Acum citesti
Mircea Petrescu va pedala până în Insula Corfu

Să fii cicloturist presupune ceva curaj, multă pasiune și foarte mult timp liber. Dacă reușești să îmbini utilul cu plăcutul, îți cresc șansele de a-ți trăi viața ca pe o mare aventură. Săptămâna aceasta, am stat de vorbă cu Mircea Petrescu, care se pregătește pentru a-și atinge următorul obiectiv: Insula Corfu. Până acolo însă, va avea de pedalat 1.600 de km și va atinge cele mai înalte vârfuri din Peninsula Balcanică. Pentru această călătorie, Mircea va avea nevoie și de ajutorul nostru. Să vedem despre ce este vorba.

1.Salut Mircea! Când ți-ai dat seama că poți pedala mai departe de propriul oraș? Și cum ai reușit să te mobilizezi pentru a parcurge distanțe lungi și foarte lungi?

Salut FreeRider!

Povestea mea este…poate un pic diferită față de multe altele auzite și citite de mine și de cunoscuții mei. M-am apucat prima oară de pedalat relativ târziu, acu 4 ani, la vârsta de 14 ani și jumătate.

Este prima oară când dezvălui public vârsta mea, dar se pare că în acest caz am mai multe șanse să motivez tineretul și să fiu un exemplu pentru ei.

După 2 biciclete furate, am trecut în 2010 pe un MTB Hardtail și am plecat cu Lucian Mândruță la minunatul eveniment de care îmi amintesc și acum cu plăcere “Cu bicicleta la mare”.

Este vorba despre un eveniment la care paricipă anual de 1 mai peste 200 de bicicliști (peste 300 în 2010) și are ca scop evidențierea posibilității unei alternative eco a desfășurării concediului de ziua muncii. (300 km în 2 zile)

A fost a doua mea ieșire din oraș și prima oară când am trecut de bariera de 80 de kilometri, anume București – Comana – București, cu membri de pe ciclism.ro, atunci când încă aveam full-suspension și doar 15 ani.

Motivația a venit din direcția dorinței de autodepășire, background-ul nefiind anii lipsă de sport de dinainte, ci, poate, hormonii vârstei.

Am fost singur, nu cunoșteam niciun grup și niciun prieten cu care să merg, până în octombrie 2010.

Altă sursă importantă a mobilizării mele a fost dorința de a mă fortifica și a scăpa de răceli iarna, lene, calculator, plictiseală, de a cultiva dorința de aventură și de a simți că trăiesc…despre asta e vorba de fapt!

2.Povestește-ne pe scurt despre exeperiența ta din Turcia. Știu că ai reușit să ajungi până la Istanbul pe bicicletă.

București – Istanbul reprezintă al treilea tur al meu și, totodată al treilea tur de peste 1000 de kilometri. Primul a fost în 2011, în Oltenia și Muntenia, dar mi s-au furat pe rând bicicleta, actele, banii în Vama Veche, ceea ce m-a motivat ca imediat ce împlinesc 18 ani să explorez zona mai civilizată din vest.

Am plecat în aprilie către Budapesta, Bratislava, Viena, împreună cu Claudiu Moga, unul dintre cei mai mari cicloturiști români.

Călătoria către Istanbul a fost în primă fază o călătorie pe litoralul bulgăresc, planificată de 1 mai, dar ratată pentru că tocmai venisem de la Viena…

Așadar, am vrut să îmi iau revanșa și am tot tras de punctul final, de destinație până când am realizat că este cam același preț de întoarcere cu autocarul din Burgas sau din Istanbul. Dintotdeauna m-a fascinat acel oraș și cum eu respect cultura orientală, am vrut să am ocazia să gust din plin din aceasta și să verific ospitalitatea turcilor.

Ruta a fost București – Ruse – Tutrakan (Turtucaia) – Silistra – Cobadin – Vama Veche – Balchik – Varna – Byala – Burgas – Chernomorets – Tsarevo – Malko Tarnovo – Kirklareli – Babaeski – Corlu – Istanbul. 1200 de kilometri, 2 munti și multe multe pante de peste 12.5%, așa cum nu am mai văzut… mai ales că este altceva când urci cu 14 kg de bagaje.

