Acum citesti
Lumini pentru bicicletă de la Gaciron, de la 1.800 până la 20 de lumeni

Gaciron este un brand de lumini/lanterne/stopuri pentru biciclete, recent importat în țară, cu produse frumos finisate și cu prețuri, spun eu, rezonabile. Plecând de la premisa că trebuie să plătești pentru calitate, am avut la dispoziție mai multe variante de lumini/stopuri care și-au făcut treaba corespunzător pe timp de noapte, însă câteva (bineînețeles, cele mai scumpe), mi-au plăcut în mod deosebit.

La apus, înainte de urcare.

Nu sunt genul care să cumpere produse fără garanție, mai ales când am de plătit o sumă mai mare, așadar alternativele de pe site-urile asiatice pentru produse de care n-am auzit niciodată și cu un producător obscur, nu m-au atras niciodată. Prin urmare, comparațiile cu acele produse nu le-am considerat deloc relevante și evident, nu le-am menționat în acest articol.

Pe de altă parte, nu mă consider expert în lumini de bicicleta pentru că nu prea ies după lăsarea serii, însă aceste produse mi-au dat de înțeles că poate să existe lumină și după ce întunericul se așterne, iar o lume complet diferită se așterne în fața ta. Acesta a fost de altfel și imboldul care mi-a dat de gândit să achiziționez o laternă puternică, mai ales că vine vara, iar experiența pe munte poate fi una incredibilă, așa cum am aflat de curând și așa cum vei putea vedea din filmul de prezentare de mai jos. Dar, înainte de film, să trecem în revistă produsele Gaciron.

Nu am reținut denumirile acestor produse și cred că este lesne de înțeles de ce: combinațiile dintre cifre și litere, dispuse aleatoriu, nu mi-au plăcut niciodată. Din fericire însă voi începe cu lanterna V9D, cea care mi-a plăcut cel mai mult dintre produsele Gaciron, deoarece este compactă, este puternică (1.800 lumeni, unghi iluminare la 125 de grade) și este ușoară. Am prezentat-o și turiștilor care ne-au vizitat pe aici și toți au avut aceeași reacție: wooow! Da, este cu adevărat wow când vezi cum noaptea se poate transforma în zi, mai ales dintr-un produs atât de compact (118 x 53 x 32.5 mm). Bat monedă pe acest aspect deoarece alternativele în acest segment de regulă vin cu acumulatorul separat care se prinde de cadru și cu un fir care se leagă la lanternă, o soluție care mi se pare ușor peste mână.

Suficientă lumină? V9D nu prea lasă loc de comentarii. În plus, are și o comandă care se poate anexa și care este fosforescentă.
Așa arată în lumina zilei. Finisajele sunt excelente.
Din fericire este și destul de compactă.

V9D se fixează cu un sistem foarte ușor de folosit, direct pe ghidon și care reprezintă o variantă solidă de a prinde lanterna la locul potrivit. Singura mențiune, fixați lanterna într-o zonă a ghidonului care nu este conică, de preferat lângă pipă, căci altfel, de la trepidații, aceasta se poate mișca din loc. V9D este waterproof, are o carcasă din aluminiu de calitate, 6 moduri de funcționare din care cel mai puternic mi s-a părut și cel mai bun (haha!) și dispune de 2 acumulatori de 6.400 mah de la LG (Lucky Goldstar pentru cei care nu știu ce semnifică cele două litere împreunate). Este livrată într-un ambalaj premium, similară cu cea a unui smartphone de top, are două LED-uri foarte puternice și nu sunt sigur dacă este recomandat să fie utilizată în trafic, deși LED-ul din stânga are o rază mai scurtă pentru a nu-i orbi pe cei de pe contrasens. Prețuș este pe măsura performanței, adică 649 de lei.

Mai departe, trec la V9C, fratele mai mic al lui V9D, care este capabil de 800 de lumeni. Ținând cont că prețul este semnificativ mai mic (299 lei), acesta rămâne o alternativă de luat în seamă pentru cei cu buget redus. Generează suficientă lumină pentru a te descurca pe timp de noapte, deși între noi fie vorba, dacă ar fi să compar lumina generată pe traseu, aș putea să renunț la modelul de top în favoarea acestuia. Dacă ar trebui făcut un raport iluminare/preț, V9C ar fi cu siguranță câștigător. Este desigur și mai compact (101x33x30.7mm), mai ușor (125 grame), are tot o carcasă din aluminiu, este rezistent la apă dar are un unghi de iluminare o idee mai mic, de 85 de grade. Acumulatorul are o capacitate mai mică, de 2500 mah, un lucru de altfel logic.

