Acum citesti
O’neal Element 2011

Noile O’neal Element 2011 vin cu o serie de îmbunătățiri față de modelul anterior. În primul rând, sunt o idee mai ușoare, cântărind acum aproximativ 80 de grame. Cu toate că este irelevantă greutatea, merita menționată deoarece față de vechiul model, aceasta a scăzut.

Noile element respiră calitate, iar asta se poate vedea cu ochiul liber atât la materialele utilizate cât și la cusături. În plus de asta, aderența pe manșoane este mult mai bună. Acest model beneficiază acum și de o protecție suplimentară în dreptul degetului mare, acolo unde palma prinde ferm ghidonul.

Sunt suficient de bine aerisite încât sa nu te încingi vara însă dar din acest considerent pentru sezonul mai rece, nu sunt recomandate. Materialul din interior este ușor aluncos, iar atunci când tragi de ghidon mâna se mișcă uneori în interiorul mănușii. După ce palma îți transpiră, problema este ca și rezolvată.

Rămâne de văzut dacă a crescut și durabilitatea lor, deoarece vechiul model deși părea solid, după mai puțin de 1 an de exploatare acestea s-au desfăcut în dreptul degetului arătător. Am fi preferat o protecție siplimentară și mai multă aderență pe partea din spate a degetelor arătător și mijlociu. Această problemă s-ar fi rezolvat foarte ușor prin aplicarea unei zone cauciucate.

În concluzie, noile O’neal Element 2011 surprind prin calitate și aspect, dar nu la fel de mult prin utilitate. În orice caz, cu un preț de sub 100 de lei, rămân o ofertă de luat în seamă.

Importator în România: DHS Bike Parts
Găsești acest produs la: Supreme Bikes

Vezi Comentarii (3)
  • Problema cu manusile cu material deschis la culoare in palma este ca se murdaresc repede si in ultimul hal. Eu am niste manusi Shimano cu palma alba si dupa ce le-am frecat la o tura de grip-urile negre, au ramas de un gri murdar (si nu iese complet nici la spalare, chiar daca le frec de le iau dracii).

    Se poate vedea si in poza ca si acestea deja sunt murdare in zonele in care se strange ghidonul in mana. Altfel, intr-adevar arata bine contrastul de culori dintre palma si exterior.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

six + 6 =