Cezar Jipa, biciclistul veșnic tânăr

Mulți dintre noi ne dorim o stare de sănătate mai bună, dar câți facem cu adevărat ceva pentru a o avea? Când vine vorba de făcut sport sau de schimbat regimul alimentar unii mereu găsesc scuze, pe când alții trec la fapte. Însă cei mai norocosi sunt cei care au mișcarea în sânge și face parte din viața lor de zi cu zi. Un astfel de om este și Cezar Jipa, o persoană pe care cei 62 de ani ai săi nu îl impiedică să concureze la întreceri de ciclism sau să se antreneze cât de des poate. Mai multe despre el ne povestește însuși Tataia Rock, cum este Cezar poreclit.

• Bună ziua! De când mergeți pe bicicletă? Ați făcut ciclism de performanță?

Salut! Ciclism de performanță am practicat în timpul liceului, din 1967 până în 1969, urmat de o pauză. După armată, am mai făcut o perioadă, între 1972 și 1974. Când am intrat la facultate m-am lăsat complet de acest sport. Tatăl meu zicea că nu se câștigă existența din sport…

• Ce v-a atras la acest sport? Cu ce argumente ați încerca să convingeți pe cineva să înceapă să pedaleze?

Acest sport m-a atras încă de copil, dar din păcate altele erau condițiile de atunci. Îmi amintesc că o bicicletă de curse Diamant costa mai mult decât câștiga tata într-o lună de zile. Sincer, nu încerc să conving pe nimeni să meargă pe bicicletă dintr-un singur și simplu motiv: acest lucru trebuie să îl simți în ființa ta, altminteri strici orzul pe gâște.

• Cam cât de des și cât de mult  mergeți cu bicicleta? Participați la competiții?

M-am reapucat de bicicletă în octombrie 2010 cu ocazia unui concurs la Comana. Acolo am prins gustul din nou. Având și niște mici rezerve mi-am luat o cursieră Cannondale și un mountain bike Cube. Ambele au fost la second-hand, dar au fost luate cu multă atenție de la persoane care nu au concurat și au avut grijă de ele. Așadar, au fost biciclete aproape noi. În 2011 am participat la 17 concursuri de moutain bike și anul acesta la 11 competiții dintre care două la șosea. Am obținut trei locuri 1, două la Cupa Emmedue, proba de șosea și de mountain bike și unul la cursa individuală de la Maratonul 3 Munți. Cel mai recent rezultat bun este locul secund de la Surmont MTB Challenge. De obicei, când există categorie de vârstă +50 îmi zic că dacă nu mă clasez pe podium, sunt slab. În rest particip la categoria +40 și am clasări mai mult decât onorabile.

• Vă aflați la o vârstă la care nu foarte mulți oameni mai văd posibilă activitatea sportivă pe care o practicați. Cu ce le-ați răspunde? Și tot în continuarea acestei întrebări, chiar dacă pare un pic nepotrivită, ce vă determină să continuați cu acest sport?

Nu vârsta din buletin contează, ci vârsta psihică, cea pe care crezi că o ai. Deși am 62 ani mă simt mental ca pe la 45 ani. Îmi place al naibii de mult acest sport, dar din păcate posibilitățile mele financiare sunt reduse, fiind pensionat anticipat cu o pensie de 760 lei. Pot zice că fac eforturi deosebite pentru a-mi satisface acest ”moft”. Tare mult mi-ar plăcea să mă dau pe o bicicletă mai performantă, nu că aș rupe norii, dar în mod sigur aș mai avansa în clasamente. Echipa Bikers Team mi-a făcut propunerea de a concura pentru ei, anul trecut. M-au văzut și au concluzionat că moșul are încă potențial…

• Probabil sunteți mai în formă ca alte persoane și aveți o stare de sănătate mai bună decât alții de seamă cu dumneavoastră. Cât de mult credeți că este aportul ciclismului în această privință?

În mod sigur sunt și de acest lucru conștient când mai întâlnesc colegi de liceu sau de facultate care arată mai în vârstă ca mine. E drept că fața mă trădează și pe mine, însă corpul încă este puternic, cu toate că în februarie am avut o problemă de sănătate.

Ciclismul, de fapt sportul în general este cel mai bun medicament. Sunt și fost alpinist, am avut o viață activă mereu. Prietenii mei pasionați de munte mă cam acuză ca am trădat muntele pentru bicicletă, dar nu e așa. Fac munte pe bicicletă!

• Acum, o întrebare pe care am așteptat demult să vi-o adresez. Care e povestea poreclei “Tataie rock”? 

Tataia rock… Singur mi-am ales apelativul acesta pentru că mulți îmi zic “Moșule”. Chiar dacă nu mă simt moș și nici bătrân, papa rock, tataia rock mi-au sunat bine și le-am folosit ca nickname pe anumite forumuri. Așa că au cam rămas.