Mai sunt câteva zile până la deschiderea Jocurilor Olimpice 2012 a căror gazdă este Londra. Sărbătoarea mondială a sportului care are loc din 4 în 4 ani va atrage toate privirile și va fi epicentrul planetei mai bine de două săptămâni. Toată suflarea de elită a sportului va fi prezentă în orașul de pe malul Tamisei, iar reprezentanții noștri nu vor lipsi de acolo. În delegația tricoloră presărată de campioni europeni, mondiali și olimpici ai sporturilor care au făcut România cunoscută pe tot mapamondul se va afla, pentru prima dată după mult timp, și un rutier. Andrei Nechita va concura din partea țării noastre în cursa de ciclism pe șosea, unul din primele evenimente ale acestei Olimpiade, programată pentru chiar a doua zi a întrecerilor. Data de 28 iulie va fi ziua în care România va avea un rutier la Jocurile Olimpice după pauză de mai bine de 30 ani. Data de 28 iulie va fi ziua în care nu vom avea nicio scuză că nu am urmărit cursa pe șosea. Și tot 28 iulie va fi ziua în care Andrei Nechita va demonstra cât de mult valorează munca sa din ultimii ani. Pentru sportivul bârlădean care locuiește în Treviso, cursa ce va avea loc sâmbăta viitoare este punctul culminant al carierei sale de până acum, așa că era firesc să stău de vorbă cu el, măcar ca să încerc să aflu ce se petrece în mintea și sufletul său.
Un an reușit, cel puțin până acum
O zi călduroasă în Bucureștiul prăfuit al lunii iulie, undeva aproape de marginea orașului, după ce treci de niște străzi mai tăcute decât toiul nopții. Așa aș putea descrie pe scurt locul unde m-am întâlnit cu Andrei pentru a-l trece prin pleiada de întrebări care mă măcinau și cărora doar un olimpic ar putea să le dea un răspuns. Ne-am văzut la ora stabilită și ne-am așezat la umbră, deși nici acest lucru nu ne-a ajutat să scăpăm de arșița nemiloasă.
Nu mi-e prea ușor cu căldura, se confesează interlocutorul meu. Tocmai m-am întors dintr-un cantonament la altitudine pe care l-am efectuat în stațiunea Livigno. E mult mai suportabilă vara la peste 2.000 de metri! Neavând cum să îl contrazic, îl întreb ce a mai făcut în ultimul timp și cum se simte înainte de a pleca la Londra, dar nu fără a mai petrece 3 zile la munte, de această dată în Poiana Brașov.
Sunt optimist după perioada de pregătire de până acum. Lucrurile au mers foarte bine. Sunt optimist pentru că fizic m-am simțit bine în cantonamentul la altitudine din Italia și pentru că am reușit să câștig prima cursă la care am participat după ce am venit de acolo, Madone del Carmine –Mure di Molvena. Este bine pentru moralul meu, în special. Să câștigi o cursă în Cizmă nu e lucru puțin așa că îl felicit și eu, chiar dacă victoria sa îl încurajează mult mai mult decât vorbele mele.
Am muncit mult anul acesta, am făcut multe sacrificii. Trebuie să mulțumesc familiei, care a stat lângă mine mereu, în momentele bune, dar mai ales în cele nefaste, când îmi doream să renunț la acest sport. M-au încurajat și nu m-au lăsat să mă las… recunoaște Andrei cu o franchețe ieșită din comun. Nu se ferește să-mi amintească exact cât de greu este acest sport, cât de solicitant este să parcurgi atât de mulți kilometri anual încât ai putea înconjura planeta și tot ar mai trebui să mergi un pic. Da, pare greu de crezut, dar Andrei parcurge lună de lună în jur de 4.000 de kilometri. Uneori mai mult, uneori mai puțin, în funcție de sezon și de cât de multe curse are în program. Și face acest lucru de ani buni.