A fost o experiență foarte interesantă și completă din toate punctele de vedere : din punct de vedere al treptelor de relief, al drumurilor, al peisajelor, temperaturilor, oamenilor, culturilor și din punct de vedere culinar…

3.Și că tot am adus vorba, ce fel de bicicletă folosești?

Folosesc un MTB din 2009, Univega Alpina Ht-510.

Îl cheamă Tharros (curaj în greacă) și m-a purtat în 5 țări în 4 luni.

Când voi ajunge în Corfu va avea deja 11.000 de kilometri, deși a fost achiziționată în martie 2012.

Este o bicicletă care nu este făcută pentru distanțe mari, dar pentru mine este foarte important confortul. Singurul dezavantaj este greutatea cam mare (14.8 kg cu trusa de scule și cu bidonul gol).

4.Următorul tău obiectiv este Insula Corfu. Spune-ne te rog mai multe despre traseul pe care urmează să-l parcurgi.

Insula Corfu reprezintă combinația ideală pentru mine.

Mare, munte, bicicliști, masă critică, piste de biciclete pe șosea, păduri, palate, plaje sălbatice, liniște, dar și distracție, turiști, aer curat, mâncare bună și o varietate de opțiuni de a continua cicloturismul de acolo începând.

Am vrut inițial să plec pe ruta București – Sofia – Sandanski – Salonic, cu un mic ocol în Nei Pori, pentru odihnă și pentru o croazieră în insula Skiathos, dar și pentru a putea să vizitez Meteora, celebrele mânăstiri suspendate pe stânci.

Din cauza faptului că am pierdut aparatul foto pe drumul către Istanbul pe o plajă din Byala, la 60km S de Varna, voi începe traseul din Mangalia, apoi iar Balchik – Varna – Byala, voi trece munții Aytos pe un drum județean, urmând ca seara în a 3a zi să fiu deja în orașul celor 100 de voievozi, Sliven!

Voi continua paralel cu Munții Balcani, prin Kazanlâk, Karlovo, apoi la 90 de grade către Plovdiv, al doilea cel mai mare oraș din Bulgaria, urmând Pazargic și imediat voi ajunge la baza Munților Rila, unde voi escalada cu tot cu bicicletă și bagaje Vârful Musala (2925 m), cel mai înalt vârf din Peninsula Balcanică!

Voi ancora tricolorul acolo și voi trimite poze în țară de pe laptop. De asemenea, voi scrie zilnic de pe laptop câte un articol și pune poze.

Apoi voi trece Rodopii și ajunge la Salonic, după care, după 100 de kilometri pe coastă voi urca Vârful Mytikas (2919 m), al doilea cel mai înalt vârf din Peninsula Balcanică și cel mai înalt din Munții Olimp și din întreaga Grecie!

După o binemeritată pauză în Nei Pori, voi trece Munția Osia și mă voi îndrepta pe direcția Larissa – Trikala – Kalambaka spre Meteora. Voi trece munții Pindului și voi ajunge în Ioannina, apoi Igumenitsa, de unde voi lua feribotul, pentru a urca în Insula Corfu Muntele Pandokrator (Atotțiitorul), 906 metri, unde se află o mânăstire cu un singur călugăr, despre care se spune că este gălățean!

Voi vizita și capitala Corfu Town, construită de venețieni, în stil clasic, cu străzi înguste lucioase de marmură și un turn care veghează atât vizual, cât și spiritual asupra așezării…

Sper ca cei care fac parte din comunitatea locală de bicicliști să fie bucuroși să facem o poză împreună, poate chiar în vârful Pandokrator și cu tricolorul alături de steagul Greciei.

De asemenea, voi susține categoric cauza pistelor ciclabile care trebuie construite pe șosea sau pe trotuar, numai când spațiul pedestrian este vehement respectat. Voi fotografia și documenta de pe teren situația mai evoulată de acolo și voi lăsa publicul să decidă ce este normal și civilizat și cum comunitatea de pe o insulă grecească luptă pentru drepturi mai eficient decât comunitatea bucureșteană sau românească în general.

Un alt scop pentru mine este continuarea studiilor de neogreacă și engleză, secția de interpretare, cu orientare diplomatică, în cadrul Universității Ioniene, care se găsește tot în Corfu.

