Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă…
La începutul lunii septembrie 2014 Freerider a plecat într-o tură de cicloturism pe care am numit-o Turultrans. Turultrans a presupus unirea celor două drumuri asfaltate alpine, Transfăgărăşan şi Transalpina, într-o singură tură de 4 zile. Ştim că nu este prima dată când se face această excursie însă de cele mai multe ori tura este realizată de ciclişti în regim de „personal best” când cei peste 400 km sunt doriţi a fi parcurşi în mai puţin de 20 sau 24 de ore. Noi nu ne-am dorit să facem un concurs ci mai degrabă să realizam o tură de cicloturism accesibilă oricui dispune de puţină voinţă şi un antrenament mediu.
Alte două motive pentru care considerăm tura noastră „specială” este faptul că a fost realizată neasistat. În general cei care fac Turultrans în 20-24 ore au după ei o maşină care le transportă bagajele. În cazul nostru bicicletele ne-au transportat tot, un bagaj în greutate de aproximativ 5 kg.
Şi nu în ultimul rând cei care fac această tură în regim de concurs nu închid pătratul pe care îl descrie traseul, pedalând cele două şosele alpine şi doar una din laturile de nord sau sud care le unesc, în timp ce noi am închis bucla oferind în acest fel traseului încă un plus caracterului cicloturistic. Cu alte cuvinte ne-am întors exact de unde am plecat nefiind nevoie de o maşină care să vină şi să ne pescuiască.
Publicăm acest material în două părţi întrucât este destul de stufos. Aşadar în partea întâi de azi vom vorbi despre pregătirile de acasă, din faţa calculatorului, alegerea traseului, bicicletele şi echipamentul folosit, cazarea din fiecare seară, hrana de peste zi şi nutriţia sportivă care a ajutat când ne era mai greu.
În partea a doua (publicată aici) vorbim despre traseu, cum a fost în fiecare zi, statisticile fiecărei zile şi care au fost provocările peste care a trebuit să trecem.
Lectură placută!
Pregătirile, bicicletele, traseul
În timp ce ne documentam online căutând alte articole despre această tură am găsit pe Facebook o poză făcută pe Transfăgărăşan în week-end. Ne-am cutremurat când am văzut sutele de maşini şi aglomeraţia infernală de pe serpentine. În acea secundă am decis că tura noastră va avea loc obligatoriu în timpul săptămânii. Aşadar aviz amatorilor, recomandarea este ca traversarea Trans-urilor să nu „pice” în week-end.
Traseul l-am creat folosindu-ne de Google Earth şi MapSource de la Garmin, mai precis România Digitală. Am dorit să pedalăm în întregime pe asfalt întrucât bicicletele noastre erau două cursiere, un mtb cu anvelope de 26×1.1 (foarte înguste) şi un mtb cu anvelope de cursieră. Da, în cazul în care nu ştiaţi pe un mtb clasic cu roţi de 26 inch se pot instala roţi de cursieră de 28 inch cu condiţia ca frâna să fie pe disc. Aşadar toţi eram optimizaţi pentru viteză şi eficienţă.
Însă dorinţa de a beneficia de asfalt pe întreaga durată a traseului trebuia tratată cu atenţie întrucât multe DJ-uri nu sunt asfaltate, iar noi doream ca drumul să-l parcurgem pe şosele cât mai puţin circulate, aşadar pe DJ-uri şi drumuri comunale. Pentru a ne asigura că nu ajungem pe cine ştie ce forestier ne-am folosit de Google Street View care, aparent, exista doar acolo unde este şi asfalt (*).
Însă chiar şi aşa am avut ghinion în ziua întâi întrucât am întâlnit o lungă porţiune de drum în reabilitare, între Horezu şi Polovragi, vreo 18 km de asfalt răzuit, asfalt lipsă, pietriş, bolovani şamd. Ne-am descurcat cum am putut deplasându-ne extrem de încet. Partea bună este însă că peste scurtă vreme drumul va beneficia de asfalt proaspăt, iar căţărările, serpentinele şi peisajele sunt superbe.
Echipamentul
Pentru a menţine bagajul la minimum, pentru a beneficia de mâncare suficientă seara, dar şi de un somn bun necesar refacerii am decis să înlocuim cortul cu pensiunile. Sigur, îţi creşte şi bugetul însă pentru noi avantajele erau clare. Aveam nevoie de o masă hrănitoare seara, de un duş fierbinte şi de un pat moale pentru a ne reface energia consumată peste zi. Iar strategia a funcţionat perfect. Un alt avantaj al înnoptării la pensiuni a fost faptul că am intrat în legătură cu oamenii locului cu care reuşeam să povestim până seara târziu.
