Acum citesti
Suntour Raidon RLD (2011)

Ce avem noi aici? O furcă SR Suntour pe aer? Este un produs care ridică puțin ștacheta, o furcă cu care producătorul vrea să se rupă de produsele low cost. Și în principal o face! Am vrut să vedem ce are furca Suntour Raidon RLD de oferit pe traseele de munte lejere dar și pe cele tehnice.

Cursa acesteia este de 100 de mm cu posibilitatea de a o mări intern (prin îndepărtarea unor distanțiere) până la 120 de mm. Nu am desfăcut furca pentru a-i mări cursa, prin urmare a trebui să ne bucurăm (forțat) de cursa standard de 100 de mm. Imediat ce te urci pe bicicletă, poți observa diferența între cunoscutele XCM, XCT sau XCR și aceasta. Defapt, chiar și un necunoscător își poate da seama de aceste diferențe, dacă-i oferi posibilitatea de a le încerca în paralel.

Priviind-o din față, cartușul de aer se află în partea dreaptă a furcii cu valva pentru ajustarea presiunii iar în stânga reglajul pentru viteza de revenire (rebound) și Lock-out-ul. Dacă tot am adus în discuție rebound-ul trebuie să menționez că funcționalitatea acestuia este decentă, se simte o diferență de la plus la minus, însă poziționarea este destul de incomoda deoarece este montat sub brațul stâng al furcii. Deci îți va fi imposibil să-l acționezi din mers. Rotița de reglaj, care seamănă cu un girofar de pompieri, este construită dintr-un plastic de slabă calitate.

Dacă trebuie să descriu cât mai precis rafinamentul acestei furci constat că am o mică problemă: dacă te lași pe furcă, se simte imediat că este vorba de un cartuș de aer care-și face treaba acolo. În schimb pe traseu, nu am avut același sentiment. Unul din motive ar putea fi insensibilitatea acestei furci la șocurile mai puțin puternice pe care le încasează pe denivelările mici.

Un alt aspect negativ este faptul că flexează. Dacă nu-ți poți da seama stând pe loc, pe coborâri vei observa o mișcare pronunțată a brațelor inferioare atunci când frânezi. Nimic alaramant, dar ne spune câte ceva despre calitatea de fabricație.

Lock-out-ul funcționează perfect, greutatea de 2.120 de grame este acceptabilă pentru acest segment iar prețul este bun: aproximativ 750 de lei, în condițiile în care unele furci concurente pot fi achiziționate chiar și pentru dublul acestui preț. Tot pe brațele inferioare ale furcii pot fi observate reminescențele prinderii de V-Brake. Inestetice dealtfel.

În concluzie, Suntour Raidon RLD poate fi utilizată pentru Cross Country, Maraton și într-o oarecare măsură și pentru All Mountain, cu promisiunea că n-o vei utiliza pe trasee foarte dificile. Permite instalarea unui disc cu diametrul de maxim 185 de mm, dar luând în considerare probele pentru care a fost creată, este absolut în regulă. Dacă te gândești s-o achiziționezi, dorim să-l cităm pe producător și să-ți urăm într-o engleză de baltă: „Raid on!” 

Vezi Comentarii (5)
  • Cristi, am vazut ce pe pagina oficiala au si ceva modele care is marcate cu X1 si care is mai usoare cu vreo 250 de grame.
    Eu as investi intr-o furca de asta ca din cate am citi pe net si am vazut filmulete isi merita bani.

  • Salut! Daca poti opta pentru versiunea cu ax de 15 mm ar fi ideal. Automat are o rigiditate mai mare. In orice caz, versiunea testata de noi cu ax de 9 mm flexeaza mai mult decat o furca Rock Shox Tora. Poti face chiar tu o incercare, daca cei care o vand o au instalata pe o bicicleta.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

19 + 1 =