Proiectul complet, însoțit de hărți altitudinale și împărțit pe zile poate fi găsit la adresa http://pedalez.ro/proiectul-cicloalpinism-balcano-elenic/ sau mai simplu la pedalez.ro/trasee

5.Cum te pot susține cititorii noștri în această nouă aventură?

În afară de promovare, nevoia mea primară rămâne donațiile.

Momentan nu am suma necesară pentru plecarea mea. Întotdeauna apar lucruri neprevăzute pe traseu. Aș aprecia dacă cei care pot ar dona o sumă modică, repet, atât cât își permit, pentru mine orice sumă contând în acest moment.

Există și opțiunea achiziționării unei parcele de 80 de kilometri, întrucât am împărțit drumul în 20 de parcele. În schimbul sumei de 50 RON, voi trimite fotografii personalizate în funcție de preferințe și voi dedica în totalitate un articol pe blog fericitului posesor.

Conturile mele ING sunt RO04INGB0000999902842260    (RON)

RO79INGB0000999902842268     (EUR)

Iar pentu cei din București care au mai mult timp la dispoziție, mă pot contacta la numărul de telefon 0728832011, întrucât plecarea mea este pe 1 septembrie. Vă mulțumesc anticipat pentru susținere!

Vezi Comentarii (21)
  • Distractive plimbarile, nu zic! Dar ce vrea pustulica donatii? Sper ca nu-mi bagati placa cu „promovarea Romaniei”, ca nu tine!

    Cicloturismul este un hobby atat de comun, practicat de sute de mii de oameni, si care in procent de 99,9999 % isi satisfac pasiunea pe banii munciti de ei, fara sa stea cu mana intinsa pe diferite site-uri. Restul, de 0,0001% dintre ei urmeaza exemplu lui Moga, al carui ucenic se pare ca este si pustiul asta, si cersesc „sponsorizari” ca sa se plimbe pe banii fraierilor. Uneori cersetoria asta tine, dar de cele mai multe ori nu tine… Oricum, este destul de penibil sa incerci asa ceva…

    Atata vreme cat esti sanatos, ai doua picioare si doi plamani pot sa „cicloturesti” luni de zile cu doua conditii: sa ai timp liber si fonduri suficiente. Nu faci nimic remarcabil pentru umanitate sau pentru natie, ci iti satisfaci numai o pasiune proprie si personala.

    Ce e asa deosebit cu turele asta? De ce ar trebui sa-i dau eu bani flacaului astuia, ca sa se simta el bine pe o plaja din Grecia? Nu ar fi fost mai educativ pentru el sa-si fi luat un job part time, sa munceasca pe aici sau pe acolo, si sa-si faca turele pe baza banilor pe care ii castiga?

  • @Geografu Turmentat
    Man, tare imi pare rau ca vorbesti in necunostiinta de cauza si din frustrare…

    Am muncit pentru o mare parte din banii de care am nevoie si chestia cu promovarea Romaniei este adevarata…

    Eu vorbesc intotdeauna despre tara mea si istoria sa atunci cand ma intalnesc cu strainii…asa se schimba imaginea…cu unul cu doi…

    Ca sa nu mai spun ca nu este deloc atat de comun pe cat spui tu, in Romania aflandu-ma printre promotorii cicloturismului.

    Se pare ca am fost in unele zone in judetul GIurgiu si Calarasi unde trebuie strainii sa vina peste noi sa ne invete sa facem cicloturism…sau macar turism….de aia cam toti localnicii te saluta in germana, engleza sau spaniola! Incredibil…

  • Te rog, lasa-ne cu povestile lacrimogene folosite si de mentorul tau cu „promovarea cicloturismului” si „promovarea Romaniei”! Pe bune, la varsta ta ar trebui sa-ti gasesti un model autentic in viata.

    Insa, dupa cum ai inceput, se pare ca iti sunt mult mai la indemana smecheriile si invartelile dupa pupat fraierii pe portofel.

