Acum citesti
CST B-Trail – test anvelope MTB

Există pe piață un număr extrem de mare de tipuri și feluri de anvelope pentru mtb. Începând de la cele mai „fine”, ușoare și rapide, pentru cross country și încheind cu cele grele, dar robuste pentru enduro și downhill. Ține doar de tine să faci alegerea corectă, în funcție de felul în care folosești bicicleta ta mtb.

Anvelopele de față, CST B-Trail, sunt deosebite și reprezintă un fel de paradox. Deși compania care le produce – CST (Cheng Shin Tire – Taiwan), este cea mai mare din lume, din punct de vedere al prestigiului nu auzi așa de des de ei, poate și pentru că numele nu este atât de răsunător și „cool”. Calitatea însă, și performanțele anvelopelor CST, sunt dovedite, fapt pe care l-am simiț și noi cu ocazia altor teste pe care le-am făcut aici, spre exemplu la anvelopele CST Beater.

Paradoxul este că deși CST-urile nu sunt atât de dorite ca brand de anvelope, calitatea, performanța și mai ales prețul, sunt foarte bune. În cazul de față, la anvelopa CST B-Trail, performanțele ei și mai ales prețul, sunt excelente.

CST B-Trail este o anvelopă modernă de concurs, pentru mtb. Modernă pentru că are specificații și un profil adaptat taseelor de azi, rapide și tehnice. Specificațiile sunt de asemenea „de top”, iar primul lucru pe care îl remarcăm este TPI-ul (threads per inch), mai precis densitatea țesăturii carcasei anvelopei. Cu o valoare de 170 tpi, CST B-Trail este foate „suplă”, a se înțelege confortabilă. Se apropie mult de anvelopele de șosea cu tpi mare. CST foloseste pentru această carcasă cu tpi mare, apelativul CLXX.

O carcasă cu densistate mare a firelor din țesătură îți oferă confort foarte bun întrucât cauciucul în sine nu mai este atât de rigid, nu mai sare ca o minge când trece peste obstacole. În schimb anvelopa se mulează peste denivelări, le înghite, iar asta înseamnă ușurință mai mare la înaintare, lucru ce se traduce practic prin efort mai mic din partea ta. CST B-Trail le văd ca pe niște anvelope veritabile de concurs.

O altă specificație de top este greutatea foarte mică a anvelopei. Noi am măsurat-o la doar 520 g bucata, ocupând astfel locul 2 în topul nostru neoficial al anvelopelor testate la Freerider, pe locul întâi aflându-se Continental Speed King RaceSport, cu 460 grame și 180 tpi, fiind însă și puțin mai mici la 29×2.2 față de 29×2.25 cât sunt CST-urile.

Suprinzător, însă greutatea mică nu înseamnă că B-Trail-urile sunt și fragile. Le-am chinuit destul de tare pe trasee stâncoase, cu piatră tăioasă, ascuțită și e drept că am avut grijă pe unde merg, dar nu am putut evita toate obstacolele de pe poteci. De multe ori auzeam cum lateralele se freacă de stâncă. Însă testele au fost trecute cu brio. De protecția la pană are grijă sistemul EPS – Exceptional Puncture Safety, care este alcătuit din straturi foarte subțiri de protecție. Pe scala CST, EPS-ul oferă protecție de nivel 4 din 7, deci la mijloc. Pentru a avea protecție mai mare, anvelopa ar fi trebuit să fie mai grea. Astfel, pentru CST B-Trail s-a ales protecție de nivel mediu, dar care pe traseu s-a dovedit a fi mai mult decât suficientă.

Deși nu este specificat nicăieri, noile CST B-Trail sunt tubeless. Am dorit să testăm și dacă au această specificație și am aflat cu plăcere că țin aerul foarte bine, instalate pe jante dedicate tubeless. Umflate la presiunea corespunzătoare, 1,8 BAR în cazul meu la 74 kg, nu am avut nicio problemă pe traseu. A fost o adevărată plăcere să le folosesc.

Alte specificații ce țin de „top” sunt că B-Trail-urile sunt nu doar pliabile ci și dual-compound. Pliabil înseamnă mai multe lucruri. Pe de o parte specificația asta contribuie la greutatea mică a anvelopei, apoi ajută la suplețea anvelopei și contribuie la nivelul bun de confort, dar nu în ultimul rând, ajută la o instalare ușoară pe jantă. Se mai întâmplă ca unele anvelope „pliabile” să fie prea „moi” și efectiv să nu stea pe jantă. La CST B-Trail nu a fost cazul.

