Weekendul trecut, mai exact sâmbătă, s-a desfăşurat la Sinaia un concurs de mountain bike mai deosebit. Deşi formatul King of the Mountain nu este nou, On Top of the World, organizat de TeamXpert Sports Events, l-a dus la un nou nivel.
În funcţie de traseul ales concursul consta în urcare continuă din Sinaia, de la aproximativ 800m altitudine, până la Vârful Omu la 2507 m altitudine. Aşadar avem peste 1700 m diferenţă de nivel pozitivă din care doar aproximativ 150m sunt la vale, pentru că totuşi, până pe vârf, mai sunt şi câteva porţiuni scurte la vale.
Evenimentul a oferit concurenţilor 4 trasee: EasyRide – Cota 1900-cab.Babele, diferenţă nivel 330 m, lungime 7 km; HobbyRide – Sinaia – Cota 1400, diferenţă nivel 580 m, lungime 7.5 km; ProfiRide – Sinaia – cab. Babele, diferenţă nivel 1470 m, lungime 21 km şi EliteRide – Sinaia – Vf. Omu (2507 m), diferenţă nivel 1925 m, lungime 27 km.
Întrucât prognoza meteo era, ca de obicei anul acesta, foarte improbabilă, am ales să tratam acest eveniment ca un mic adventure race. Asta înseamnă că am luat pe traseu nu doar strictul necesar ci puţin mai multe, haine în special. Întrucât finishul nostru a fost pe Vârful Omu şi ţinând cont de ploile anunţate, temperaturi joase, apă multă şi efort puţin, rezultă reţeta perfectă pentru hipotermie. Din fericire concurenţii au avut noroc, iar ploile au măturat doar valea Prahovei şi Munţii Baiului / Piatra Mare de vis-a-vis, oferindu-ne nouă, cei care coboram de pe vârf, un spectacol incredibil al naturii.
Startul s-a dat de pe aleea ce urcă spre Palatul Peleş, Sinaia şi, întrucât evenimentul este unul de urcare, am început căţărarea cu toţii de la prima pedală. Încălzirea s-a făcut totuşi acceptabil şi în curând ne-am aflat pe asfaltul care continuă spre Cota 1400. Dar urcarea nu durează mult pe aici întrucât în scurt timp am făcut dreapta în ac de păr, pe macadam, spre Stâna Regală, pentru a continua spre Cota 1400 însă pe drum forestier trecând şi pe lângă Schitul Sfânta Ana între timp.
Odată ce ajungi pe forestier eşti mult mai aproape de natură, iar greul este mai uşor de suportat. În ajutorul tău venea vremea bună la care s-a adăugat şi umbra pădurii. Aşadar toate bune până la Cota 1400 unde a avut loc şi finişul traseului HobbyRide. Pentru restul, de aici a început greul. Urcarea a continuat pe „drum” însă într-adevăr drum cu ghilimele întrucât era foarte abrupt şi plin de pietre relativ mari şi instabile. Cam imposibil de pedalat şi până şi cei mai buni ciclişti au apelat la push-bike. „Ce mai grea porţiune a fost 1400 – 2000 fără să stau prea mult pe gânduri”, spune Daniel Roşioru, câştigătorul traseului EliteRide. „Ştiu foarte bine traseul şi ştiam ce mă va aştepta în fiecare zonă. Nu am împins mult însă am preferat totuşi să mă dau jos pe anumite secţiuni. Nu avea sens să te chinui pe acolo”. Însă majoritatea celorlalţi concurenţi pot spune că au împins aproape continuu de al 1400 la 1900, dar în special datorită asprimii drumului, multă piatră instabilă care, pentru amatori, era greu de parcurs.
Ajunşi în apropierea platoului şi cotei 2000 traseul a început să urmeze curba de nivel spre dreapta, pe sub Cabana Mioriţa şi pe dedesubtul telecabinei de la Cota 2000. În scurt timp te aflai din nou pe drum forestier decent pe care puteai pedala în voie şi chiar cu viteză. Aici a fost şi startul probei EasyRide care presupunea parcurgea traseului de la Cota 1900 la Cabana Babele. S-a mers fără probleme până în dreptul pistei de alergare de la Cabanei Piatra Arsă după care s-a continuat spre Babele pe culoarul superb străjuit de jnepenii uriaşi. Am fost întâmpinaţi în continuare de urcare, dar se simţea că avansam, iar Babele erau în raza vizuală.
