Acum citesti
Transilvania Bike Trails Race – viteză prin satele săseşti

Avem plăcerea să asistăm la anunţarea din ce în ce mai multor concursuri de ciclism, iar la loc de cinste stau concursurile de mtb maraton şi cross country. Ultimul anunţat este acest Transilvania Bike Trails Race, un concurs cu un mesaj cât se poate de clar aşa cum vom vedea în continuare.

Evenimentul are loc pe data de 26 iulie, într-o sâmbătă. Dacă mulţi organizatori se străduiesc să-şi organizeze concursurile în aşa fel încât să fie cât mai accesibile, mai uşoare şi mai populare, TBT Race 2014 bifează doar la câteva din capitolele menţionate însă pentru un bun motiv.

IMG_2539 cover

Organizatorul, Fundaţia ADEPT Transilvania, doreşte să promoveze din punct de vedere turistic această regiune a ţării. De fapt este vorba de satele săseşti din zona Sighişoara. Aceste sate sunt pline de istorie fiecare având în centru o biserică fortificată care se poate vizita. În plus multe din casele tradiţionale săseşti au fost recondiţionate şi transformate, cu foarte mult bun gust, în pensiuni care păstrează tradiţia şi rusticul, dar care oferă tot confortul modern posibil.

Fundaţia ADEPT a construit deja în zonă o serie de trasee de cicloturism care au exact acest rol, de a atrage oamenii să viziteze regiunea pe bicicletă. Traseele leagă respectivele sate şi, implicit, alcătuiesc o excelentă platformă pentru un concurs.

IMG_2115

Startul se dă din satul Viscri în care se ajunge din DN 13 Braşov – Sighişoara. Traseul are o lungime de 47 km şi o diferenţă de nivel de 800 m ceea ce-l plasează în categoria uşoară. Însă acesta este şi scopul evenimentului, să atragă cât mai mulţi ciclişti pasionaţi nu doar de concursuri ci şi de cicloturism într-una din cele mai frumoase regiuni ale ţării.


View Larger Map

Te invităm să studiezi site-ul competiţiei şi să-ţi rezervi un loc în grila de start. Pe lângă „educaţia fizică” de care vei beneficia în ziua concursului te vei bucura şi de ospitalitatea oamenilor din zonă şi, poate cel mai important, de bucatele alese pe care le vei găsi la oricare din pensiunile la care alegi să stai. Apropos, casa prinţului Charles din Viscri este şi aceasta disponibilă pentru închiriere!

Foto: Sandu Marin – piciculipici.ro

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

four × 1 =