Mihai Ciupercă este un aventurier. Este dovada vie că nu trebuie să fii ciclist profesionist pentru a parcurge distanțe mari. Nici măcar cicloturist. Și-a luat inima în dinți și împreună cu un coleg, au plecat într-o expediție până la Oceanul Atlantic, Franța fiind destinația finală. Despre cum a luat această decizie și despre peripețiile de pe drum, ne va povesti în acest interviu.
1.FreeRider.ro: Felicitări pentru reușită! Pentru că aventura ta este cât se poate de interesantă, te invităm să ne povestești cum ți-a venit această idee și cum ai reușit să te convingi că vrei s-o faci?
Multumesc! Ideea a venit pe la inceputul anului, in urma unor discutii pe care le-am avut pe la birou cu colegul meu, Dan. Suntem ambii pasionati de biciclete si cautam rute noi, vorbeam despre iesiri mai lungi, in afara Bucurestiului… Apoi am inceput sa ne gandim la vara si la faptul ca, dupa cum incepuse anul, amandoi ne temeam ca pana in iunie vom ramane fara locuri de munca. Asa ca am zis ca oricum nu vom mai prinde alta ocazie sa facem un tur mai lung pe bicicleta. Dan se gandea si ca anul viitor vrea un copil si sigur nu va mai putea sa plece asa, de capul lui. Am gasit pe net site-ul http://www.eurovelo6.org/ si ni s-a parut ok ca si traseu – nu era foarte dificil, deci putea fi parcurs si de unii ca noi, care nu aveam prea mult antrenament pe trasee lungi. Lucrurile s-au legat frumos si cu prietenii pe care ii avem prin Franta si Germania, si care ne-au invitat sa-i vizitam, asa ca pana la urma ne-am hotarat s-o facem. Ma rog, Dan era hotarat de cand ne-a venit ideea, el fiind optimistul „echipei”. Eu m-am decis prin iunie si am inceput pregatirile.
2.FR: Care a fost traseul pe care l-ai urmat?
Am pornit din Bucuresti cu trenul pana la Budapesta. De acolo am urmat traseul Eurovelo 6, adica:
– Pe malul Dunarii: Budapesta, Brartislava, Viena, Passau, Donaueschingen (izvorul Dunarii);
– Pe manul Rinului: Schaffhausen, Basel, Nevers;
– Pe malul Loirei: Orleans, Nantes-Saint Nazaire (malul Atlanticului)
3.FR: Bănuiesc că au existat și pasaje deosebit de grele. Unde te-ai confruntat cu acestea?
Cum am spus la inceput, traseul Eurovelo 6 nu este unul cu grad mare de dificultate pentru ca este in cea mai mare parte pe malul unor rauri. Teoretic. J Practic, noi am intampinat dificultati inca din prima zi. Am ajuns la Budapesta de dimineata, pe la ora 5:30. Am gasit traseul pentru bicilete care ne-a dus spre iesirea din oras si am continuat sa pedalam spre un camping despre care stiam ca ar trebui sa fie in apropiere. Dar pe la 6 seara noi eram tot pe drum, incepea sa se intunece si nu vedeam nici urma de camping nicaieri. Si asta cu tot cu GPS-ul si cu harta pe care le aveam la noi.
Am parasit traseul de biciclete si am luat-o pe sosea, in speranta ca vom gasi pe cineva sa ne indrume. Tirurile vajaiau pe langa noi, se facuse 7 si jumatate si tot nimic. La un moment dat am dat peste un localnic si am incercat sa il rugam sa ne lase sa campam la el in curte. Cum omul nu stia o boaba de engleza, n-a inteles ce vrem de la el si a incercat, mai mult prin semne, sa ne explice ca gasim un camping cam la 8 km de unde eram. Am mers inainte, dar tot n-am gasit nimic. Trecuse de ora 8 cand am gasit un alt localnic, care ne-a explicat in engleza ca locul de campare nu era departe. Abia la ora 10 seara l-am gasit si am inceput sa instalam cortul. Un cort pe care nu-l mai desfacusem niciodata. 🙂
Apoi, pe drumul pana la izvorul Dunarii, am aflat de ce toata lumea care face acest traseu, porneste din Franta spre Romania – pe toata portiunea aceea vantul bate de la vest spre est. Adica noua ne-a batut in continuu din fata. Am avut 5 zile cu ploaie continua si 4 cu vant. In Germania, unde e cea mai inalta portiune de pe traseu, la peste 800 m altitudine, am avut un segment de drum de vreo 4 km in panta. L-am parcurs cu vantul batandu-ne din fata si impingand la bicicletele care cantareau aproximativ 30 kg. La coborare am prins cea mai mare viteza de pe tot traseul – 55 km/h.
Ultima portiune de drum a fost oarecum dificila, pentru ca am facut 130 km intr-o singura zi. Dar aveam atata adrenalina la gandul ca ajungem la destinatie, incat nu ni s-a mai parut atat de greu.
4.FR: Cum este infrastructura dedicata ciclisștilor în țările pe care le-ai traversat? Ți-a atras atenția ceva în mod deosebit?
