Acum citesti
Eduard Novak, demis din funcția de președinte al FRC

Agitația din sânul Federației Naționale de Ciclism a atins punctul de fierbere după ce Consiliul de Administrație al FRC a votat demiterea președintelui Eduard Novak. Comisia de discplină, într-un raport din 7 noiembrie, propune suspendarea președintelui pentru „încălcări grave ale Statutului și Regulamentului de organizare”, Consiliul de Administrație luând act de această sugestie ieri, marți, 12 noiembrie. Documentele respective pot fi vizualizate în integralitate pe site-ul ciclism.ireporter.ro

UPDATE – Eduard Novak: Decizia este un abuz al MTS

Eduard Novak a declarat pentru Mediafax, în urma demiterii sale: „Acum am venit la minister să ne interesăm care este treaba. Conform Statutului, Consiliul de Administraţie se poate convoca doar de către preşedinte. Ei au convocat de capul lor, au cerut doi reprezentanţi din partea MTS, au făcut şedinţa, m-au suspendat cu încă cinci cluburi. Este un abuz din partea MTS că a avut doi reprezentanţi la această şedinţă. Am cerut control financiar din partea MTS şi nu am primit niciun răspuns. Parcă îi acoperă pe oamenii de acolo. Aşteptăm o poziţie oficială a MTS legată de această şedinţă şi în funcţie de asta ne decidem dacă mergem sau nu în instanţă. Nici nu am deschis procesul verbal. Eu mă bazez doar pe faptul că acest Consiliu de Administraţie nu este convocat statutar. Cele 25 de motive aş putea să le combat”

hotararefrc

 

Vezi Comentarii (5)
  • Clasic de Romania. Omu a vazut niste nereguli pe care le-a semnalat printro scrisoare deschisa si sa vezi ce, acum este demis. Ca na, sunt mai multi aia de fura decat aia care vor sa faca ceva. Ma c@c pe ea de romanie cu oamenii ei de c@c@t…si aia care fura…(ca or fi, 10-30 %) dar si restul populatiei care „doarme”. Of, si ce tara am fost….. Si pun pariu ca pulea a ascultat in ultimul timp imnul tarii, imn care ar trebui sa va zica ceva, nu doar un cantec de demult. Suntem varza cu totii, fiecare pt curu lui. De ce zic toate astea? Pt ca observ ca in alte tari se poate, se poate mult

    Linku cu scrisoarea lui Novak http://www.digisport.ro/Sport/ALTE+SPORTURI/EXCLUSIV+Campionul+Eduard+Novak+acuza+ca+Federatia

  • Gigi tata, potoloste-te, esti dezinformat, tine-ti parerile pt tine!
    E foarte bine ca l-au demis, cine il cunoaste stie ca e de un intelect slab si un caracter dubios si ca nu este competent sa conduca federatia.

  • Cat de tare! Se ridica Selejean si ai lui si o pun de un boicot. Si ce daca nu e statutar. Novak poate fi demis prin abuz? Abuz sa fie. Ca prea ii deranjeaza pe unii mai vechi de pe acolo. Tipic romanesc. Dar nu se aude/vede nimic prin media, decat pe site-uri de ciclism. Pacat. Sper sa nu ramana nesanctionati cei vinovati.

  • Imediat dupa demiterea sa din functia de Presedinte al FRC, domnul Novak a afirmat printre altele, ca poate sa combata cele 25 puncte de acuzare aduse de Consiliul de Administratie al FRC
    Pina astazi, domnul Novak nu a putut sa combata nici macar unul din cele 25 puncte ale acuzarii sale in urma careia a fost demis de catre Consiliul de Administratie al FRC:
    Ma intreb, cit timp doreste domnul Novak sa tot repete ca adunarea Consiliului de Administratie nu a fost legala tinind seama de faptul ca el insusi nu si-a indeplinit datoria de a convoca Consiliul de Administratie cel putin o data la trei luni ??

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

seven + 15 =