Chiar și cei 800 de lumeni sunt mai mult decât suficienți.
La nevoie, intra ușor și în buzunar.
Dimensiuni pătrate, fante de iluminare laterale.
Intră în buzunar perfect.

Legat de autonomia celor două laterne nu ni se oferă prea multe informații, însă două ore poți sta fără griji. Chiar și cu lumina diminuată, lucrurile încă sunt vizibile pe timp de noapte. Am menționat cele două ore căci îmi vine greu să cred că pentru cineva ar putea să dureze mai mult un night-ride (de regulă urci pe lumină și cobori după apus).

Prinderea de ghidon, simplă și eficientă. Este prezentată pe larg în filmul de mai jos.

Alte două variante, însă pentru oraș, sunt modelele W08F și W08J, două safe-lights care vă fac vizibili în trafic. În caz extrem, luminează ceva și noaptea, cât să nu te prăbușești cu bicicleta într-o râpă, dar cu siguranță nu vei putea atinge viteze de 50 de km/h pe coborâre așa cum ne-au reușit cu cele două lanterne mai puternice prezentate de sus. Ambele sunt capabile de 20 de lumeni, sunt waterproof, cântăresc 34 de grame fiecare, au un acumulator de 500 mah care asigură o iluminare continuă de 72h și au 5 moduri de iluminare, iar prinderea din cauciuc este de calitate, se poate întinde suficient cât să încapă pe orice ghidon și se fixează în două puncte, astfel încât să nu le pierzi. În afara de amplasarea LED-urilor nu am găsit nicio diferență între cele două, iar pe munte, pe întuneric, le-am folosit împreună pentru a genera o lumină decentă.

Puterea celor două reunită. Nu e mare lucru, dar nici nu orbecăi.
Scopul lor este să-ți facă simțită prezența în trafic.
Prindere eficientă în două puncte, cu cauciuc de calitate.

Prețul acestora este de 150 de lei/bucată, similar cu cel al stopului W08-10A, capabil de 10 lumeni și similar din punct de vedere al construcției cu cele două lumini.

La nivel de stopuri, cei de la Gaciron au alte două variante, dar de departe cea mai interesantă mi s-a părut modelul W10. Lumina sub formă de cerc este foarte faină, este construit cu două fante laterale suplimentare pentru a fi vizibil și din lateral și poate fi deșurubat pentru a fi încărcat. Este waterproof, are trei moduri de iluminare, o putere de 20 de lumeni și este vizibil de la 1 km! Da, 1 km! Poate fi aprins de pe un buton aflat exact în centrul cercului de LED-ului. Prețul este de 150 de lei, ceea ce-l face mult mai atractiv față de modelul W08. Prinderea se face cu același sistem precum în cazul luminilor W08.

Nu în ultimul rând, avem pe listă modelul W06, la fel de bine finisat precum majoritatea celor din gamă, cu un preț de 145 de lei și prevăzut cu senzor de mișcare și de lumină. Astfel, aceasta se aprinde doar când lumina naturala este diminuată. Carcasa este din aluminiu, greutatea redusă (30 de grame), are o rază de acțiune de aproximativ 1 km și poate funcționa continuu timp de 27 de ore, având un acumulator de 200 mah. Poate fi de asemenea deșurubat pentru încarcare, astfel nemafiind necesară demontarea curelei de prindere. Ambele modele, atât W06 cât și W10, sunt amplasate în unghi, astfel încât când le prinzi pe tija de șa, acestea au o poziție dreaptă.

Pe scurt, lanterna V9D mi s-a părut alternativa ideală, însă acolo unde nu există un buget pe măsură, modelul V9C se poate descurca de asemenea foarte bine. La nivel de stop, modelul W10 este spectaculos și puternic, iar astfel, însumând costul de achiziție al celor două, cu puțin sub 100 de euro te poți înarma cu vizibilitate serioasă pe timp de noapte. Recomand cele două lanterne celor care merg prin zone întunecate sau la munte, pentru toți cei care-și petrec timpul prin oraș, existând variantele mai ieftine. Punctul forte al acestor lumini sunt finisajele și puterea, însă nici sistemele de prindere nu sunt de lepădat, în special pentru cele două lanterne mari.

Film de prezentare

Importator: Wolf Cycling // Gaciron Facebook

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

seventeen + 14 =