Acum citesti
Eduard Grosu și Ana Covrig vor evolua pentru echipe profesioniste în 2014

Anul 2014 aduce vești excelente pentru doi cicliști români. Eduard Grosu și Ana Maria Covrig vor evolua cel puțin acest sezon pentru echipele profesioniste de șosea Vini Fantini-Nippo-De Rosa, respectiv Astana-BePink.

grosu_covrig

Evoluțiile bune ale lui Grosu din 2013, printre care se numără o victorie de etapă în Turul României, dar și succesul din GP Sannazzaro, au dus la selecționarea sa în lotul care va fi condus de directorii sportivi Stefano Giuliani și Alessandro Spezialetti. Vini Fantini-Nippo-De Rosa va avea rangul de echipă UCI continentală și are la bază o colaborare italiano-japoneză.

La fel de notabilă este și reușita Anei Covrig, medaliată cu bronz la Europenele de Velodrom, care și-a asigurat prezența în primul eșalon al ciclismului mondial feminin prin contractul cu echipa de femei a celor de la Astana, numită Astana-BePink. Formația cuprinde atât sportive profesioniste de primă mână, cât și sportive tinere, cu potențial de afirmare. De remarcat mai este faptul că lotul compus din 18 sportive este unul extrem de pestriț, cu sportive din întreaga lume.

Vezi Comentarii (2)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twenty + 1 =