    Mi se pare deplasat sa vorbesti la adresa mea de „necunostinta de cauza” si de „frustrare”. Intamplator, am facut recent o tura de o zi de 150 de km prin satele alea amarate din judetul Giurgiu: Dobreni, Gostinaru, Comana, Mihailesti etc. Personal, mie mi se pare mult mai jenant ca oamenii aia la inceputul secolului XXI isi fac inca nevoile intr-o groapa din fundul curtii si se spala la lighean decat ca m-ar fi putut saluta in spaniola. Adica, ar trebui sa ai simtul proportiilor si sa faci diferenta intre ce le lipseste cu adevarat la oamenii aia: apa curenta si canalizarea sau cunoasterea „fenomenului” cicloturistic autohton? Nu cred ca ar ajuta cu nimic satenii aia, sau „cicloturismul romanesc” sau „Romania”, daca in urmatorii 10 ani, 1000 de cicloturisti de factura ta ar primi sponsorizari de 10.000.000 de euro sa se plimbe inclusiv prin zonele alea sau aiurea prin Europa. Care ar fi beneficiul pentru ei, ca vor creste vanzarile de eugenii la magazinele satesti sau ca turcii vor pronunta mai corect „ce faci?” si „Hagi”?

  • Cred ca ar trebui cineva sa iti explice cum functioneaza dezvoltarea durabila.
    Si cum ai o gandire foarte limitata, pesimista si inapoiata.
    Imi pare rau pentru tine ca esti din categoria celor care pricep. Probabil daca traiesti destul vei intelege.
    SI poate ca daca cei saraci din sate, daca ar vedea mai multi straini ar renunta la groapa din fundul casei pentru ca s-ar face de ras.

  • @Geografu Turmentat : …fara suparare , dar ti-a bagat cumva mana in buzunar ?

    Nu o zic cu tenta de cearta , doar ca vreau sa iti spun ca mai sunt si oameni care vor pur si simplu sa ajute , fara un motiv anume.

  • @Vornicu
    Pe prima pagina este un articol despre o fata de 17 ani din SUA care si-a propus sa stranga 25.000 de dolari pentru construirea unei scoli in America Latina. Asta inseamna sa spui o poveste, sa ai o agenda, in termenii filmului „Filantropica”.

    Acum, fa comparatie cu „povestea” flacaului nostru: dati-mi bani sa-mi cumpar pizza si bere pe drum, sa ma simt bine…Ha! Ha! Ha! Pardon, am uitat: va imprastia la foc automat cunostinte despre istoria si civilizatia romaneasca. Nici nu vreau sa-l intreb ce note are la scoala la istorie: mi-e suficient sa-i analizez modul de exprimare in scris, in limba romana – greoi, confuz si ilogic, ca sa-mi dau seama ce capacitate reala are ca „ambasador cultural”.

    In continuare, rad cu lacrimi: potrivit flacaului, satenii vor renunta la cacastoarea din fundul curtii de rusinea strainilor!!! Asta numeste baiatul nostru dezvoltare durabila: cicloturistii vor scoate din Evul Mediu intarziat Romania rurala, asa-numita Romania tacuta!!! In rest, ati retinut: biciclistul nostru este un erou civilizator precum Prometeu, Tezeu sau Ghilgames. Astilalti, suntem retrograzi si inapoiati, ca nu-i pricepem sacrificiul personal si lupta pentru progresul in domeniul alimentatiei publice cu urmatoarea „Proclamatie – program”: carciumile de pe traseu sa se inchida cat mai tarziu si berea sa fie cat mai ieftina. Hi! Hi! Hi!

    Uite, ii dau o tema cicloturistului nostru: sa caute pe google si sa afle in ce context au fost rostite cuvintele „Sancta simplicitis!”.

    Uneori, naivitatea poate fi atat de ingenua incat nici macar nu te poti supara pe baietasii astia care nu au mai pus mana pe o carte dupa lecturile obligatorii din gimnaziu…In rest, au fitze pana la cer si sunt patrunsi de importanta propriei persoane.

    Uite, Vornicule, m-ai convins: ma alatur celor care „vor sa ajute, fara un motiv in sine” daca imi promite sa va tracta pe ruta Romania – Grecia hidrobicicleta, absolut necesara ca sa ajunga in insule numai din pedale. Asta ar fi un sacrificiu real, asemanator cu cel al lui Sisif si m-ar impresiona. Altfel…

  • Ai noroc ca imi plac povestioarele grecesti. Am si ceva sange din acea zona.
    In rest, dupa marimea comentariului tau pe pagina observ ca esti intr-adevar frustrat si invidios.

