Acum citesti
George Hincapie își ia adio de la plutonul profesionist

George Hincapie, unul dintre veteranii plutonului profesionist, și-a anunțat ieri retragerea din activitatea de ciclist profesionist la sfârșitul acestui sezon.

Big George, cum este poreclit Hincapie, are o carieră profesionistă care se întinde de-a lungul a 19 ani, inclusiv cel în curs. Americanul de origine columbiană deține un palmares impresionant chiar dacă a fost mai mult liderul tactician al echipelor la care a evoluat, cel care le coordona, decât să fie omul care câștiga curse. Astfel, el a fost omul de încredere al lui Lance Armstrong pe parcursul celor 7 ani de dominație a Marii Bucle, după care i-a ajutat pe Alberto Contador și Cadel Evans să își treacă și ei în cont succesul în Turul Franței. Ca urmare, Hincapie a făcut parte de 9 ori din echipa celui care a câștigat întrecerea din Hexagon, record absolut în această privință. De asemenea, tot legat de competiția respectivă, americanul a participat la 16 ediții și va mai lua încă o dată startul anul acesta, pentru ultima oară.

Pe lângă aceste recorduri de participare în Turul Franței, George Hincapie, acum în vârstă de 39 de ani, a mai luat parte de 17 la Turul Flandrei și tot de atâtea ori în Paris-Roubaix și și-a reprezentat țara la Jocurile Olimpice de 5 ori.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eleven − 1 =