E seara si ma invart prin imprejurimile satului Zernez pentru a cauta un loc de pus cortul. Ajung chiar si in fata postului de politie pentru a vedea un palc de arbori sau boscheti. Evit cuibul militienilor, chiar daca parea inofensiv, si trec un pod de lemn pentru a trece printr-un lan de papadie. Imi spun, aici e legal sa dorm cu cortul pentru ca sunt pitit dupa o movila de pamant.
Dimineata m-am trezit tarziu pentru ca am avut soarele ascuns dupa deal si toata lumea m-a lasat sa huzuresc pana aproape de orele pranzului. Un prieten calator, care o mai pedalat prin Elvetia in trecut, o pomenit curatenia din toaletelor publice ca fiind ceva sfant. Avand o obsesie pentru toatele farmacie (vezi povestea din Cipru) am trecut la inspectat buda din parcare. Prezenta surpriza a unui calator ceh mi-a zadarnicit planurile. Bicicleta era incarcata ca pomul de iarna iar parul valvoi imi spunea ca sunt in fata unui calator care calatoreste ca un Gavroche. Dupa cateva fraze spuse in engleza o fost greu sa mai spun ceva. Vorbea si raspundea in ceha si putinele cuvinte, pe care le mai cunosc prin limba slava, erau insuficiente pentru a forma o propozitie coerenta.
Urcarea spre pasul Fuorn o fost dificila pe prima portiune din cauza pantei abrupte si a micului dejun cu slanina de la Bistrita. Parcul national Swiss, unul dintre cele mai vechi parcuri din Elvetia, e lasat sa-si urmeze cursul natural dupa ce o fost tratat ca o curva de drujbisti si mineri. E destul de mic ca intindere si oamenii din sat sunt impotriva lui pentru ca nu aduce profit. Aceeasi poveste cu nordul insulei Cipru si magarii de acolo. Doboraturile de vant, destul de frecvente, in prima parte a parcului sunt lasate sa putrezeasca in vaile abrupte si asta arata faptul ca vor sa lase totul fara interventia omului.
Continuarea articolului poate fi citită pe blog-ul lui Victor Perdevară
