Acum citesti
Turul Italiei 2013: Cavendish câștigă în stilul său clasic și ajunge la 100 de victorii

12 etape s-au consumat până acum din Il Giro și dacă am zice că a lipsit suspansul, în ciuda numărului mic de etape montane trecute deocamdată, ar fi un neadevăr cras. Cei 132 de kilometri de astăzi care au dus plutonul și caravana Turului Italiei la Treviso au fost oricum numai blânzi nu, intemperiile reușind să le mai ofere sportivilor o zi infernală. Mark Cavendish (Omega Pharma-Quick Step) a izbutit să se impună azi la sprint, dar victoria sa așteptată nu trădează deloc derularea dramatică a acțiunii tocmai încheiate.

cavendish_mark

Ploaia abundentă spre torențială și 13 grade Celsius au fost azi în meniul Turului, cu două urcări de 1, respectiv 3 kilometri presărate pe la începutul etapei. Și pentru că o greutate nu vine niciodată singură, startul cursei a fost amânat cu 15 minute din pricina unui autobuz stricat rămas pe traseu. Trecând la filmul etapei, ziua i-a avut în prim plan pe evadații Fabio Felline (Androni Giocattoli), Maxim Belkov (Katusha), Bert De Backer (Argos-Shimano) și Maurits Lammertink (Vacansoleil), cărora li s-a alăturat Marco Marcato, component al celei din urmă formații. Condițiile de drum, inutil de reamintit cât de crâncene, fac ca până la finalul aventurii lor, doar Marcato să nu fi făcut cunoștință cu asfaltul ud. Chiar și așa, avansul rămâne constant pe măsură ce kilometri trec, deși trena plutonului era dusă de Omega Pharma și Cannondale Pro Cycling.

Tot în grupul principal, lucrurile se complică, pentru a multa oară, pentru Bradley Wiggins (Sky) și Michelle Scarponi (Lampre-Merida). Șoseaua udă par a fi un patinoar prea dificil pentru cei doi, care pierd din nou timp prețios. Spre deosebire de italian, britanicul nu reușește să țină pasul cu tricoul roz, Vincenzo Nibali (Astana), deși echipa rămâne după el, mai puțin noul candidat la victoria finală, Rigoberto Uran. Lucrurile nu iau o întorsătură favorabilă până la final și Wiggo se poate socoti ieșit de-a binelea din cărți pentru succesul în Il Giro 2013.

Între timp, ecartul dintre evadați și pluton se micșorează, dar fuziunea se produce de-abia în utlimul kilometri al cursei, care coincide și cu specialitatea echipei Omega Pharma-QuickStep. De aici, Cavendish țâșnește de după co-echipierul Gert Steegmans și îndeplinește o simplă formalitate care îi aduce cea 100-a victorie din carieră.

După etapa de azi, clasamentul general din Turul Italiei arată astfel:

1 Vincenzo Nibali (Ita) Astana Pro Team 46:28:14
2 Cadel Evans (Aus) BMC Racing Team 0:41
3 Rigoberto Uran Uran (Col) Sky Procycling 2:04
4 Robert Gesink (Ned) Blanco Pro Cycling Team 2:12
5 Michele Scarponi (Ita) Lampre-Merida 2:13
6 Mauro Santambrogio (Ita) Vini Fantini-Selle Italia 2:55
7 Przemyslaw Niemiec (Pol) Lampre-Merida 3:35
8 Benat Intxausti Elorriaga (Spa) Movistar Team 4:05
9 Domenico Pozzovivo (Ita) AG2R La Mondiale 4:17
10 Rafal Majka (Pol) Team Saxo-Tinkoff 4:21

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eight − four =