Adică am pierdut din nou, deci e momentul să caut scuze, nu?
Scuza 1: La cursa de ciclocros de acum două săptămâni știam că ceva nu e în regulă cu corpul meu, dar m-am încăpățânat să concurez oricum. Adică, erau doar două variante: ori mă „defectez” de tot, ori mă însănătoșesc complet. Rezultatul a fost că m-am „defectat” de tot, îmbolnăvindu-mă cumplit, deci am stat în pat urmărind filme și curse de CX. Prin urmare, am stat pe bară preț de o cursă, dar săptămâna trecută deja mă mâncau tălpile și, vindecat, nevindecat, mi-am luat traista cu cele necesare și m-am îndreptat spre Ballasgyarmat. E drept, puțin neconvins, căci la o cursă de ciclocros orice efort mai mic de cel maximal este insuficient, iar eu nu mă simțeam pregătit de 100%.
Scuza 2: Cum scuza 1 nu e chiar o scuză, a trebuit să inventez alta, așa că mi-am schimbat șaua de pe bicicletă și, odată cu acest lucru, a trebuit să îmi găsesc poziția optimă. Mi-am găsit-o, dar mini tehnicus-ul din mine a omis să strângă suficient șurubul colierului care ținea tija, așa că am pierdut câțiva centimetri până la finalul cursei. Odată cu ei, și pârghia necesară unei pedalări eficiente. Deci, luni mi-am dat seama că de fapt organismul meu e bine-mersi, capabil de efort, dar poziția a fost de vină.
Scuza 3: Oameni buni, scuza 3 nu prea știu care ar fi, așa că mă duc la antrenament căci se pare că pur și simplu nu am fost destul de bun ca să câștig!
Acum, despre cursa propriu-zisă. Startul a fost brutal, nu doar rapid. Brutal, deoarece am fost înghiontit la greu până când m-am trezit pe poziția a 7-a. În fața mea era Szilard, așa că trebuia să mă țin după el căci știam că își va croi drum până în frunte. Deja, după un tur, eram pe urmele celor doi de la conducere, Zsolt și Fejes. Primul dintre ei greșește și îl depășesc. Curând, și Fejes calcă strâmb și mă trezesc în prima poziție. Numai că simțeam cum mă lasă puterile (șa nenorocită…), singura mea speranță fiind să-mi mențin avansul pe porțiunea alunecoasă a buclei, căci Fejes era net peste mine.
Schema mea ține ce ține, numai că pulsul mi-era în tavan deja, iar părțile afectate de răceală începeau și ele să scârțâie, deci deja îmi puneam în pericol sănătatea, concomitent cu restul sezonului. Oricum, traseul se usca, avantajul meu tehnic se evapora odată cu apa din bălți, Fejes era tare, deci am zis că dacă păstrez locul secund, e cea mai bună chestie cu putință pe ziua de azi.
Desigur, scriind aceste rânduri, mă cam sâcâie faptul că nu am câștigat, insă soluția e simplă: să fiu mai bun pe viitor. În paralel, încep și antrenamentele pentru mountain bike, mai ales că voi participa la Andalucia Bike Race în februarie, deci o să pun accent și pe a ma însănătoși complet.
Material scris de Wouter Cleppe
