Simpaticul și rapidul belgian Wouter Cleppe este, deja, un obișnuit al site-ului nostru. Ne trimite mereu materiale despre cursele la care participă și împarte cu noi experiențele sale trăite pe două roți. Iar colaborarea noastră devine și mai bogată căci el va participa la ediția din acest an a Andalucia Bike Race. Ne va ține la curent cu evoluția sa de acolo, de-a lungul celor 5 etape și vom afla cum este să participi la o cursă de mountainbike pe etape, cu bune și cu rele. Dar până atunci, am stat de vorbă cu el pe marginea cursei, dar l-am și rugat să ne facă o scurtă introducere în lumea acestui tip de întreceri.
- Ai mai participat și la alte curse de mountain bike pe etape? Cât sunt de diferite față de cursele de o zi?
Da, am mai participat la curse pe etape și cred că sunt dependent de acestea. Am luat startul în unele mai titrate, cum ar fi TransAlp, Cape Epic și Andalucia Bike Race, dar și în altele mai puțin cunoscute, precum Beskidy/Sudety, Chemins du Soleil, Grande Traversee du Limousin, Rally di Romagna sau Transnatura. Toate mi-au plăcut și toate m-au epuizat, dar numai așa am descoperit că pot să-mi ating niște limite de care nu știam, că pot să ajung la niște niveluri încredibile și că îmi oferă niște amintiri greu de uitat.
Diferențe între cele două tipuri de curse? Multe! Practic, sunt două lumi diferite. Într-un maraton de o zi trebuie să dai tot ce ai mai bun în ziua aceea, fără niciun fel de rezerve, în timp ce într-o cursă pe etape mereu trebuie să te gândești la etapa de mâine. Asta presupune să fii atent pe porțiunile tehnice ca să nu riști vreo accidentare sau defecțiune mecanică, dar și să evoluezi la vreo 90% din capacitatea ta, ca să mai ai „benzină” și pentru mâine. Mă rog, mai puțin în ultima etapă… Poate de aici derivă și atmosfera de camaraderie a acestor curse și o anumită relaxare. E aproape imposibil să nu ai o zi jalnică și atunci orice ajutor venit din partea celorlalți va fi mană cerească. Plus că în mountainbiking, majoritatea curselor pe etape sunt pe echipe, mai degrabă din rațiuni de siguranță căci coechipierul tău va putea semnala dacă e nevoie de intervenția organizatorilor în caz de nevoie. Astfel, se creează și o legătură aparte între „frații de arme”, una pe care eu o văd esențială, căci pentru mine secretul unei curse pe etape reușite stă 90% în alegerea unui coechipier potrivit. Cu el, sau cu ea, vei împărți durerea și bucuria, agonia și extazul, panoramele superbe și momentele în care îți vei fi dorit să rămâi acasă de pe parcursul acelor zile. Rămân la părerea mea că cursele pe etape sunt aproape un alt sport față de cele de o singură zi.
- Cursele pentru etape sunt destinate, în mare, atleților bine pregătiți și profesioniștilor? Sau se adresează și amatorilor și sportivilor recreaționali?
Eu spun că oricine poate duce la bun sfârșit o cursă pe etape. Iar ce e și mai încurajator este că concurezi alături de profesioniști și te poți compara cu ei, dar mai important este că îți poți urmări progresul propriu. Uneori, există tendința ca oamenii să-și ia prea în serios acest hobby și să capete aere de profesioniști, iar o astfel de cursă are darul de a-i aduce cu picioarele pe pământ instant. Eu găsesc o motivație puternică în faptul că alerg în urma monștrilor sacri ai acestui sport și mă face să muncesc și mai mult pentru a fi tot mai aproape de ei.
În ceea ce privește Andalucia Bike Race, eu le-o recomand tuturor iubitorilor de mountainbiking care au ceva experiența acumulată. Însă nu e ușor deloc și necesită niște antrenament pe brânci. Etapele nu sunt foarte lungi, dar chiar și așa, simplul fapt de a pedala zilnic, timp de o săptămână, zeci de kilometri, solicită niște resurse fizice considerabile. Trebuie să stai bine cu rezistența, în special, să fii capabil să pedalezi 5 zile timp de 5-6 ore zilnic. Și alte calități, precum intensitatea, sunt binevenite, dar rolul lor este atât de mare pe cât sunt și ambițiile tale privind clasamentul. Cu alte cuvinte, pentru o primă participare, nu văd să fie nevoie de altceva decât o performanță rezonabilă în materie de anduranță.
