieșind doar la câteva antrenamente. Duminică m-am simțit mai bine, așa că nu aveam niciun motiv ca să nu mă arunc în luptă la Kazincbarcika. Din nou am mers împreună cu băieții de la Alpinbike, iar odată ajunși la locul faptei, am constatat că traseul era unul mult mai încâlcit decât cel de la Albertirsa, având doar o linie dreaptă unde puteai goni în voie. Așadar, avantajul se reducea la cât de dibaci erai în a lua virajele. Și mie îmi place să risc în viraje, deci am fost chiar entuziasmat de cursa care urma.
La ora locală 13 se dă startul, cu mine în ultimul rând căci pozițiile erau ocupate în funcție de performanțele de anul trecut. Se pornește ca din pușcă și mă trezesc pe locul 20 aproape instant. Recuperez în viraje, trag de mine deși forma mea sportivă era deficitară, ca să mă exprim elegant, și după două ture urc pe locul 4. Următoarea tură o las mai moale, pentru ca în a patra să decid să-i dau bice.
Mă rog, asta dacă și bicicleta ar fi fost de acord, ceea ce nu s-a întâmplat, roata de față pierzând ușor aer (tubeless-urile mele încă nu funcționează cum aș vrea). Aproape că mă resemnez, dar îmi aduc aminte că la cursele de ciclocros există o zonă de depanare, așa că alerg până acolo, cu chiu, cu vai umflu la loc roata și pornesc iarăși pe urmele celor aflați în fruntea cursei. Îmi dau seama că pentru a recupera din diferență va trebui să trec prin cazne serioase, însă pentru asta sunt aici, nu?
Încep să îi văd în cătare pe primii și aflu că sunt la vreo 30 de secunde de ei. O tură și jumătate mai târziu îi ajung din urmă, mai ales că ei și încetiniseră odată cu apropierea finalului, când începe războiul nervilor. Profit de faptul că adversarii se suspectează reciproc și reușesc să îi depășesc. Primul loc era demult adjudecat, dar îmi surâdea ideea unui loc secund, numai că anvelopa iară mă lasă la greu și îmi anulează orice șansă la podium. Mă trag pe partea dreaptă a traseului și pedalez ușor până la sosire, nedorind să îi încurc pe restul concurenților.
Totuși, nu m-am supărat că am pierdut podiumul și am încheiat pe locul 5. Uneori mai ai ghinion, pur și simplu este un lucru pe care trebuie să ți-l asumi în orice sport. Am avut forță, viteză și îndemânare, dar nu am avut noroc. Nu e sfârșitul lumii.
