Acum citesti
Test și comparație – mănuși cu degete lungi Northwave, Bikefun și Merida

De cele mai multe ori este nevoie să purtăm mănuși când suntem pe bicicletă. Dacă e vară, ne vor proteja în cazul unei eventuale căzături, iar dacă este iarnă, țin și de cald. Mănușile de față, nu țin de cald, fiind destul de subțiri și gândite pentru vara, în așa fel încât să nu incomodeze. În schimb protejează bine la nevoie. Am ales trei perechi de mănuși pe care am vrut să le compar între ele, mai precis Northwave AIR LF, Merida Trail și Bikefun Airzone, fiecare diferită și optimizată pentru ceva anume.

Cele mai accesibile sunt Bikefun Airzone, care sunt și cele mai groase, protecția oferită fiind cea mai ridicată dintre cele trei. Palma este fabricată din piele întoarsă sintetică, cu zone protejate suplimentar cu gel. Cu alte cuvinte, o căzătură în mâini va fi mai ușor suportată dacă vei avea aceste mănuși. Închiderea și reglajul lor pe mâini se face cu benzi velcro, asta însemnând că poți, de asemenea, regla cât de strânse vrei să stea pe mână. Mi-a plăcut la acest model, că dispun inclusiv de întărituri, între degetul mare și arătător. Asta ajută mult când ești pe cursieră sau gravel bike, iar mâna o ții sus, pe manșoane. Protecția oferită de mănuși va fi mare.

La mijloc se află Merida Trail, însă doar din punct de vedere al prețului, întrucât grosimea lor este mică. Sunt gândite pentru confort maxim și un minim de protecție în cazul unei căzături. Par cam de unică folosință. Pe acestea le-am și folosit destul de mult, la concursul de enduro mtb Metal Enduro de la Reșița, dar și la mai multe ture de gravel bike.

La acestea mi-a plăcut în mod special designul, pentru că se asortează cu tricoul verde de trail, pe care îl folosesc în general când ies la o tura de enduro-mtb. La unii contează și echipamentul să fie frumos, mai ales atunci când bicicleta și ciclismul sunt o adevărată pasiune. Mănușile sunt subțiri, aproape ca un „second skin”, iar asta însemnă că vin mulate pe mâna ta. Practic nu le simți.

În cele din urmă avem Northwave AIR LF, cele mai scumpe, dar și cele mai complexe. Palma, din material sintetic, dispune de inserții cu silicon, care dau o aderență foarte bună pe ghidon. Manșeta este interesantă ca și construcție și se mulează perfect pe mână, chiar și dacă mănușa nu este fix măsura ta. Și aici avem întăritura specială prezentă între degetele arătător și mare, cum spuneam, utilă la turele lungi pe cursieră, dar, mai ales, pe gravel bike, cu care mai intrăm și pe forestiere.

  • Bikefun AIRZONE – 64 lei
  • Merida TRAIL – 95 lei
  • Northwave AIR LF – 138 lei
  • Importator: Bikefun
Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

four + 14 =