Acum citesti
Michelin Wild Grip’R (2016)

În trecut, anvelopele Michelin nu mi s-au părut foarte grozave, nici din punct de vedere al aderenței și nici din punct de vedere al greutății. Dar au trecut 5 ani de când am testat personal o anvelopă de la Michelin, iar Wild Grip’R-ul de anul acesta (2016), mi s-a părut o oportunitate bună de a vedea cum a evoluat calitatea în decursul anilor. Curiozitatea mi-a fost stârnită de câțiva prieteni care au optat pentru acest brand pentru bicicletele lor de Cross Country, cu mențiunea că ei și-au achiziționat versiunile de vârf (Advanced), iar noi am primit la test versiunea de bază a acestei anvelope. Așadar, să vedem cum s-a descurcat timp de 4 luni, exclusiv pe trasee de munte.

michelin-wild-gripr-29-2016-1Greutatea de 768 de grame în versiunea 29x 2.10 nu este tocmai mică, mai ales că discutăm despre un set de anvelope pliabile. Montajul s-a făcut relativ ușor, fără a utiliza levierele, dar cu buricele degetelor roșii la finalul operațiunii. Odată montate, am avut ocazia de a evalua viteza de rulare pe scurtele porțiuni de asfalt care mă purtau către potecile de munte, porțiuni pe care acestea au rulat decent. Nici nu cred că Michelin a dorit să construiască o anvelopă rapidă pe asfalt. Crampoanele centrale de dimensiuni mici sunt un pic zgomotoase pe asfalt.

michelin-wild-gripr-29-2016-2Pe teren accidentat însă, lucrurile se schimbă. În bine. Aderența este la ani-lumină distanță față de vechile modele, permițând abordarea virajelor într-o manieră rapidă și agresivă. Profilul anvelopei este construit astfel încât să fie utilizat diferit pe roata de față și cea de spate, acestea din urmă oferind o tracțiune foarte bună atunci când panta este foarte înclinată și pedalezi în picioare. Indiferent dacă a fost vorba despre nisip, pământ uscat sau umed sau chiar iarbă, anvelopa de spate a transpus eficient energia din pedale către sol. Crampoanele laterale sunt semnificativ mai mari decât cele centrale și acesta este unul dintre motivele pentru care în viraje bicicleta s-a comportat atât de bine. De asemenea, capacitatea de curățare este decentă, nu la mult timp după ce treceam prin porțiuni noroioase, acestea reușind să scape relativ rapid de el de pe carcasă. Cu toate acestea, nu le pot numi anvelope de noroi, căci nu sunt.

michelin-wild-gripr-29-2016-3Le-am utilizat la o presiune de 1.7 bar, adică cu 0.1 bar mai puțin decât recomandarea minimă de 1.8. Lucrul care m-a impresionat cel mai mult a fost faptul că nu am făcut decât o singură pană și nu una evidentă ci doi pori mici care și-au făcut simțită prezența după mai bine de trei zile. Am simțit cum janta a atins rădăcinile sau pietrele, însă Michelin-urile s-au ținut tare. Cred că este și contribuția faptului că aceste anvelope fiind mai grele sunt mai consistente, iar pereții latarali mai groși, cu siguranță mai groși decât versiunea Advanced care este cu 150 de grame mai ușoară. Apoi, mi-am amintit de toate pietrele care au zgâriat peretele anvelopei, fără a lăsa altceva decât urme și nimic mai mult.

michelin-wild-gripr-29-2016-4În concluzie, noile Michelin din seria Grip’R au făcut o figură bună. E drept, nu sunt ușoare, iar setul atârnă greu pe cântar, mai ales dacă te uiți la fiecare gram, însă sunt rezistenta și mai mult decât atât, durabile, anvelopa de spate prezentându-se încă foarte decent după 900 de km parcurși. Oferă totodată protecție bună împotriva penelor, aderență laterală bună și o tracțiune de asemenea bună. Cum în niciuna din afirmații nu am folosit superlative, este clar că Grip’R este o anvelopă bună la toate, cu un preț decent, de aproximativ 150 de lei. Mai mult decât atât, este îmbucurător faptul că cei de la Michelin au ținut cont de feedback-ul utilizatorilor, transmis în decursul anilor, și au lucrat pentru a îmbunătăți atât compound-ul cât și forma acestora.

 

 

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

three + nine =