    Bonus : mi-a dat o idee tipa de 17 ani, dar…nu vreau sa fiu ipocrit spunand ca ma duc pana acolo ca sa salvez…Rosia Montana.
    Am fost sincer, am spus de ce o fac si imi asum.
    Sper ca cineva asemeni mie sa inteleaga asta si sa aprecieze macar intr-o mica masura.
    Imi pare rau pentru cei ca tine, repet.
    Ma faci sa nu imi para rau ca nu ma mai intorc.

  • @Geograful Turmentat, ma bucur ca mai exista in Romania oameni cu „coloana vertebrala”. Vad ca majoritatea se inghesuie la pomeni, sociale/electorale etc, departe de mine de a califica gestul acestui tanar in aceasta categorie. Dar ai mare dreptate, daca vrei sa-ti realizezi un vis, munceste si nu cere. Si mai mult, nu introduce visul tau in categoria „promovez Romania si cicloturismul”. Si apropo, un sfat pentru Mircea, ai grija ca masivul Rila nu e Bucegi, iar pe varf ai putine sanse sa ajungi cu „bicicleta si bagaje”, avand in vedere sparturile de stanci aflate pe mare parte a traseului. Iar in Grecia montana, ai mare grija cu hidratarea fiindca nu sunt izvoare ca in Retezat!

  • @Geografu Turmentat, ma bucur ca iei atitudine si iti sustin opinia despre Mircea, desi poate ai exagerat putin.

    Cunoasteti acei pusti turmentati (din Vama) care te trag de maneca si-ti cer un leu ca sa-si ia si ei o bere sau un pachet de tigari. Daca ar fi sa transpunem acest model de cersetor sezonier in vama, cu un cicloturist, iese o persoana gen Mircea Vasile Petrescu. Este avid dupa orice lucru primit moca. Aspectul bun din aceasta comparatie este ca Mircea nu aduna bani ca sa se faca muci cu prietenii, ci ca sa-si plimbe fundul cu bicicleta pe banii altora.

    PROMOVARE CICLOTURISM? Pai nu asa se face, bai baieti. Hai sa va arat eu un alt Mircea, inteligent, amabil si cu foarte mult bun simt, care plimba turisti straini prin locuri mioritice romanesti. Evident pe bicicleta. A cautat pensiuni, gazde, a muncit sa faca lege trasee cu obiective, peisaje etc.

    http://www.freerider.ro/mag/mircea-crisbasanu-despre-cycling-romania-17458.html

    Un review bun scris de cineva de la guardian este o promovare turistica adevarata, „durabila” http://www.guardian.co.uk/travel/2012/mar/30/kevin-rushby-cycling-remote-romania?intcmp=239

    Mircea, ai luat-o pe o cale gresita. Cat inca esti tanar, daca iubesti atat de mult pedalatul si romania, apuca-te de ceva mai nobil. Ai un exemplu mai sus.

    Parerea mea.

  • Baieti, va repet, numai prostii spuneti.
    Faptul ca incerc sa fiu un model pentru cei tineri si sa ii fac sa inteleaga ce inseamna sa lupti pentru visul tau …care pe termen lung este tradus in folosul celorlalti…este incontestabil de apreciat.

    Asadar, sunteti niste oameni slabi si inchisi la minte, nerealizati si care vor sa aduca si pe restul lumii la acelasi nivel!

    Va multumesc pentru promovarea valorilor, bai incompetentilor!

    Asta e unul dintre principalele motive pentru care plec. Bafta!

  • Absolut fabulos!

    Incep sa ma gandesc serios ca daca este vorba de cheta numai pentru dus, nu pentru dus – intors, chiar ar fi avantajoasa „investitia”. Trebuie sa incurajam omu sa-si aprofundeze acolo studiile „cu orientare diplomatica”, sa ne dea si noua un ragaz de 10 – 15 ani pana cand o sa ne mai slefuim si noi, ca sa fim intr-adevar pregatiti sa-l primi la sanul nostru.
    Oricum, la falimentul in care se gaseste Grecia nu cred ca exportarea unei asemenea „valori” poate sa-i dauneze prea mult.