- Ce părere ai despre Andalucia Bike Race? Ce te atrage în mod special și cât de dificilă o consideri?
Văd această cursă puțin diferită de restul pentru că presupune mai multe abilități tehnice din partea participanților. La multe evenimente mari, cu mulți sportivi la start, organizatorii aleg un traseu simplu și ușor pentru a facilita participarea celor mai puțin pregătiți. La Andalucia Bike Race, organizatorii au optat pentru un traseu mai jucăuș, mai tehnic, dar și mai solicitant. Însă compensează prin distanța mai scurtă a etapelor, deci și dacă apelezi la mers pe lângă bicicletă ocazional, tot termini etapa într-un timp rezonabil.
În același timp, am impresia că profesioniștii vin ceva mai relaxați aici, probabil văzând această cursă ca o pregătire pentru sezonul propriu-zis, deci poți să te trezești stând la taclale cu nume grele ale mountainbiking-ului. Așa că dacă ar fi să rezum ce-mi place la cursa iberică, cu siguranță aș zice traseul și atmosfera.
Ce rezultat îți propui pentru ediția care urmează?
Depinde cum ies din iarnă. Mi se întâmplă să răcesc serios de două ori pe iarnă, ceea ce îmi afectează foarte mult pregătirea. Totuși, am descoperit că ciclocrosul este un mod ideal de a mă menține în formă de-a lungul iernii și pe deasupra sunt și entuziasmat că voi alerga alături de Bram, care se află în primul său an ca sportiv în categoria Elite. E prima oară când concurăm împreună, va fi o experiență nouă, dar chiar și așa estimez că ne vom clasa undeva în jurul locului 20 al categoriei noastre. Mai sus de atât devine foarte greu, căci alergăm alături de profesioniști, care au echipe tehnice în spate mulțumită cărora ei trebuie să se concentreze doar pe efort. Asta în timp ce noi ne vom repara, spăla și întreține singuri bicicletele și ne vom ocupa de toate celelalte lucruri necesare.
- Ce-ți place cel mai mult la Andalucia Bike Race?
Oricine a văzut poze de acolo poate ghici răspunsul: traseul. Atât din punct de vedere tehnic, cât și ca priveliște. Paradis în formă pură! Și, cum ziceam și mai devreme, atmosfera. Știu că, cel puțin timp de cinci zile, voi avea o nouă familie, alcătuită din toți oameni cu care voi crea o legătură în timp ce străbatem ținuturile din sudul Spaniei. Iar senzația din ultima zi, când treci linia de sosire, nu se poate compara cu nimic, căci realizarea aceea este absolut unică.
- Cât de mult antrenament consideri necesar pentru a încheia Andalucia Bike Race?
Un minim de 3 luni de antrenament serios cred că trebuie. Circa 80% din antrenamente trebuie să se bazeze pe anduranță, în timp ce restul pe intensitate. Antrenamentul pe timp de iarnă nu e ușor, mai ales în zilele reci și închise, dar această cursă poate servi ca o motivație foarte bună. Și chiar dacă nu ajungi să îți intri în formă până la momentul cursei, după ce o termini, te poți relaxa o săptămână sau două și tot intri cu un alt elan în sezonul propriu-zis. Ca o părere personală, consider că oricine termină printre primii un maraton de 5-6 ore, poate participa cu încredere la Andalucia Bike Race.
- Și cât de mult ajută această cursă pentru sezonul propriu-zis? Pe de altă parte, poate fi considerată și un fel de vacanță inedită pe două roți iarna, atunci când în mare parte din Europa zăpada încă domină?
Cursa aceasta, la fel ca oricare alta, servește și ca antrenament, cu diferența că te aduce într-o formă mai bună pentru începutul de sezon prin faptul că te ajută să obții acel avantaj de 5-10% care face diferența în competiții. Plus că după 5 zile de efort susținut, următoarele două săptămâni fac doar antrenamente ușoare, de recuperare, și condiția fizică se îmbunătățește considerabil.
Pentru mine, unul, nu e o vacanță și nu e nici un antrenament. Sezonul meu nu are un început sau un sfârșit clar, căci foarte rar mă despart de bicicletă. Andalucia Bike Race este la fel de importantă pentru mine ca orice altă cursă și mă pregătesc la fel de serios. Doar că e mai greu să te antrenezi atunci când sunt temperaturi negative și când vremea e mohorâtă, de aceea nu reușesc să îmi ating capacitatea maximă. Însă aici este și marele merit al întrecerii: mă motivează când condițiile mă îndeamnă să stau acasă mai degrabă.