Faptul că anvelopele sunt „dual-compound” ajută mult pe traseu, la performanțe. E vorba de tipul de cauciuc care a fost folosit la alcătuirea anvelopei, iar în cazul de față avem două tipuri: mai tare pe centru – pentru rulare ușoară pe traseu drept sau cu viraje largi și mai moale pe margini – pentru aderență bună pe viraje. Această combinație de două tipuri de cauciuc mi-au dat pe traseu un sentiment foarte plăcut de siguranță. Practic nu-mi era teamă să iau virajele cu viteză mai mare, aderanța fiind bună nu doar pe piatră ci și pe pământ.

Profilul noilor CST B-Trail este foarte rapid, îl văd a fi categoric de „super-race”. Partea centrală este foarte discretă, aproape slick. Vei vedea că nu opune aproape deloc rezistență. Pe asfalt, drum forestier bun, macadam, vei merge practic la fel de bine și repede ca pe un gravel bike sau ciclocros. Este excelent acest profil, dar atenție, este și foarte specializat. Voi detalia mai jos.

Lateralele profilului sunt ceva mai înalte, dar nici acestea nu exagerat de mult. Sunt făcute așa pentru a oferi aderență bună pe viraje. Le-am testat și am întrat în curbe cu viteză mai mare decât îmi dicta instinctul. Am avut plăcuta supriză să observ că țin. E drept că treaba asta e relativă și variază în funcție de mulți factori, cum ar fi suprafața, viteza, greutatea ta, dar mai ales de experiența pe care o ai. Dar în mare, aceste B-Trail te lasă să iei virajul mai repede decât ți-ai închipuit că se poate.

Toate bune și frumoase însă acest profil discret de „race” vine cu un neajuns. Anvelopele le văd a fi performante exclusiv pe teren uscat sau foarte puțin umed. Sunt categoric anvelope de uscat care nu-ți vor oferi aderență pe piatră, stâncă udă sau iarbă. CST B-Trail oferă performanță maximă doar când sunt folosite pe terenul pentru care au fost gândite. Nu sunt anvelope „universale”.

Așa cum spuneam și mai sus, aceste anvelope mi-au plăcut foarte mult pentru că la un preț mic, vin multe specificații întâlnite la anvelope mult mai scumpe, dar cu “prestigiu de brand” mult mai cunoscut. Sunt de fapt cele mai ieftine în Top 10-ul nostru, mai ieftine fiind doar Maxxis Aspen, care sunt și în afara topului, locul 11, dar și mai grele.

Pe traseu le-am simți foarte sigure și agile pe teren uscat. După primii kilometri de padalat la vale pe teren foarte dificil, plin de stâncă și piatră, am început să am aproape încredere orabă în ele. Intram pe viraj cu viteză, fiind convins că bicicleta se duce în direcția în care îndreptam ghidonul. Și așa se întâmpla.

Pe urcări se simțea cum profilul central discret ajută extrem de mult. Simțeam că nu pot merge „liniștit” cu aceste anvelope, nu puteam merge încet. Simțeam cum pot să trag de bicicletă, dar cu pulsul rămânând în limite foarte rezonabile. Asta se întampla la deal pe asfalt și macadam, iar când drumul se transforma în potecă, sentimentul că „poți mai mult” rămânea prezent, deși viteza de înaintere scădea, fiind nevoie de mai mare atenție la suprafața de rulare.

Noile CST B-Trail mi-au plăcut extrem de mult și vor rămâne acum în arsenalul meu de anvelope, pentru a le folosi cât mai des. Singurul lor neajuns este că sunt specialziate, extrem de performante însă într-un singur domeniu: racing pe uscat. Sau ture cu prietenii, dar tot pe uscat. Bine, nu te gândi că vei fi ca pe gheață odată ce dai de ceva ud. Nici gând, însă va trebui totuși să fii mai atent cu ele decât atunci când ești încălțat cu anvelope universale, cu crampoane mai mari. Cumpără aceste anvelope dacă îți place să participi la concursuri gen Prima Evadare sau Riders Club, sau folosește-le când ieși la ture împreună cu prietenii și vrei ca pe urcări să ai față de ei un avantaj „necinstit”.

  • Dimensiuni: 26×2,10; 27.5×2.25 sau 29×2.25
  • TPI: 170
  • Talon: pliabil
  • Compoziție: două tipuri de cauciuc
  • Protecție pană: EPS
  • Greutate măsurată: 520 g
  • Preț la data publicării recenziei: 145 Lei (29er sau 27.5) sau 128 Lei (26 inch)

Importator: BikeFun

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

fifteen − two =