Andrei Bazar, românul care a străbătut pe bicicletă America de Sud

Poveștile cicloturiștilor sunt comparabile lejer cu romanele de aventuri. Fiecare expediție, fiecare traseu are o istorisire proprie, plină de farmec pentru cei care o aud, dar infinit mai deosebită pentru cel care l-a parcurs. Andrei Bazar știe mai bine despre ce vorbesc, timișoreanul fiind unul dintre cei mai curajoși temerari ai acestei ocupații/stil de viață care este cicloturismul. Nu este lucru puțin să te aventurezi de-a lungul și latul Europei și al Americii de Sud, așa că îl invit să ne delecteze cu câteva mărturii extrem de personale.

1. Salut Andrei! Înainte de a începe istorisirea aventurilor tale pe două roți, trebuie să aflăm de ce bicicleta? De ce cicloturismul? Nu era de-ajuns să fii un turist normal?

În primul rând aveam nevoie de o provocare în viața mea și în al doilea rând bicicleta era unul din cele mai ieftine moduri de a face ceea ce mi-am propus. În plus, aveam nevoie de mobilitate și independență față de celalalte mijloace de transport. Puteam să merg cu rucsacul în spate și să vizitez doar atracțiile turistice pe care am vrut să le văd acolo, dar bicicleta îți oferă ocazia să vezi și drumul dintre două puncte care de multe ori e chiar mai frumos decât atracțiile în sine.

2. Probabil cea mai importantă aventură de-a ta de până acum este cea din America de Sud. Ne poți povesti pe scurt cum a fost?

Pentru mine a fost cea mai mare aventură și a avut două părți. Mai întâi am parcurs Europa și după aceea a urmat America de Sud. În Europa am făcut 4000 de kilometri după care m-am întors acasă pentru două-trei săptămâni. Pe urmă am continuat în America de Sud, unde am mai mers 8000 de kilometri.

În Europa trebuia să ajung la Lisabona, dar nu am ajuns decât în Almeria, Spania. Probleme tehnice. Așa că m-am întors acasă, mi-am schimbat toate spițele la bicicletă cu altele mai groase, mi-am făcut rezervare la avion și am continuat din Rio de Janeiro, așa cum era planul. De acolo am coborât la Cascadele de la Iguazu și mai apoi la Buenos Aires. Următoare mișcare a fost să iau un avion până în Ushuaia, în Țara de Foc, de unde am început să urc până în Lima, Peru, unde m-am și oprit. Cu mici excepții în care am luat câte un autobuz, firește.

Bugetul meu a fost limitat și scopul meu era să văd anumite puncte de pe celălalt continent, nu doar să adun kilometri. Din cauza asta am apelat la avion și la autobuz acolo unde peisajul nu prezenta mare interes.

În partea de est a Americii de Sud nu am întâlnit decât doi-trei cicloturiști. Dar în cealaltă parte, prin și de-a lungul Anzilor am întâlnit cu zecile. Cel puțin pe Carretera Austral, în fiecare zi, am întâlnit cel puțin 5-10. Mulți mi-au spus că nu au mai văzut români în drumul lor. Le-am spus că cu siguranță nu voi fi ultimul. Sunt sigur că vor fi tot mai mulți români care se vor apuca de cicloturism și se vor aventura cât mai departe. Au toate motivele să o facă.

3. Care au fost cele mai inedite/interesante/care îți taie respirația momente ale periplului tău?

Cascadele de la Iguazu pot spune că au fost cele mai impresionante pentru mine.

Ar mai fi Carretera Austral în Chile cu tot ce înseamnă: munți, lacuri, râuri, cascade, fiorduri, păduri, ghețari și vulcani spre finele ei, în nord, Ushuaia și Puerto Natales sunt două orășele care mi-au plăcut foarte mult și munții din Peru care sunt de-a dreptul impresionanți.

4. Din ce am mai vorbit cu alți cicloturiști, această activitate este mai mult decât simplul turism pe bicicletă. Pentru unii are o conotație interioară puternică. Pentru tine ce reprezintă cicloturismul? Te regăsești în el?

Pot spune doar că cicloturismul e mai mult decât un simplu turism. E o experiență de viață. Am avut și înainte diverse experiențe, dar acum au fost toate comprimate într-un timp relativ scurt: oameni, locuri, condiții etc.

Și da, pot spune că cicloturismul mi se potrivește cel mai bine. Am fost și cu rucsacul în spate, am fost și la munte și la mare, am stat de la cort la 5 stele plus, am fost și cu mașina mii de kilometri, dar nimic nu s-a comparat cu excursia asta.

Despre partea interioară nu știu ce să spun. Aș vrea să cred că încă sunt doar un copil, dar nu e așa, am aproape 30 de ani și cred că la vârsta asta nu te mai poate mișca orice adiere de vânt. Sunt același om care am fost și înainte de plecare.

5. Alte aventuri pe două roți, în afară de cea sud-americană, ai mai avut? Dacă nu ai mai avut, mai plănuiești vreuna?

Alte aventuri pe două roți… acum vreo 10 ani am mers de la Timișoara la Munții Bihor, adică vreo 200 de kilometri dus și încă 200 de kilometri întors după vreo două zile de stat acolo. Iar de plănuit… e plănuit demult. Planul inițial era să fac înconjurul lumii. Trebuia să mă opresc cu bicicleta în Mexic, de unde trebuia să zbor în Noua Zeelandă, dupa care să aterizez în Singapore și de acolo cu bicicleta până acasă. Din considerente financiare a trebuit să tot tai până am rămas cu Europa și America de Sud.

Deci pot spune că aventura pe care am făcut-o este chiar mai puțin de jumătate din cât mi-am propus. Să nu mă înțelegi greșit. Sunt mai mult decât recunoscător și pentru asta.

Dacă aș mai pleca în altă expediție, aș vrea să parcurg ce a mai rămas din planul inițial. Sau cel puțin Asia.

6. Și acum o întrebare mai pragmatică – ai avut probleme cu bicicleta de-a lungul călătoriei tale? Dacă da, ai apelat și la soluții mai neconvenționale pentru a o repara?

Singura problemă la bicicletă au fost spițele. Asta a și fost motivul pentru care m-am întors acasă după ce am terminat cu Europa. Am vrut să renunț pentru că nu mai avea rost să continui având în vedere ritmul în care se rupeau spițele. Greutatea nu era distribuită uniform… toată era pe spate. Înainte să plec nu mi-am găsit un portbagaj pentru față, pentru cele doua bagaje laterale, așa că le-am lăsat acasă și mi-am cumpărat trei saci pe care i-am pus tot pe spate. În afară de spițe nu am avut nicio problema cu bicicleta.

7. Alege un motiv pentru care ai recomanda unei persoane să practice cicloturismul!

Pot spune că are un singur motiv să nu practice cicloturismul: confortul. În rest, din punctul meu de vedere toate celalalte sunt pro–cicloturism. Ca o paranteză, timpul petrecut pe bicicletă cred că este cel mai important. Una e să pedalezi două săptămâni și alta e să pedalezi de la 2–3 luni în sus.

Cei care au cont de Google Plus pot accesa galeria foto a lui Andrei la această adresă.