Este foarte important că ai mei mi-au fost aproape și poate au trăit experiențele mele mai intens decât mine. Am primit ajutor și din partea Federației Române de Ciclism, prin cantonamentele pe care mi le-a oferit în timpul iernii, efectuate în Spania. Financiar, nu pot să zic că statutul de participant la Olimpiadă m-a îmbogățit financiar. Am primit niște bani în plus, dar nimic foarte mult. Recompensa cea mare va fi dacă prind acel contract la profesioniști la care râvnesc de atâta vreme…
28 iulie, Ziua Z a carierei lui Andrei Nechita
Cum este să fii primul din țara ta care participă la Olimpiadă după o pauză de mai bine de 30 de ani?
Deocamdată nu mă simt deosebit că voi participa la cursa propriu-zisă de la Londra. Sunt deja obișnuit cu atmosfera de concurs, dar faptul că voi sta în satul olimpic și că voi participa la un eveniment de asemenea amploare precum Jocurile Olimpice este ceva ce nu pot descrie în cuvinte. Voi fi alături de cei mai buni sportivi din toate sporturile, spune Andrei vizibil emoționat. Am fost la campionatele europene de ciclism, la campionatele mondiale, dar la Olimpiadă… cel mai frumos este la Olimpiadă. Toți sportivii sunt la un loc, pe când la europene sau la mondiale toți sportivii stau la hoteluri diferite, iau startul în cursă și pe urmă pleacă acasă. E o chestie de atmosferă la Jocurile Olimpice, mărturisește ciclistul, parcă nerealizând complet amploarea reușitei sale.
Schimb un pic foaia și îl întreb despre cursa propriu-zisă. Plutonul compus din 145 de oameni va avea de parcurs 250 de kilometri prin jurul Londrei. Favoritul publicului este britanicul Mark Cavendish, dar se pare că lucrurile stau altfel în teren.
Va fi o cursă dificilă. Este lungă, dar ce va face diferența este că vor fi mai puțini concurenți ca la campionatul mondial. Numărul maxim de sportivi pentru fiecare țară este de 5, așa că va fi o cursă grea pentru toți, și mult mai liberă, greu de controlat. La Jocuri se poate întâmpla orice, se poate termina la sprint masiv ori poate câștiga un grup de evadare, opinează Andrei, a cărui ochi au început să licărească a speranță și al cărui ton s-a schimbat. Nu mă aștept să fie mai greu ca la Mondiale anul trecut, când am participat la Copenhaga, dar sper ca eu să fiu într-o formă mai bună. Îmi doresc să fiu parte dintr-o evadare ca să mă remarc. Realist vorbind, prin calitățile mele, în niciun caz nu pot spera să mă clasez în frunte la un sprint final, mai ales știind cum este traseul. Marea mea șansă la un loc bun sau măcar să ies în evidență este o evadare. Traseul este favorabil dacă nu sprinterilor, atunci cu siguranță oamenilor de plat, ruleurilor. Că sa fiu complet sincer, nici nu mă gândesc la altceva decât la o cărătură (n.r.-evadare). La edițiile precedente, la finalul cursei a ajuns un grup grup de evadare, ceea ce este logic pentru că este greu unei echipe de 4-5 oameni să controleze un pluton de aproape 150, spune bârlădeanul, încrezător în șansa sa, dar cu picioarele pe pământ.
Dar poate un traseu cu mai multă urcare i-ar fi fost pe plac? Nu cred că m-ar fi avantajat un traseu cu mult mai dificil, dar în același timp îmi este greu să zic cu cât m-ar fi ajutat unul puțin mai dificil, pentru că sunt diferiți factori de care trebuie să țin cont, precum viteza de rulare a plutonului, condițiile meteo sau cum mă voi simți în ziua respectivă. Adversarii mei sunt profesioniști, iar loturile naționale vor alinia la start sprinteri și oameni de plat, așa că mă aștept la o viteză mare de rulare, în special în primele două ore ale cursei. Cățărătorii nu prea au ce căuta la această cursă. Oricum, după 200 de kilometri se va cerne sita bine de tot. Atunci se va vedea cine este cu adevărat ciclist.
