Venirea iernii este sinonimă, pentru o bună parte din pasionații de pedalat, cu lăsatul bicicletei într-un colț al casei, al garajului sau al balconului. Cele mai multe vor sta cuminți acolo, adunând un strat respectabil de praf pe care urmează să îl îndepărteze cu proxima zi de căldură ce va veni. Asta în timp ce altele se vor uita cu jind la bicicleta de ciclocros care este în plină acțiune în acest sezon. Da, există o disciplină spectaculoasă și pentru cei care care nu pot sta liniștiți în casă în fața șemineului, ronțăind o felie de cozonac.
Cum a apărut
Istoria ciclocrosului izvorăște din anul 1930 când Geo Lefevre, unul din fondatorii Turului Franței, căuta o disciplină care să includă bicicleta, dar care să poată fi practicată pe timp de iarnă, anotimp din care lipseau marile intreceri pe două roți. Așadar, ziaristul francez organizează în acel an o competiție de cros ciclo-pedestrian, întrecere ce s-a ținut într-o pădure de lângă Paris. Practic, traseul era o buclă de câțiva kilometri prin pădure, dar conținea și zone impracticabile pe bicicletă astfel că îi făcea pe participanți să se dea jos de pe acestea și să înceapă să alerge. Unii o făceau pe bicicletă, în timp ce alții o duceau în spate. Disciplina nu a avut un succes răsunător imediat, în principal din cauză că adevăratul ciclism era considerat cel de șosea, dar în 1950 se organiza deja primul Campionat Mondial de Ciclocros.
Cum arată o cursă de ciclocros
Un traseu de ciclocros are între 2 și 3 kilometri lungime, iar acesta se parcurge pe o durată de timp. De regulă, se aplică regula 1 oră + 1 tur adică, sportivii parcurg traseul timp de 60 de minute, indiferent de numărul de ture parcurse, iar după expirarea timpului se întră în ultimul tur. Despre cum arată un astfel de traseu, pozele vorbesc de la sine. Este de obicei pe iarbă, care de cele mai multe ori este un mare câmp de noroi și are câteva zone cu dificultate tehnică ridicată unde adesea sportivul trebuie să descalece, precum și câteva rampe foarte abrupte. De-a lungul traseului mai pot fi găsite și porțiuni de nisip sau asfalt. Într-o cursă de ciclocros se acceptă orice trick tehnic, de la bunny-hop la skid, mai ales că unele obstacole pot fi sărite din mers, spre deliciul spectatorilor.
O astfel de întrecere presupune mai multe calități din partea ciclocroserului: îndemânare ridicată, capacitate de efort mare, atât ca intensitate, cât și ca volum, rezistență la frig și viteză de decizie. Plus că trebuie să știe să alerge bine de tot! Nu e de mirare că primul campion mondial de ciclocros a fost Jean Robic, câștigătorul Turului Franței din 1947, un rutier recunoscut pentru forța sa.
Și totuși, cine s-ar lua la întrecere în toiul iernii?
Belgia, Olanda și Cehia sunt țările unde ciclocrosul este religie. În prima dintre acestea, mai exact în Flandra, croserii sunt vedete de prim rang, fiecare cu fan-clubul său. Ba chiar unii au fost și vedete TV în cadrul reality-show-ului al căror subiect erau ei și viața de ciclist! Tot în regiunea din nordul Belgiei, a face parte din staff-ul unui asemenea sportiv este o onoare rezervată câtorva privilegiați. Unii se mândresc cu faptul că ei curăță bicicleta atletului după cursă sau că îl așteaptă cu haine de schimb deîndată ce termină cursa.
Nume ca Zdenek Stybar, Sven Nys, Lars Boom, Niels Albert sau Radomir Simunek sunt zeii acestei religii în teritoriul locuit de flamanzi. Și totuși, ciclocrosul trebuie că este unul dintre cele mai bizare moduri pentru a-ți câștiga existența. Ca și dificultate, este la fel de dur ca și cursele de șosea, de 6 zile pe velodrom sau de cross-country, doar că au o doză suplimentară de noroi, frig și suferință inclusă. Din nou, totul spre deliciul celor care stau pe margine și asistă la această palpitantă întrecere.
Sezonul de ciclocros începe din septembrie și se termină la finele lui ianuarie, când are loc Campionatul Mondial. Dintre cele mai importante curse de profil trebuie să reamintim: Circuitul Gazet Van Antwerpen (GvA), Cupa Mondială, Fidea Cyclocross, Koppenberg Cross sau, mai recentul intrat în elita mondială, Vegas Cross, cea mai mare întrecere de ciclocros din SUA.
Bicicleta de ciclocros
Pentru un sport atât de solicitant precum ciclocrosul ar trebui niște biciclete pe măsură, nu? Ei bine, nu este chiar așa. În principiu, o bicicletă de ciclocros este una de șosea cu câteva modificări: are V-brake-uri, iar mai nou s-a permis montarea frânelor pe disc, are o pereche suplimentară de manete de frână pe porțiunea dreaptă a ghidonului și distanțe mai mari dintre roți și cadru pentru a nu permite strângerea noroiului. De asemenea, se folosesc anvelope cramponate pentru aceste biciclete, cu o lățime cuprinsă între 30 și 38 de milimetri. În funcție de preferințele croserului, angrenajul este personalizat, fiind alcătuit din combinările de pinioane și plăci indicate de el.
Din cate stiu eu, franele cele mai potrivite pentru ciclocross (pana sa apara cele pe disc) sunt cantilever, pentru ca au toleranta mult mai mare la noroi decat v-brake-urile.