Albertirsa CX: prima cursă de ciclocros, din care am scăpat la limită

Din țara vecină a Ungariei unde își are acum „sediul”, Wouter Cleppe își continuă aventurile pe două roți și ne ține la curent cu competițiile la care participă. De data aceasta, belgianul a schimbat puțin registrul chiar dacă a rămas în lumea off-road-ului, participând la o cursă de ciclocros, intitulată Albertirsa CX. Să îi dăm cuvântul!

Cei mai mulți care mă cunosc mă știu ca pe un un rider de mountainbike înfocat, cu atât mai mult cu cât nici nu am o cursieră sau altă bicicletă în afară de mtb. Totuși, schimbarea mea de domiciliu m-a pus în fața unui fenomen în creștere sau cel puțin în revigorare pentru această parte a Europei, cursele de ciclocros. Și cum iarna se anunță lungă, iar ciclocrosul implică teren accidentat, o astfel de competiție nu doar că mă atrage prin specificul acestei discipline, ci este și un mod ideal de a mă păstra în formă pe parcursul sezonului rece. Așa că am trecut la a-mi pune la punct o bicicletă de ciclocros, practic o cursieră cu anvelope mai late, lucru care mi-a readus în posesie, după mai bine de 10 ani, o mașinărie de șosea. Versatilitatea e cuvântul de ordine zilele acestea!

Însă a privi ciclocrosul doar ca pe o probă unde te dai pe off-road cu o cursieră ar fi o greșeală. Trebuie să te urci și să te dai jos de pe aceasta în funcție de obstacolele de pe traseu, să o duci în spate când e cazul sau să execuți bunny hop-uri când situația o impune. Am fost pus în fața unui exercițiu complet nou, dar tocmai acest lucru mă motivează, căci am înaintea mea o nouă provocare.

Duminica trecută a avut loc prima cursă din sezonul maghiar de CX și chiar dacă repetasem câteva mișcări utile pentru o asemenea întrecere, tot mă simțeam stângaci. Prin urmare, nu mi-a rămas decât să privesc cursa ca pe un mod mai brutal de a-mi însuși tainele ciclocrosului. Se dă startul și în scurt timp mă aflu la conducerea cursei. Ce promițător părea totul! La primul obstacol, înalt de 30 de centimetri. a trebuit să mă dau jos și pe urmă să mă urc din nou, asta în condițiile în care câțiva participanți dăduse niște bunny hop-uri de toată frumusețea peste respectivul impediment.

Manevra m-a costat câteva poziții, dar lecția numărul 2 mă pândea deja după colț. Sau mai bine zis, după viraj căci acolo am descoperit că nu e înțelept să pedalezi în curbă din pricina lungimii brațelor pedaliere. Mă culeg de pe jos și constat că sunt pe poziția a patra. Inutil să mai zic că eram cu motoarele turate la maximum, dar chiar și așa pornesc pe urmele celor din frunte. Urc până în poziția secundă și constat că, intrând în tura secundă, am rămas cu Zsolt de la Alpinbike. Îl las să conducă, ocazie cu care mai analizez și eu tehnica lui elegantă de abordare a unui traseu de ciclocros. Pulsul e pe roșu, nu scade sub 180 de bătăi pe minut, reușesc și eu primul meu bunny hop încununat de succes, dar porțiunea tehnică îmi dă bătăi de cap. De fiecare dată când cobor de pe bicicletă, pierd vreo 10 metri față de Zsolt căci nu reușesc să-mi prind piciorul în pedale suficient de repede.

Toată succesiunea coboară-urcă de și pe bicicletă devine epuizantă, iar coordonarea lentă. Fiecare așezare înapoi pe bicicletă este urmată de un sprint pentru a-l prinde pe lider. Amuzant, dar obositor. În tura 3 descopăr că dacă plănuiești să sari în șa din mers, ai face bine să o nimerești și să nu faci ca mine care am dat cu posteriorul de aceasta într-un mod care mi-ar fi putut periclita capacitatea de a-mi transmite genele mai departe prin urmașii mei. O tură mai târziu, acrobația de a sări de pe bicicletă este viciată de aplecarea mea prea în față, soldată cu o trântă de toată frumusețea. Iarăși pierd secunde prețioase, că deja cu durerea mă obișnuisem.

Zsolt e mult prea în față și în ciuda eforturilor mele pot doar să-mi mențin ecartul constat, nicidecum să mă apropii de el. Faptul că eu alerg pe acolo pe unde el execută niște bunny hop-uri grațioase doar mărește diferența. Nu mă ajută nici șaua, acum aflată în altă poziție în urma incidentelor, deci mai mult merg în picioare, chiar dacă spatele îmi spunea să o las mai moale. În cele din urmă, renunț la ideea de a-l mai prinde pe Zsolt și mă mulțumesc cu locul secund.

Concluziile? Ciclocrosul este o disciplină complet diferită. E un alt sport. Acum înțeleg de ce toți riderii de mtb din Ungaria se pregătesc cu o lună înainte pentru aceste curse, atât fizic, efectuând antrenamente cu intervale, cât și tehnic, din motive prezente pe tot parcursul povestirii mele. Totuși nu sunt încă hotărât dacă mă voi implica puternic în această ocupație, dar cert este că o să mai fiu prezent la câte CX-uri.

Material scris de către Wouter Cleppe