Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei…
Periplul belgianului Cleppe Wouter în ciclocrosul maghiar continuă cu cea de-a 3-a cursă a sezonului și cea de-a doua din circuitul Supercross, unde a reușit să spargă gheața.
După două curse mi-a picat fisa că am descoperit un nou hobby sau mai bine zis o nouă obsesie. Pedalând pe o bicicletă atât de simplă precum una de ciclocros redescopăr esența ciclismului. Frâne date ca „depășite tehnologic” de actualii producători, suspensii lipsă, anvelope o idee mai groase ca degetul mare, cursă de maximum o oră, care îți penalizează orice greșeală și te ține mereu în gardă. Mountainbiking-ul anilor ’90, bine te-am regăsit!
Acuma, obsesie sau nu, a trebuit ma întâi să mă ocup de sănătatea mea. Deja de două săptămâni sufeream de dureri în gât și, mai nou, de cap, așa că am fost nevoit să o las mai moale cu antrenamentele. Mă tenta o cursă de ciclocros de la Bratislava, dar în cele din urmă nu am mai ajuns și am avut vreme să mă recuperez tocmai la țanc pentru etapa secundă a Supercross-ului, programată la Ozd.
Ca de obicei, ajung la Ozd total nepregătit, nu aveam nici măcar adresa startului și, după o tură panoramică a locului, dau de punctul căutat. După saluturile de rigoare, urmează încălzirea, desfășurată sub auspiciile ploii, care a schimbat complet traseul prin surplusul de apă. Deja nu mai sunt un novice în ale ciclocrosului, dar mă aflam în fața primei curse noroioase de ciclocros, idee ce nu mă descuraja complet, pământul amestecat cu apă fiind pe placul meu. Cu 25 de minute înaintea startului încep încălzirea, iar primul viraj este egal cu prima căzătură, căci subțirile anvelope par mai greu de stăpânit decât credeam. Bucla pe care se desfășura cursa avea 2.7 kilometri în cadrul cărora suprafața de rulare se schimba de circa 10-15 ori, prin urmare trebuia să citesc bine terenul dacă voiam să fiu printre primii. Deci, trebuia concentrare maximă.
Startul meu a fost mult mai bun ca la cursele precedente, ocupând din plecare poziția a cincea sau a șasea. Ritmul îmi convenea, așa că i-am ținut sub supraveghere pe cei din grupul de frunte pentru o tură, să văd care sunt cele mai bune trase pentru a lua virajele. Între timp, un crosser s-a desprins și până m-am dezmeticit eu, el avea vreo 8 secunde avans. Trec în fruntea grupului, măresc ritmul și îl prindem pe Zsolt. Buruczki Szilard se ținea cu ușurință după mine și așa că noi 3 formam acum grupul de frunte, după două ture. Zonele tehnice s-au dovedit din nou mai complicate pentru mine și pierdeam teren în fața celor doi, dar îl recuperam rapid în linie dreaptă. Din fericire, o cursă de CX durează undeva pe la o oră, deci măcar nu se pune problema lipsei de rezistență fizică.
Între timp, Zsolt alunecă pe un obstacol și eu îl depășesc cu ușurință. Avansul mărunt pe care îl aveam m-a convins să trag tare și îl pierd și pe Szilard pe drum. Greșelile se plătesc și, din nou în zona tehnică, pierd tot ce câștigasem. Reușesc totuși să mă desprind iarăși și mă distanțez la vreo 10 secunde. Numai că mănușile mele ude îmi fac mâinile să îmi alunece de pe ghidon și, odată cu acestea, urmează un impact total lipsit de finețe cu solul. Mă adun repede și, cu un kilometru rămas până la final, am destul timp să mă bucur de victorie chiar și înainte de a trece linia de sosire.
Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.