Nu este prima dată când Andrei îmi zice că este o onoare să participi la Olimpiadă, mai ales când ești singurul reprezentant al țării tale. Dar mă gândesc că onoarea și satisfacția încep să piardă teren în favoarea laturii materiale, mai ales după o vârstă. Un ciclist profesionist nu trăiește din astfel de onoruri, ci din contractul pe care îl are cu echipa și banii pe care îi câștigă la curse.
Mă bucur să fiu la Londra din motivele enumerate mai sus, este o experiență unică, dar mereu îmi atrag singur atenția asupra imaginii de ansamblu. Obiectivul meu final este să prind un loc într-o echipă profesionistă. Asta și urmăresc prin evoluția mea de la Olimpiadă, să fiu remarcat de un scouter al unei echipe profesioniste. Șansele mele cresc mult odată cu participarea aici. Se uită la tine lumea întreagă, iar o comportare bună va fi răsplătită cu un contract pe măsură. Am primit oferte de la alte echipe de când am fost anunțat ca reprezentat al României la Londra 2012, dar acestea au venit din partea unor formații de același nivel cu cea la care sunt în prezent, așa că nu mi-au trezit interesul. Cele mai mari șanse la o echipă profesionistă le am la una din Italia pentru că altfel umblă vorba despre tine aici față de cum s-ar petrece în alte țări. Oamenii din ciclismul italienesc se cunosc între ei, recomandările umblă mai repede, așa că dacă ar fi să ajung la o asemenea echipă, cel mai probabil va fi una tot din Italia. Nu este neaparăt să am victorii, cât evoluții bune și constante la curse, iar la Olimpiadă pot pune cireașa pe tortul care m-am chinuit să îl prepar de atâția ani, punctează cu pragmatism rutierul bârlădean. Și nu este de înțeles? Nu este normal ca un sportiv de talia sa să își dorească să alerge alături de numele mari în cursele mari? Ei bine, și el este conștient că foarte mult depinde de el însuși și de cum pedalează. Își dorește foarte mult să ajungă în plutonul profesionist și îl cred, mai ales după ce mi-a expus sacrificiile pe care ciclismul le cere.
Ciclismul profesionist sau nimic
Văd că este un subiect delicat, acesta cu transferul la o echipă profesionistă, dar insist. Îl întreb cât se poate de deschis ce șanse crede că are să facă acest pas. Și dacă nu îl va face, cum va proceda mai departe?
Anul trecut am fost foarte aproape de a fi cooptat de o asemenea formație, dar capetele nu s-au mai legat până la urmă. Doresc să evoluez la un nivel superior pentru că sunt de 6 ani la cel curent și monotonia începe să se instaleze. Vreau curse mai dificile, dar în același timp vreau și o răsplată mai consistentă. Sacrificiile pe care le fac sunt enorme, de la timpul mult pe care îl petrec departe de familie până la miile de kilometri pe care îi fac lunar. Câștigul financiar este la nivelul unui salariu mediu din Italia, dar satisfacția începe să se diminueze. Vreau să evoluez la un nivel superior unde să îmi arăt valoarea. Dacă nu voi evolua la profesioniști, pentru mine nu mai are rost să fac ciclism. Dacă nu voi reuși nici de această dată (n.r. – în acest an) foarte probabil că mă voi retrage din sport. Sunt bulversat. Nu îmi cade bine ce aud și rămân fără replică. Încerc să îngân un răspuns, dar fără succes. Nu îmi dau seama ce aș fi putut să îi spun pentru a-i schimba atitudinea. Nici nu cred că aș fi avut ce. Până la urmă nu sunt în măsură să îi dau vreun sfat. Doar nu eu pedalez în locul său și nu eu mă lovesc de toate greutățile vieții unui ciclist… Poate i-ar fi prins bine mai mult sprijin sau poate ar fi putut face el mai mult. Nu am de unde știi și probabil nici nu voi afla. În orice caz, cel mai neinspirat lucru pe care aș fi putut să îl fac înainte ca el să plece la Londra ar fi fost să aprofundez acest subiect. Trecem mai departe.