În apropierea Cabanei Babele şi finişului de la proba ProfiRide, traseul a devenit ceva mai greu, depăşirea cabanei făcându-se mai anevoios pe un fost drum forestier acum distrus. Cei de la ProfiRide se puteau bucura de reuşită, însă EliteRide continua încă aproximativ 10 km spre Vârful Omu. După ce se trece de Babele drumul devine din nou accesibil, ba chiar puţin la vale pentru ca în curând să înceapă din nou ascensiunea continuă spre Omu. S-a pedalat o perioadă pe drumul forestier care trece pe lângă Staţia Salvamont după care s-a trecut pe poteca turistică, lată şi uşor de parcurs.
Ajunşi însă la Cerdac mulţi au fost surprinşi de decizia organizatorului de a duce concursul pe deasupra Cerdacului, pe drumul de iarnă, când se putea traversa uşor pe curbă de nivel pe drumul de vară. Dar, deşi coborârea de pe Cerdac nu este cu mult mai uşoară, totuşi nu ai acea prăpastie fără fund pe care o ai pe dreapta dacă o iei spre Omu pe drumul de vară. Aşadar decizia organizatorilor de a pune pe primul plan securitatea concurenţilor, a fost una cât se poate de bună.
La EliteRide cursa a fost interesantă şi disputată. Daniel Roşioru s-a aflat pe locul 3 până mai jos de Schitul Sf. Ana (cota 1400) loc unde Andrei Amăriuţei (locul 2) era în faţa sa, dar nu cu mult. La Cabana Babele Adrian Niţu (locul 5) avea deja 10 minute avans faţă de urmăritori însă a avut ghinion făcând două pene lucru care i-a permis lui Roşioru să-l depăşească pe coborârea bolovănoasă de la Cerdac. Roşioru a mai făcut o depăşire şi pe urcarea de la Cerdac unde l-a luat pe Amăriuţei.
A urmat căţărarea finală spre Vârf, un drum alpin cu rampă mare, dar şi plin de bolovăniş greu de parcurs. Daniel Roşioru ne-a spus că a făcut cam 50% push bike acolo. „Jumătate cred că am făcut pe bike. Zonele alea cu bolovani sunt destul de grele de trecut şi nu prea are sens. Pierzi mai mult timp şi energie daca te chinui pe bike”, a comentat el la final de concurs.
Finalul concursului îl găseşte pe Daniel Roşioru pe locul întâi terminând concursul cu un timp de 2 ore şi 21 minute, urmat la un minut de Andrei Amăriuţei şi de Cristian Stan pe locul trei cu timpul de 2 ore şi 28 minute. De la locul 9 în jos s-a trecut de 3 ore, ultimul concurent care a ajuns la Vârful Omu având un timp de 4 ore şi 55 minute.
Concursul s-a desfăşurat bine şi a plăcut. Traseul a fost foarte bine marcat, iar demarcarea şi ecologizarea s-au făcut imediat după încheierea concursului. Cei care au coborât de la Omu abia au mai găsit drumul de întoarcere întrucât majoritatea benzilor de marcaj erau deja strânse. Ne-ar fi plăcut însă ca finişurile să fie mai bine semnalizate. Nici la 1400, Babele sau Omu nu era 100% clar unde se termină traseul. Un mic steag sau banner al organizatorului sau al vreunui sponsor ar fi binevenit pentru următoarele ediţii. Reperul vizual te ajută foarte mult pentru ultimii zeci de metri spre finiş. Cât priveşte cronometrarea deşi acum a devenit tradiţională cronometrarea cu cip, On Top of the World nu are nevoie de aşa ceva, cronometrarea manuală fiind suficientă. Finişurile sunt oricum în urcare şi nici nu sunt dese situaţiile când foarte mulţi termină concursul în acelaşi timp. Toate acestea oferă suficient timp arbitrilor pentru a lua timpul corect.
Aceasta a fost ediţia a 5a a maratonului On Top of the World 2014, un eveniment reuşit care a beneficiat şi de ajutorul venit din partea condiţiilor meteo care ne-au cam speriat dimineaţa. Ne vom revedea cu siguranţă la următoarele ediţii.
Sursa foto: ontopoftheworld.ro
