Se pare că iarna și-a intrat în drepturi, lucru cu amar constatat de mine după zăpada depusă afară. Mi-am mai revenit după răcelile și eroismele făcute, dar tot nu m-am refăcut complet. Hm… să merg la următoare cursă? Mai degrabă m-aș antrena specific pentru mountain biking, dar m-a cam prins microbul curselor de ciclocros. Încă nu sunt la 100% cu sănătatea, deci mai bine stau liniștit. Dar parcă totuși e cam plictisitor să-ți petreci duminica în fața televizorului, așa că pornesc la drum cu direcția Slovacia.
Din Budapesta până la Krupina am avut de mers 130 de kilometri. Țară nouă, condiții noi, o experiență nouă. Câțiva dintre cei mai buni crosseri maghiari erau și ei prezenți, dar mai mult m-au intimidat oamenii locului, aparent având intenții serioase privind podiumul. Numai că am venit pregătit de data asta: roți de rezervă, bicicletă întreagă de rezervă și compresor pentru jetul de apă care îmi va spăla din mers bicicleta în caz că nămolul o încarcă prea mult. Fusesem avertizat că slovacii sunt peste unguri la disciplina aceasta, deci concurența de aici va fi mai mare. Ce bine!
Ora 13.15 marchează startul cursei, de pe pista de atletism a stadionului local, iar curând urmează primul viraj strâns. Mă strecor prin pluton și ajung undeva cam în a 7-a poziție. Vine cea mai tehnică secțiune a traseului, pe care o parcurg pe bicicletă, dar cel din fața mea cade, și eu odată cu el. Pierd timp (prețios) dar după ce am parcurs un sfert de tură la turație maximă prind din urmă grupul de frunte. Urc pe poziția a cincea și pe urmă pe cea de-a treia. După ce închei tura secundă îl prind pe concurentul de pe locul 2, îl depășesc și îmi așez cătarea pe lider. Trag tare, cât pot de tare, dar nu reușesc să evit căzătura similară cu cea de mai devreme și pierd trei greu câștigate poziții.
Iarăși pornesc în urmărire, cu încrederea de sine sfărâmată de fiecare dată când buclucașa porțiunea se repeta. În a patra tură, Fejes cade și el și astfel mă trezesc în spatele locului 2, din nou. Tipul nu se dă bătut și nu îmi face loc pe potecă, deși are un ritm inferior mie. Speculez momentul potrivit și îmi iau zborul de lângă el. În față nu vedeam pe nimeni, așa că m-am concentrat doar pe menținerea poziției mele curente, lucru deloc ușor având în vedere bicicleta că noroiul de pe mine a adăugat 7 epuizante kilograme suplimentare. Sleit după cele 10 ture, închei cursa pe poziția secundă, constantă pentru mine în ultima vreme, spăl bicicleta și mă întorc acasă. Mai trebuie antrenament…
Material scris de Wouter Cleppe