Hainele pe care le-am avut la noi au fost iarăşi în număr mic însă suficiente chiar şi pentru situaţii extreme aşa cum s-a întâmplat să avem doar 5 grade cu ploaie pe urcarea de pe Transalpina în pasul Urdele, la peste 2.100 m altitudine. În urcare chiar şi la temperatura asta nu ai nevoie de prea multă îmbrăcăminte cu condiţia să te afli în mişcare tot timpul. La vale este însă altă poveste. Organismul nu mai generează căldură aşadar chiar şi cu toate hainele pe noi ne-a fost destul de frig.
La hainele folosite în timpul zilei s-au adăugat cele de schimb în caz de ploaie, cele pentru seară şi cele pentru dormit plus lenjeria. Pentru cele 4 zile de pedalat am folosit doar două costume de ciclism. Nu am avut nimic deosebit de gros, cum ar fi polare, ci doar mai multe straturi subţiri pe care le puteam folosi în funcţie de temperatura de afară pentru a regla temperatura corpului.
Bagajele au fost transportate folosind doar portbagaje de biciclete. Nu recomandăm să cari în spate un rucsac pentru atâtea zile, mai ales dacă mergi pe cursieră unde poziţia spatelui este aproape orizontală. La început poate nu se simte însă deja de la finalul primei zile vei observa cât de incomod şi greu este un astfel de rucsac. Exista o mulţime de opţiuni pentru portbagajele de bicicletă ce pot fi instalate chiar dacă aparent cadrul nu permite.
Cel mai simplu şi ieftin este portbagajul care se instalează direct pe tija de şa, folositor atunci când cadrul bicicletei nu dispune de montanţi pentru instalarea unui portbagaj normal sau dacă este full suspension. Acesta poate susţine până la 10 kg şi poate avea inclusiv suporţi laterali pentru a instala şi coburi. Dacă doreşti un portbagaj care să transporte greutate mai mare însă ai cadru full suspension poţi alege portbagajul Pack ’n Pedal Tour Rack de la Thule care se instalează doar pe ţevile seat stay. Este o opţiune bună însă destul de scumpă.
La aceste bagaje eu am mai adăugat şi o borsetă de ghidon în care am păstrat obiectele importante şi la care aveam nevoie să am acces rapid: aparatul foto, portofelul, batoanele şi gelurile energizante de la ProAction – sponsorul nostru pe partea de nutriţie sportivă despre care vom vorbi în partea a 2a a articolului.
Cazarea
Am încercat ca pensiunile la care urma să ne cazăm să fie amplasate cât mai pe drumul nostru pentru a nu fi nevoiţi a doua zi să pedalăm în plus. Nu ne-a reuşit de fiecare dată însă am fost norocoşi să găsim nişte locuri foarte frumoase oricum. Al 2lea criteriu în alegerea cazărilor a fost ca acestea să aibă restaurant pentru ca noi să nu trebuiască să transportam în bagaje şi mâncarea zilnică.
Noaptea zero am petrecut-o în Curtea de Argeş la Pensiunea Mikelis urmând ca a doua zi să începem Turultrans. Pensiunea este modesta însă curată. Nici amplasarea nu este fantastică, lângă piaţă însă ţinând cont de faptul că petreci acolo doar o seară nu peisajul de pe geam este primul care trebuie să te intereseze ci preţul şi amplasarea. Micul dejun a fost inclus în preţul de cazare.
Prima noapte din Turultrans am petrecut-o în Novaci la Casa Leuştean, casă particulară fără regim de pensiune. Proprietarii au fost extrem de primitori şi, deşi ne-au spus că nu oferă şi masă, pentru că le-am spus din timp au reuşit să ne pregătească o masă excelentă şi în seara când am ajuns şi în dimineaţa plecării. În plus am putut să ne folosim de bucătărie şi să facem nişte super clătite cu ingrediente de la minimarket-ul din Novaci.
A doua noapte din Turultrans am petrecut-o, după ce am traversat Transalpina şi am coborât pe cealaltă parte în Şugag, la Pensiunea Valea Frumoasei. Din nou o pensiunea decentă, amplasată chiar la drum. Dispunând şi de restaurant nu a fost nicio problemă pentru cină şi micul dejun. Din nou proprietarii au fost foarte primitori şi serviabili.