Turul României, o cursă pentru Nechita?
Îmi amintesc că înainte de Turul României din acest an, numele lui Andrei era vehiculat cu fiecare ocazie. Că își va apăra titlul, că va merge bine, că nu are cum să dea greș. Cursa a venit, s-a desfășurat și s-a încheiat. Andrei s-a clasat pe locul 5 la final.
Nu am vizat Turul României 2012 în mod special, zice din start. Postura de campion en-titre mă obliga oarecum la o prestație bună, dar mintea mea a fost, tot anul acesta, îndreptată spre Jocurile Olimpice. Cred că este lesne de înțeles de ce. Chiar și înaintea Turului am lăsat-o mai ușor cu pregătirea pentru a fi în formă la sfârșitul lui iulie, deci nu am fost în vârf de formă când am luat startul în Mica Buclă, îmi explică Andrei. Argumentele sunt perfecte logice.
Pot zice că a fost o cursă de pregătire, dar asta nu este o scuză pentru rezultatul meu de acolo, continuă el, cu mici semne de remușcare. Chiar dacă este de pregătire, chiar dacă este mai mult sau mai puțin importantă, de fiecare dată când mă aliniez la startul unei curse, o parte din mine își dorește victoria sau măcar o clasare bună. În Tur mi-aș fi dorit o victorie de etapă, știam că nu e simplu să îl câștig, nu sunt un cățărător pur și știam că nu am cum să câștig pe Transalpina, locul unde s-a decis câștigătorul final al competiției.
Nu am reușit și a trebuit să mă mulțumesc cu locul al 5-lea la general. Oricum, adversarii au fost puternici și a fost o cursă tactică, Tușnad și SP Tablewere ținând sub control foarte strict plutonul. Pe de altă parte, nici echipa națională nu a fost omogenă, deci nu am primit suficient ajutor din partea acesteia. Nu cred că componenții acesteia au fost complet concentrați pe succesul echipei și pe munca pentru cel mai bun om din cadrul acesteia, indiferent că eram eu sau altul, iar acest lucru s-a văzut. Și în plus, mai alergasem doar o cursă împreună cu lotul național, Tour of Trakya, care a ajutat într-o anumită măsură la sudarea echipei, dar prea puțin. Nu au fost uniți ca anul trecut. Poate anul trecut am fost apropiați pentru că am luat tricoul galben din primele etape. Când iei tricoul naționalei pe tine, trebuie să te gândești la un rezultat bun pentru națională mai întâi și de-abia apoi la un rezultat bun pentru tine. Acesta este spiritul în care eu am crescut, încheie rutierul analiza ediției din acest an a Turului României, fără prea multe regrete. Firește, doar urmează să plece la Londra, nu? Acolo este miza adevărată, șansa lui cea mare, ocazia de a ajunge pe cea mai înaltă treaptă a ciclismului mondial.
Antrenamentul, antrenament, bicicleta, bicicletă!
Am aflat că și-a luat pregătirea foarte în serios anul acesta, deci nu mai avea rost să revin asupra acestui lucru. Mi-am amintit totuși de o situație cu care lotul național se confrunta până acum câțiva ani: bicicletele de concurs. Sau mai bine zis, cât erau de performante. Dacă nu mă înșel, echipa noastră națională nu a excelat la acest capitol în ultimele decenii, cursierele din dotare fiind un pic în urmă din punct de vedere tehnologic și cu fiabilitatea testată aproape de limită, dacă este să apelez la un limbaj diplomatic. Ei bine, la Londra 2012, reprezentantul României va rula pe o cursieră ultimul răcnet.