  • Erata la ultima fraza de mai sus: „importarea” si nu „exportarea” (din perspectiva Greciei). Rog un moderator sa faca corectura si sa anuleze erata.

  • foarte frumos ca Mircea face cicloturism. cred totusi ca iti trebuie un obraz gros sa ceri donatii pentru asta. nu-i asa Mircea? munceste putin mai mult(cum ai zis ca faci) ca sa-ti sustii calatoriile si vei fi cu adevarat un model pentru cei tineri.

  • Nu inteleg de ce atata polemica,cine vrea sa-l ajute sa o faca cine nu sa taca,dar asa au ajuns toti stiu sa franga aripile unui vis pe bune acuma nu-ti cade mana sau vre-un grad daca-i dai 5 lei pustiului

  • geograful are dreptate intr-un fel, iar restul cu promovarea acestui picior de „Rai” intitulat Romania cred ca au vazut prea multe filme. Si cum pestele de la cap se impute, nu poti spune ca promovezi o tara ducandu-te prin alte tari ca simplu turist si sa le povestesti alora despre Mihai Viteazul…………….. Mircea Vasile Petrescu, in Romania de azi tin sa-ti precizez foarte acut ca exista oamnei care nu se mai pot caca de foame, asta inseamna ca usor,usor se pierde acea clasa de mijloc care constituie un echilibru intre cei care AU si cei care nu AU. Asta inseamna ca nu mai exista infrastructura. Geografu-l a incercat sa te lamureasca dar la tine iapa este mai naravasa, nu vrea sa priceapa termenul. Uite, un exemplu frumos si de urmat, in privinta promovarii, se poate regasi pe site-ul mtbtours.ro si ca sa nu fac publicitate am sa ma opresc aici

  • Mie imi pare rau ca cei de la freerider au ajuns sa publice astfel de povesti, in care un om vrea bani fara sa ofere nimic ptr ei, iar apoi, cand cineva il combate cu argumente, el vine si insulta. Prietene, Moga macar nu jigneste, recunoaste ca practica boschetareala si macar are un stil spumos de povestit. Pe cand tu esti doar o copie infidela a lui. Si inca esti in starea de negare! Te rugam, fa-ne sa ne fie dor de tine!

  • ATENTIE! Intrebarile tehnice sau cele legate de alt subiect vor fi postate pe forum.
    Cati pusti ,de varsta lui au curajul asta?Ca sa nu mai vorbim de efortul fizic sustinut,zi de zi,pt. a ajunge la destinatie!!! Nu mai fiti atat de rai si intransigenti….aduceti-va aminte mai bine de ceea ce faceati voi cand erati de varsta lui! Oare se compara?!

  • Stimati biciclisti si cicloturisti,

    Am citit cu putin timp inainte un articol legat de experienta traumatizanta a unor cicloturisti, care au fost atacati cu pietre intr-o localitate din judetul Salaj.
    Ulterior, am citit acest articol care mi-a atras atentia prin modul ingenios prin care un pusti incearca sa-si implineasca un vis. Aici fac referire la personalizarea unor parti din traseu, in schimbul unor sume de bani. Mi se pare o idee foarte buna, avand in vedere ca sunt oameni care dau bani sa-si personalizeze diverse nimicuri (tricouri, pahare, sepci, etc.).
    Din pacate, am constat ca aruncatul cu pietre se poate face si virtual. Aceeasi educatie, dar alte mijloace (intrebare retorica)???
    Precum bine stim, din declaratia drepturilor omului, libertatea unui om se termina unde incepe libertatea altuia.
    In consecinta, nu inteleg motivul pentru care exista oameni care insulta un copil, doar pentru simplu fapt ca nu sunt de acord cu ceea ce face el, atata vreme cat acesta nu le-a facut niciun rau.
    Nu vrei sa dai bani, nu dai! Este foarte simplu si comod.
    Sa inteleg ca cei care il acuza pe acest pusti, suna la televiziuni si se arata contrariati de diferite reclame, fac dreptate pe strada, etc., sau doar „arunca cu pietre” pentru ca au gasit o „prada usoara”.
    PS: Pustiule, nu te cunosc, dar sper sa nu te demotivezi si incearca sa fi mai dilomat in raspunsuri.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

sixteen − 11 =