Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă…
Salzkammergut-Trophy, Austria, este unul dintre cele mai mari maratoane mtb din Europa, din 1998! În fiecare an strânge la start mii de entuziaști din toate colțurile lumii, iar din România numărul de participanți nu e deloc mic.
Anul acesta Salzkammergut-Trophy ajunge la a 26 ediție, iar așteptările sunt mari din partea tuturor, a organizatorilor, a concurenților, a spectatorilor și susținătorilor! Concursul este fenomenal de popular, în ciuda faptului ca cea mai lungă distanță la care te poți înscrie este de 209 km cu 7.008 m diferența de nivel!
Însă pe lângă distanța „monstru”, participanții se pot înscrie și la alte 6 trasee: 127 km, 80 km, 59 km, 55 km, 37 km și 22 km, dintre care două special concepute pentru gravel. De asemenea, va fi și competiția copiilor, cu trasee speciale pentru cei mici. Nu în ultimul rând, mtb-urile electrice au categoria lor separată.
Salzkammergut-Trophy este o adevărata sărbătoare a bicicletei, un festival care înseamnă mai mult decât doar bicicletă. La fața locului vei găsi și un bike expo foarte bine aprovizionat cu produse de la cele mai cunoscute mărci din lume, din industria ciclismului.
Ca să nu mai vorbim că de fapt, motivul principal pentru care ar trebui să participi aici este peisajul! Priveliștile absolut fabuloase ale Alpilor austrieci, pe unde te vor duce organizatorii în timp ce tu pedalezi cu sârg spre finiș! Noi am fost și știm ce zicem!
Iar dacă te înscrii până pe data de 25 mai, beneficiezi de cea mai mică taxă de participare la Salzkammergut-Trophy 2023!
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.