În ceea ce privește materialele de concurs, nu am nimic în plus și nimic în minus față de adversarii mei. Cursiera pe care o am, Giant TCR Advanced SL Limited, este vârf de gamă și nu pot să cer mai mult. Mi-a trebuit circa o lună ca să mă acomodez cu aceasta fiindcă este foarte rigidă și forța fiecărei apăsări a pedalei merge direct spre roți. Lejer pot spune că sunt la același nivel cu adversarii mei. Sigur, vor fi și alții dotați cu materiale mai bune ca ale mele, dar aceia vor fi din statele unde acest sport este rege și este subiectul unor investiții masive, se confesează Andrei, foarte sigur pe cursiera din dotare. Adevărul este că din moment ce și echipa profesionistă Rabobank folosește același model, un sentiment de dreptate divină te cuprinde. Cadru și roți din carbon, schimbătoare electronice, greutate mică. Pe scurt, cel mai bun lucru pe care banii îl pot cumpăra.
Și câștigătorul este…
Cum era de așteptat, l-am întrebat pe Andrei cum va fi cursa de la Londra, cine crede că o va câștiga.
Ca și câștigător al cursei de la Londra îl văd ori pe Peter Sagan (Slovacia) ori pe Andre Greipel (Germania). Pe Sagan îl cunosc de când alergam împreună acum câțiva ani la echipa de tineret a Liquigas și pot zice cu mâna pe inimă că este un talent înnăscut. Și este și un om deosebit, cu capul pe umeri. Ne-am reîntâlnit anul trecut la Campionatele Mondiale de la Copenhaga. Nu eram sigur dacă mă mai ține minte, dar m-a recunoscut pe loc și mare parte a cursei cu el am stat de vorbă. Este un sportiv excepțional care ajunge la capacitate maximă după primii 200 de kilometri ai cursei. Când nimeni nu mai poate, el se simte în largul său. Cred că s-a văzut asta și în Turul Franței din acest an. Nu peste mult timp mă aștept să îl vâd câștigând și mai multe curse importante, mărturisește Andrei, afișând o reală admirație pentru tânărul slovac alături de care a pedalat.
Despre Greipel pot spune că are și forma fizică și experiența necesară cuceririi medaliei de aur pe tărâm britanic. Este peste favoritul Mark Cavendish care va beneficia de ajutorul a doar 4 coechipieri. Neamțul rezistă mai bine pe urcări și are și moralul ridicat după succesele din Turul Franței 2012. Pe de altă parte, Cavendish a fost cam neglijat de echipă și el este un om de moral, prin excelență. 4 inși nu sunt de ajuns să controleze un grup cu așa multe nume grele. Dar să nu excludem surprizele… avertizează sportivul român.
Sezonul nu se încheie pe 28 iulie
Desigur că întrecerea de la Londra va fi punctul culminant al sezonului 2012, dar mai sunt curse de alergat. După Olimpiadă voi participa la Turul Ținutului Secuiesc și la alte curse importante din Italia, pentru că este o lună încărcată acolo, spune Andrei, cu același optimism și încredere care îl caracterizează, dar și o idee îngrijorat, sau mai degrabă curios privind decursul restului de sezon. Anul acest fac tot ce pot ca să obțin cât mai multe victorii. Poate voi participa și la Campionatele Mondiale, dar nu știu încă dacă am suficiente puncte strânse. Din câte știu este un traseu care mi se potrivește mai bine decât cel de anul trecut. Ți-am zis, îmi doresc să ajung la profesioniști! Așa este, mi-a zis că dorește să ajungă la profesioniști și se pare că acum are cea mai bună ocazie…
Interviu realizat de Traian Goga, redactor FreeRider.ro
Foto: Florian Răducanu, Giant România, colecția proprie Andrei Nechita
Hai Andrei!! Voi fi la Londra sa te sustin! Ar fi nemaipomenit sa avem un roman care sa participe la turul frantei in viitorul apropiat, asa ca iti tin pumnii sa obtii contractul profesionist pe care ti-l doresti!