A treia noapte din Turultrans am petrecut-o în Cârţişoara, la poalele munţilor Făgăraş şi la începutul Trasfăgărăşanului, la Pensiunea Casa Duşe. Iniţial făcusem rezervare în altă parte însă după ce am ajuns la faţa locului ne-am dat seama că nu prea ne place aşa că ne-am îndreptat spre Duşe, aparent singura pensiune din Cârţişoara care are şi restaurant. Aici personalul nu a fost la fel de primitor ca în serile anterioare însă pentru noi a fost suficient că am avut un acoperiş deasupra capului, o masă bună, duşul fierbinte obligatoriu şi patul confortabil. Pensiunea Casa Duşe nu este la drumul principal însă Cârţişoara este plină de indicatoare care te vor duce până în curtea pensiunii. De menţionat este că la un moment dat se termina asfaltul aşadar cei pe cursiere trebuie să fie mai atenţi.
Ultima noapte din Turultrans nu a mai trebuit să o petrecem la nicio pensiune întrucât ne-am reîntors în Curtea de Argeş unde ne aştepta maşina în faţa pensiunii Mikelis unde o lăsasem cu 4 zile înainte. Tot ce a mai trebuit să facem a fost sa ne schimbăm de lycra, să mâncăm şi să plecăm spre casă.
Hrana zilnică
În fiecare dimineaţă serveam un mic dejun obişnuit la pensiunea unde înnoptasem. Nu exageram cu cantitatea întrucât nu este plăcut să pedalezi „prea plin”. În plus în timpul zilei făceam suficiente pauze în care mai consumam câte un baton, gel energizant sau mici snack-uri de pe la magazinele săteşti.
La prânz încercam să găsim o terasă sau un restaurant decent pentru a servi o masă suficient de consistentă care să ne ţină până seara. Am reuşit cam în fiecare zi să găsim ceva acceptabil însă se pare că în ziua 3, deşi ne-am oprit la o foarte frumoasă pensiune cu restaurant, am cam exagerat cu cantitatea. Spre seara toţi ne simţeam destul de rău şi nu doar din cauza drumului lung. Aşadar din nou trebuie avut grijă la cât ci ce mâncăm atunci când urmează să depunem efort.
Masa de seară o serveam la pensiunea unde ne cazam în felul acesta reducând considerabil bagajul pe care trebuia să-l luam zilnic cu noi.
Nutriţia sportivă
Sigur că apa plată, sandwich-urile făcute dimineaţa, Măgura, Eugenia şi salamul de biscuiţi pot fi suficiente în timpul unor ture de genul ăsta însă dacă puteţi face rost de nutriţie special creată pentru efort atunci veţi beneficia de avantaje pe care nu le obţineţi folosind doar mâncare normală. Pentru Turultrans noi am beneficiat de susţinerea celor de la Emmedue Sport care ne-au sponsorizat cu nutriţie sportivă de la ProAction.
În cele 4 zile de pedalat am folosit mai multe produse ProAction, fiecare gândit pentru un anumit tip de efort sau activitate. În primul rând vorbim de hidratare pentru care am avut la dispoziţie două tipuri de băutură: ProAction Mineral Plus şi ProAction MaltoDex. Primul ajută la refacerea rezervelor de minerale pe care organismul le pierde prin transpiraţie. Al 2lea, după cum şi numele îi spune, conţine maltodextrină. Aceasta este un carbohidrat pe care organismul îl absoarbe lent. Aşadar, opus faţă de gelurile energizante care oferă energie instant, această maltodextrină oferă energie pe o durată mai lungă de timp. În timpul zilei aveam pe bicicleta două bidoane, unul cu Mineral Plus şi unul cu MaltoDex.
Apoi am avut gelurile despre care am vorbit mai sus. Am folosit doua tipuri: ProAction Carbo Sprint Gel şi ProAction Carbo Sprint Extreme. Dacă primul îţi oferea energie foarte repede din momentul în care era consumat, al doilea conţinea cofeina şi taurină alături de dextroză, fructoză și maltodextrină. Toate acestea au fost de folos în special în cele două zile când am avut de traversat Transalpina şi Transfăgărăşanul mai ales că puteau fi consumate din mers.
Nu în ultimul rând au fost batoanele. Acestea sunt asemănătoare snack-urilor pe care le găseşti în orice magazin sătesc însă mult mai bogate în energie fără să ocupe spaţiu mai mult. Am avut la noi tot două tipuri: ProAction Fruit Bar şi ProAction Amino Bar. Ambele ne-au ajutat foarte mult în timpul zilei în special în zilele dintre cele doua Trans-uri, în momentele de pauză. Fiind solide acestea oferă energie mai lent însă pentru un timp mai îndelungat. În plus nu conţin glazură de ciocolată care s-ar putea topi la caldură.
* Se pare că Google Street View a început să intre şi pe forestiere. Aşadar atenţie când doriţi să vă faceţi un traseu care să ruleze în întregime pe asfalt. Intraţi pe Street View şi vedeţi ce suprafaţă de rulare aveţi.
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.