Acum citesti
Cicliști de legendă: Fausto Coppi

Există sportivi care te înspiră din momentul în care citești primele rânduri despre ei, cicliști care îți devin modele și care îți sădesc întrebarea cum oare au putut exista oameni cu atât de mult talent și capabili de asemenea performanțe. Te fac să te întrebi dacă ar fi posibil ca și tu să ajungi ca ei sau măcar să trăiești o părticică din momente de glorie ca ale lor. Sunt zeii acestui sport și Fausto Coppi este unul din acei sportivi. Dar în același timp este mult mai mult decât atât. Din ce motive, te vei convinge de unul singur în rândurile de mai jos.

Un început timid

Născut în 1919, Angelo Fausto Coppi era cu greu băiatul de la care te-ai fi așteptat să scrie istoria ciclismului câțiva zeci de ani mai târziu. Timid și bolnăvicios, nu prea se dădea în vânt după școală, motiv pentru care la 13 ani s-a angajat într-o măcelărie. Dar îi plăcea să meargă cu bicicleta. Și a fost nemaipomenit de bucuros când unchiul său i-a oferit 600 de lire ca să își cumpere un cadru. Restul pieselor le-a cumpărat din salariul pe care îl avea ca băiat de livrări la măcelarie. Cum în Italia ciclismul era și este practicat la scară mare, Coppi nu putea face excepție și la 15 ani a luat startul în prima sa competiție pe care a și câștigat-o. Premiul obținut, 20 de lire și o bucată de salam, nu anunța sub nicio formă strălucita carieră care avea să urmeze.

Il Campionissimo, eroul cu o soartă potrivnică

Campionul campionilor – astfel s-ar traduce porecla pe care Fausto Coppi și-a câștigat-o. Devenit semiprofesionist în 1939, el își arată clasa în cadrul campionatului național rezervat acestei categorii, câștigând câteva curse la o diferență uriașă față de restul plutonului. Dar 1940 a fost începutul perioadei sale de glorie. La doar 20 de ani, ciclistul originar din provincia Piemont izbutește să câștige Turul Italiei în fața lui Gino Bartali, cel mai bine cotat ciclist italian al acelor zile. În 1942 stabilește un nou record al orei care va fi doborât doar în 1956 de către altă legendă a sportului cu pedale, Jacques Anquetil.

Dar Europa acelor ani era cuprinsă de Cel De-al Doilea Război Mondial. Acest lucru a avut repercusiuni evidente asupra sportului în general, majoritatea competițiilor fiind întrerupte și reluate în 1946. Astfel, Coppi a fost nevoit să se înroleze în armată, unde a servit ca soldat în cadrul campaniei din Africa de Nord. A fost luat prizonier de către armata britanică în 1943, dar a fost eliberat la terminarea războiului.

În 1947 revine în topul performerilor câștigând Turul Italiei din nou. În 1949, 1952 și 1953 își va repeta performanța. Dar Coppi a fost un rival de temut și peste hotarele Italiei. A câștigat de 2 ori Turul Franței, a fost campion mondial în 1953 și a mai triumfat în curse precum Marele Premiu al Națiunilor, Săgeata Valonă și Paris-Roubaix. Tot el a fost primul rutier care a reușit dubla Turul Italiei-Turul Franței în 1949 și pe urmă încă o dată în 1952, în condițiile în care acest lucru era considerat imposibil pe atunci.

Italianul a fost un ciclist complet, excelând în etapele de munte și în cele de contratimp. A câștigat cam tot ce se putea câștiga în acea perioadă, de la mari tururi, la curse de o zi. Urca munții ca și cum pentru asta ar fi fost născut, lăsându-și concurenții la minute bune în spate. Cel mai bun exemplu este Turul Franței din 1952, pe care l-a câștigat cu un avans de 28 de minute. Recordul orei este o altă mare reușită, el parcurgând în decursul a 60 de minute 45,798 kilometri. Toate acestea când nu existau cadre de carbon, teste în tunelul aerodinamic sau tehnologii împrumutate din industria aeronautică. Și a reușit aceste lucruri în ciuda faptului că războiul i-a întrerupt cariera.

Totodată, Fausto Coppi a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional. În anii de după război, era simbolul de care Italia înfrântă și devastată de conflict avea nevoie. Era campionul mult-așteptat, unul cum nu mai avusese țara până atunci, unul care le-a redat italienilor de rând încrederea în ei și în puterile lor. Nimeni nu putea ști atunci, dar el era cel care avea să fie desemnat cel mai bun sportiv italian al secolului trecut.

O rivalitate cât o națiune

Un mare campion are nevoie de un rival pe măsură. Altfel nu ar străluci, nu? Pentru Fausto Coppi, Gino Bartali a fost nu doar rivalul, ci și dușmanul de moarte al acestuia. A fost o rivalitatea care a scindat Italia în două: Fausto Coppi era cel provenit din nordul industrializat și care avea o echipă de oameni ce umblau cu el, de la maseur la dietetician, în timp ce Gino Bartali era italianul originar din sudul Cizmei, plecat dintre agricultori și care personifica omul catolic devotat care îi mulțumea lui Dumnezeu după fiecare victorie.

Cei doi au fost coechipieri la un moment dat, dar acest lucru nu i-a împiedicat să se poarte ca doi rivali autentici. Fiecare avea oamenii lui în echipă pe care se putea baza.

Acest duel continuu între cei doi a fost subiectul predilect al gazetarilor acelor ani, disputa fiind ridicată aproape la nivel de problemă națională.

Un final tragic sau mușamalizat?

Un incident anume l-a marcat pe Coppi, și anume moartea fratelui său survenită în 1951. Il Campionissimo nu a mai fost același om după eveniment. Succesele au început să se rărească progresiv, 1954 fiind ultimul său an de glorie. Devenise o palidă umbră a ceea ce a fost cândva, melancolia punând stăpânire pe el. Se refugiase în droguri și nu mai reușea să câștige nici măcar curse de 45 de kilometri lungime.

În 1959, Coppi este invitat în Burkina Faso pentru o cursă locală și o partidă de vânătoare cu președintele acelei țări. Continentul african a fost locul unde italianul și-a găsit sfârșitul după ce, în mod ironic, supraviețuise celei mai mari conflagrații mondiale tot acolo. Varianta oficială este că s-a îmbolnăvit de malarie, dar alte persoane, prezente la evenimentele de atunci susțin că i s-ar fi introdus în mâncare o doză foarte mare de cocaină, la recepția dinaintea partidei de vânătoare. Indiferent cum, data de 2 ianuarie 1960 i-a consemnat decesul.

Această versiune nu a fost confirmată până acum, așa că misterul morții Campionului Campionilor va persista.  Însă el este viu în amintirea tuturor celor care îi știu povestea, sau mai bine zis legenda.

Vezi Comentarii (2)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

14 + 9 =