Acum citesti
Povestea merge mai departe: Ediția cu numărul 100 a Turului Franței

Când s-au aliniat la linia de start din Paris, cei 60 de participanți la prima ediție a Turului Franței nu avea nici cea mai vagă idee că și-au asigurat un loc în istorie. Probabil, nici Henri Desgrange, redactorul revistei L’Auto nu bănuia fenomenul pe care l-a stârnit prin ideea sa, cel puțin sisifică, de a parcurge Franța pe bicicletă. Însă atunci, la 1 iulie 1903, s-a născut Le Tour. Și, de atunci, nimeni și nimic nu a reușit să frâneze acest fenomen care este Turul Franței. În 2013, sărbătorim 100 de ediții ale cursei, adică 100 de luni iulie ale anilor trecuți, pline cu istorisiri, momente extraordinare, eroi, aventuri, durere fizică și suferință, care toate alcătuiesc spectacolul Marii Bucle.

turul_frantei_2013

Și ce ne-a pregătit Turul Franței pentru cea de-a 100-a ediție? În primul rând, ceea ce ne pregătește an de an, adică un regal de ciclism. Cele 3 săptămâni de pedalat prin Hexagon vor totaliza 3.404 kilometri, care se vor încheia la Paris în data de 21 iulie. Plutonul alcătuit din 198 de rutieri va trebui să treacă prin 7 etape plate, 5 de munte mediu și 6 de munte înalt, din care 4 se termină în cățărare, dar vor mai trebui să se dueleze și cu ceasul în cele 2 contratimpuri individuale și în cel pe echipe. De asemenea, două zile de odihnă le vor îndulci rutierilor șederea în Franța.

Poveștile cele mai captivante ale Turului s-au consumat în Alpi sau Pirinei, iar ediția centenară nu se dezice de tradiție. Cu un start în premieră din Corsica, sportivii vor da de greu devreme, mai precis în etapa a 6-a, când se va consuma primul finish în urcare, cel de la Ax 3 Domaines. Cățărarea măsoară aproape 8 kilometri, cu o pantă medie de 8,2%, dar supliciul îndurat pe aceasta va fi mai ușor de suportat mulțumită penultimei urcări, Col de Pailhères, de aceiaşi înclinaţie, dar de lungime aproape dublă.

De ziua națională a Franței, 14 iulie, nu plecați din fața televizoarelor căci infamul Mont Ventoux tronează peste etapa a 15-a. Nu doar că etapa e cea mai lungă a Turului, prin cei 242,5 kilometri, dar cei 20,8 de kilometri ai urcări pe golașul vârf Ventoux sunt o veritabilă sită de cernut zeii ciclismului de muritorii de rând. Într-un scenariu dezolant, ocnașii șoselelor se vor precupeți să își tragă partea leului pe această urcare mitică, inclusă într-o ediție pe măsură.

18 iulie este și ziua etapei cu numărul 18, când altă ascensiune inumană, Alpe-d’Huez, va avea grijă să le facă viața mizerabilă cicliștilor. Cu 3 urcări în uvertura simfoniei, Col de Manse (Cat.2), Rampe du Motty (Cat. 3) și Col d’Ornon (Cat. 2), cele 21 de serpentine îi vor purta pe temerari până la 1.850 de metri altitudine. De două ori, căci de atâtea ori va fi abordat infamul munte.

Traseul complet

Etapa 1 (Iunie 29) Porto-Vecchio – Bastia  213 km

Etapa 2 (Iunie 30) Bastia – Ajaccio 156 km

Etapa 3 (Iulie 1)                Ajaccio – Calvi 145.5 km

Etapa 4 (Iulie 2)                Nice (Contratimp echipe) 25 km

Etapa 5 (Iulie 3)                Cagnes-sur-mer – Marseille 228.5 km

Etapa 6 (Iulie 4)                Aix-en-Provence – Montpellier 176.5 km

Etapa 7 (Iulie 5)                Montpellier – Albi 205.5 km

Etapa 8 (Iulie 6)                Castres – Ax 3 Domaines 195 km

Etapa 9 (Iulie 7)                Saint-Girons – Bagnères-de-Bigorre 168.5 km

Zi de odihnă (Iulie 8) Saint-Nazaire, Loire-Atlantique

Etapa 10 (Iulie 9) St-Gildas-des-Bois – Saint Malo 197 km

Etapa 11 (Iulie 10) Avranches – Mont-Saint-Michel (Contratimp individual) 33 km

Etapa 12 (Iulie 11) Fougères – Tours  218 km

Etapa 13 (Iulie 12) Tours – Saint-Amand-Montrond 173 km

Etapa 14 (Iulie 13) Saint-Pourçain-sur-Sioule – Lyon 191 km

Etapa 15 (Iulie 14) Givors – Mont Ventoux 242.5 km

Zi de odihnă (Iulie 15) Avignon, Orange

Etapa 16 (Iulie 16) Vaison-la-Romaine – Gap 168 km

Etapa 17 (Iulie 17) Embrun – Chorges (Contratimp individual)     32 km

Etapa 18 (Iulie 18) Gap – l’Alpe d’Huez  172.5 km

Etapa 19 (Iulie 19) Bourg d’Oisans – Le Grand Bornand 204.5 km

Etapa 20 (Iulie 20) Annecy – Annecy-Semnoz 125 km

Etapa 21 (Iulie 21) Versailles – Paris – Champs-Elysées 133.5 km

Cât îi privește pe protagoniștii acestei ediții, lucrurile sunt înclinate spre deliciul publicului. Cele 7 etape de plat vor fi, cel mai probabil, disputate între regii ultimilor 200 de metri, cu Mark Cavendish (Omega Pharma-Quick Step), Andre Greipel (Lotto-Belisol), Peter Sagan (Cannondale Pro Cycling) și Marcel Kittel (Argos-Shimano) în frunte.

Și să nu ne temem! Istovitoarele cățărări pregătite de organizatori vor fi puse la treabă de către Chris Froome (Team Sky), Alberto Contador (Saxo Bank-Tinkoff Bank), Cadel Evans (BMC), Alejandro Valverde (Movistar) și co-echipierul său, Nairo Quintana. Toate reflectoarele sunt puse pe Contador și Froome, așa că presiune de pe umerii lor este fabuloasă. Dar amândoi au putința și voința necesară să își tragă pe ei tricoul galben pe podiumul de la Paris. Ambele orgolii au ceva de demonstrat lumii întregi și pentru că două săbii nu vor încăpea în aceeași teacă, duelul nu are cum să fie mai puțin de grandios.

Așadar, scena e pregătită, iar actorii își fac ultimele repetiții. Să înceapă spectacolul!

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

14 + twelve =