Acum citesti
Rucsac pentru e-bike de la Merida și o cască pentru enduro, la test

Zilele acestea am primit pentru test două produse la test de la Merida, produse construite chiar sub brand-ul Merida, mai precis un rucsac dedicat bicicletelor electrice și o cască pentru enduro. Avantajul oferite de aceste produse este în general legat de funcționalitate, similară cu cea a unor brand-uri consacrate și specializate, coroborat cu un preț mult mai acceptabil. În realizarea acestor produse, cei de la Merida au colaborat desigur cu firme care se ocupă în mod special cu construcția de căști sau rucsacuri. Colaborările sunt bune, căci se profită de experiența furnizorului, iar costul final este unul cât se poate de rezonabil.

O să încep cu rucsacul, botezat Trail RE, deoarece casca a fost luată sub lupă mai atent și mai în detaliu de colegul meu, Dan Mazilu, în acest articol. În orice caz, o să am și eu câteva completări de făcut. Pe lângă cele două produse, Merida ne-a trimis și tricoul Freeride Triangle, pe care o să-l prezint în cele ce urmează.

Revenind la rucsac, căci acesta este vedeta articolului de față, este gândit pentru bicicletele electrice. Pentru cei care nu-s încă prea familiarizați cu acest gen de produs, află că în mare parte este ca un rucsac obișnuit pentru biciclete, cu mențiunea că vine cu un compartiment special dedicat acumulatorului, astfel încât să-l poți căra cu tine oriunde. Acumulatorul este poziționat central și este lipit din partea din spate a rucsacului, această poziționare fiind obligatorie pentru o distribuire corectă a maselor, mai ales că unul cântărește 3 kg. Compartimentul este cât se poate de binevenit deoarece ține acumulatorul în loc, fără ca aceasta să se miște, căci așa cum îți imaginezi, la greutatea pe care o are, ar fi sărit în rucsac dintr-o parte în alta. Iar alte idei năstrușnice de a lega acumulatorul de cadru sunt inutile (îți spun din proprie experiență), deoarece acesta este foarte greu și nu prea ai cu ce să-l asiguri corespunzător. Prin urmare, un rucsac dedicat cu un astfel de compartiment este soluția perfectă.

Calitatea generală este mai mult decât mulțumitoare, exitând diferențe mici între cel de față și cele mai scumpe. Spre exemplu, alternativa de la Evoc, un brand premium de rucsacuri pentru biciclete, costă nu mai puțin de 1.100 de lei. Comparând cu cei 579 de lei ceruți pentru rucsacul Merida, ai putea spune că este preț de discount. Și că tot l-am comparat cu Evoc, rucsacul de la Merida este chiar mai încăpător, având o capacitate de 25 de litri față de 20 de litri.

Fixarea rucsacului pe spate se face foarte facil, ai două prinderi – una peste abdomen și cealaltă peste piept, cea de jos având reglaj de fixare, iar restul de coardă rămasă intră sub cele două buzunare laterale. Partea de sus este flexibilă și este dotată și cu un fluier, care ce-i drept, nu a funcționat prea bine. Partea din spate a rucsacului este suficient aerisită, deși trebuie să recunosc că se poate și mai bine de atât, dar asta probabil ar fi ridicat costurile prea mult. În orice caz, rucsacul rămâne foarte stabil pe spate, lucru care m-a interesat în mod special încă din capul locului.

La interior ai la dispoziție compartimentul principal de dimensiuni generoase care include și buzunarul pentru acumulator – care poate fi detașat simplu când nu-l folosești, deoarece este prins cu arici și două chingi ce pot fi desfăcute foarte rapid. Tot în acest compartiment mai găsim câteva buzunare, bine protejate de ploaie. Pe exterior, mai avem un compartiment dedicat sculelor, care se deschide pe toată lățimea lui, iar pe laterale, încă un buzunar care poate găzdui un bidon cu lichide și un buzunar mai mic, cu fermoar. Altfel spus, spațiul va fi ultima ta problemă, căci acest rucsac abundă în buzunare și buzunărașe.

De final, ar fi interesat de menționat că acesta cântărește 1.3 kg, că este pregătit și pentru rezervor de apă (are gaură pentru furtun) și mai vine și cu o prindere suplimentară de cască pe laterale și una pentru – să zicem – un sac de dormit, în partea din spate. Depinde doar de tine câtă greutate poți duce în spinare, căci variante de stocat obiecte există. Prețul mi se pare avantajos în condițiile în care oferă multe avantaje, mai ales în comparație cu ceea ce oferă în general concurența. Desigur, nu e brand-ul care să sară în ochii altora și cu care să pari mai bogat, însă dacă ești genul de om practic, aceasta este soluția pentru tine.

Casca Merida Pector ME-1

Și tot în același spirit este construită și casca de enduro Merida Pector ME-1, al căreui review îl poți citi pe larg aici. Eu voi completa pe scurt părerea mea despre această cască, una care mi s-a părut comodă și care vine cu câteva elemente de confot importante, pe care nu le-am mai regăsit anul acesta pe alte căști. Spre exemplu bureții de pe plasticul din spate pe care se află rotița de reglaj. Forma este de asemenea agreabilă, deși trebuie să recunosc că la capitolul design se prezintă mai degrabă cuminte. În zilele foarte călduroase cele 4 guri de aerisire frontale s-ar putea să ți se pară insuficiente, însă acesta este în general specificul căștilor de enduro.

Mai mult decât atât, prinderea se face cu sistem Fidlock, extrem de ușor de utilizat și care nu-ți mai prinde pielea de sub bărbie. Reglajul se face cu o rotiță (de calitate chiar) și poartă denumirea de BOA, aceasta trăgând practic de un fir plastifiat pentru a strânge casca corespunzător pe cap. Mai întâlnim același sistem BOA la încălțăminte Northwave, spre exemplu.

Pe scurt, ca performanță casca asta punctează bine la capitolul siguranță, deoarece este dotată cu sistemul MIPS și în partea din spate este suficient de lungă pentru a oferi protecție la ceafă. Într-adevăr, nu este cea mai agresivă din punct de vedere al aspectului ci mai degrabă una cuminte, însă așa cum menționam și despre rucsac, este o cască adresată oamenilor practici. Mai ales că prețul la care este oferită, de 649 de lei, este cu minim 20-25% mai ieftină decât alte căști similare construite de producători consacrați (a se citi premium).

Ultimul, dar nu cel din urmă produs, este un tricou pentru enduro, botezat Freeride Triangle și care chiar este dedicat posesorilor de biciclete Merida care vor să se asorteze cu echipamentul. Este croită dintr-un material subțire, foarte bine aerisit și este mai largă, astfel încât să poți purta pe dedesubt armură sau cotiere. Materialul nu mi s-a părut de o calitate ieșită din comun, însă și prețul de achiziție de aproximativ 300 de lei este unul rezonabil.

Filmul de prezentare pentru toate cele 3 produse, poate fi văzut aici:

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eighteen − seventeen =