Acum citesti
Mănuși Shimano Deore XT

Mănușile producătorului japonez Shimano, fabricate în Vietnam, mi-au amintit de motivele florale din Țara Soarelui Răsare și cum mă bucur de primăvară, am căutat un copac înflorit pentru a realiza o sesiune foto tematică. Cât de mulțumit am fost de mănușile Shimano Deore XT poți citi în acest raport de tură.

Aspectul este de nota 10. Mai mult ca sigur că vei reuși să impresionezi multă lume cu ele, combinația de portocaliu, alb și gri/negru facându-se remarcată rapid. Cusătura portocalie pe porțiunile de piele sintetică este de asemenea de efect. Iar aerisirea este bună, față de alte mănuși competitoare.

Din punct de vedere al protecției în cazul unei lovituri, lucrurile nu stau foarte bine, dar fiind faptul că poți întâlni pe aceste mănuși doar câteva porțiuni subțiri de cauciuc, menite să atenueze impactul, să prespunem, cu coaja unui copac. Se potrivesc perfect pe mână, dacă alegi măsura corespunzătoare, iar protecția pentru palme este suficientă (porțiunea palmei este dublată cu aceeași piele sintetică).

Pentru aderență adițională, în podul palmei se află logo-ul Deore XT realizat din silicon, care pot spune că are o priză bună pe manșon. Aceeași regulă valabilă și pentru degetul cu care acționezi frâna, acesta având în vârf o porțiune siliconică care oferă aderență, indiferent de manetă.

Pentru trasee de munte mai lejere, unde nu vei ridica roata de față prea des, mănușile sunt în regulă. Dacă totuși cochetezi mai mult cu sporturile extreme și tragi des de ghidon, s-ar putea ca stratul mai gros al palmei să nu-ți fie pe plac. În orice caz, în cazul meu, după 3 ore de exploatare, pielea palmei mi-a fost prinsă de mai multe ori de materialul destul de scorțos din care este realizată partea interioară a mănușilor.

Prețul nu este tocmai mic, cei aproximativ 130 de lei (în funcție de magazin) fiind un buget bun pentru mănuși competitoare, precum cele de la O’Neal sau Troy Lee Designs, ceva mai comode pentru cei care interacționează mai mult cu bicicleta, decât să pedaleze lejer. Per total sunt un produs reușit, cu un aspect ce naște invidii, dar din păcate sunt cam scumpe și nu oferă confortul pe care l-am fi așteptat.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eleven + 11 =