80% din traseul Eurovelo 6 e pe piste speciale pentru biciclete. 10% e prin orase, iar restul e pe sosele putin circulate. Ca un top, austriecii si nemtii au cea mai buna infrastructura pt biciclisti. Apoi vin elvetienii, ungurii, slovenii si, surprinzator pentru mine, cea mai proasta infrastructura destinata biciclistilor am gasit-o in Franta.
Mi-au atras atentia nemtii, pentru ca acolo, pe traseu, cele mai mici imperfectiuni in asfalt erau marcate pentru le evita ciclistii si probabil pentru a fi reparate in viitor.
5.FR: Spune-ne te rog cum vezi realizarea unei infrastructuri dedicate bicicliștilor în România. Potențial există, asta o știm cu toții. Dar ce ar trebui să împrumutăm de la vecinii noștri?
In principiu, infrastructura pentru biciclisti trebuie sa indeplineasca o conditie sine qua non – siguranta. La noi, siguranta a fost pe ultimul loc atunci cand au fost trasate putinele piste pentru biciclete care exista. Apoi, chiar si vecinii nostri din Ungaria au trasee utilitare pentru ciclisti, intre localitati. Complet separate de sosea.
Austriecii mi-au demonstrat ca infrastructura nu e totul. Acolo, am primit gratuit de la Oficiul de Turism, o brosura speciala pentru ciclisti, in care se regaseau locuri de campare, pensiuni, restaurante, din toata zona respectiva.
Noi am avea multe de invatat de la vecinii nostri. Traseul Eurovelo 6 se termina, teoretic, la Tulcea. Practic, el se incheie la Turnu Severin, imediat ce intri in Romania. Pentru ca noi nu avem nici un fel infrastructura dedicata. Cred ca cea mai buna idee care ar trebui implementata e cea cu traseele utilitare, intre sate si orase, pentru biciclete. Oamenii trebuie educati si trebuie sa invete ca e ok si sigur sa te deplasezi cu bicicleta. Si apoi vom putea vorbi si de turism cu bicicleta.
6.FR: Câte kilograme de bagaje ai avut cu tine?
Aproximativ 25 de kilograme, care au constat in: cort, sac de dormit, saltea autogonflabila, haine, ustensile de gatit, lanterne, statii emisie-receptie si o mica trusa medicala.
7.FR: Vreo pană de cauciuc pe drum?
Una singura, la bicicleta mea, pe care am rezolvat-o rapid, cu ajutorul unui spray special cu spuma. Dar a fost mai mult din vina mea , m-am abatut putin de pe traseu.
8.FR: Ai câteva sfaturi pentru cei care vor să parcurgă aceeași rută cicloturistică?
In primul rand, ideal ar fi sa porneasca din Franta spre Romania. Noi am facut o portiune de drum in sens invers si am mers cu 15% mai repede, cu vantul batand din spate. Deci, conteaza.
In rest, traseul poate fi si chiar ar trebui sa fie facut de oricine, indiferent de varsta. Daca noi, niste baieti care pedalasera doar in oras si nu mai mult de 100 km, am reusit…
Oricum din asta am invatat ca pe drum, esti la mana naturii. Si timpul il simti altfel – o zi inseamna 100 de kilometri. Care poate parea putin. Am invatat sa fiu organizat – de exemplu la bagaj nu-i ca atunci cand pleci cu masina. Nu poti sa mai arunci o haina in geanta, ca nu conteaza. Aici fiecare suta de grame in plus se simte. Nici macar o bere nu poti s-o iei cu tine. O bei si pleci. 🙂
In rest, cum ar zice colegul meu Dan, daca vrei, poti.
9.FR: Ce buget ai avut pentru această aventură? Și cu câți bani ar trebui să se pregătească doritorii parcurgerii unui astfel de traseu?
Cheltuielile de pe traseu au fost in jur de 1.000 de euro de persoana – campare, mancare si apa. Noi am investit mult la inceput in echiparea bicicletelor pentru drum. Dan si-a cumparat una noua cu 500 de euro, eu am mai investit in a mea cam 2-300 de euro. Au mai fost achizitiile de echipament de campare – cort, saci de dormit, saltele – pe care nu le aveam.
Biletul de tren pana la Budapesta si de la Atlantic la Paris, plus biletul de avion de la Paris la Bucuresti au costat in jur de 300 euro de persoana. In banii astia a intrat si costul expedierii bicicletei cu Atlasib de la Paris la Bucuresti.
10.FR: Mulțumim pentru timpul acordat. În încheiere te invităm să adresezi câteva cuvinte cititorilor noștri.
Le-as spune ca, daca vor sa faca acest traseu, sa porneasca fara teama. E sigur, oamenii te ajuta oriunde ai ajunge si te intorci foarte „fit”.
Felicitari baieti!
Ati ales un traseu foarte pitoresc si cel mai celebru in randul cicloturistilor de pretutindeni.
Sper sa continuati sa faceti ture in continuare si sa abordati si trasee montane.
Ar fi frumos daca ati face un blog sa povestiti aventura voastra asa cum se cuvine sau va rog sa faceti un fotoreportaj pe forumul de la http://www.ciclism.ro!
Cate zile a luat tura si unde v-ati simtit cel mai bine?