Aprilie, început de sezon. Abia ne descreţim frunţile, abia ne dezmorţim oasele după iarna lungă, grea şi cu foarte multă zăpadă la munte. Sau?
Sau eşti demult intrat în priză, cu antrenamentul la zi şi cu condiţia fizică poate chiar în vârf de formă! Nu de alta, dar în aprilie este Mitas 4 Islands, maratonul mtb pe etape din Croaţia care ar trebui să devină o tradiţie printre noi.
De ce? Pentru că este altceva, cu totul altceva nu doar faţă de ce găseşti în România ci în toată lumea. Şi nu sunt cuvinte mari. Mitas 4 Islands este un concurs în echipe de 2 cilclişti, cu 4+1 etape care are loc la mare, pe patru insule diferite din Croaţia, de aici şi numele. Are loc la mare însă nu pe plajă ci pe munţii de pe insulele croate. Şi chiar dacă altitudinea maximă la care ajungi cu bicicleta în oricare din cele patru etape nu depăşeşte 450 m, gândeşte-te totuşi că startul îl ai în fiecare dimineaţă la zero metri altitudine, la mare.
Ediţia 2019 a fost deosebită pentru ca Mitas 4 Islands a venit cu o noutate. Cunoscut printre fani drept maratonul cu 4 etape, anul acesta organizatorii au introdus şi un prolog. Scurt ce-i drept, dar s-a mai adăugat o zi. Prologul stabileşte ordinea startului pentru etapa întâi de-a doua zi. Şi în 2019 am participat împreună cu colegul meu Eduard Oprea, în cadrul echipei Freerider Supersonic (sperăm că sesizaţi ironia).
La mine pregătirea pentru Mitas 4 Islands 2019 a început din toamna lui 2018, cu un program zilnic bine organizat care a inclus alergare, bazin şi rulou în casă pe bicicletă. Totul s-a desfăşurat la un nivel moderat pentru că ăsta este nivelul. Niciodată nu am exagerat cu performanţa ci m-am menţinut la un nivel potrivit care să-mi facă plăcere. Consider că pentru un simplu amator pasionat, orice exagerare se poate transforma în chin sau chiar cosmar. Am văzut prea mulţi prieteni care pur şi simplu s-au „ars” dorind mai multă performanţă fără ca şi organismul să facă faţă. Din cauza asta mulţi s-au şi lăsat de sport.
Toate bune şi frumoase în săptămâna dinaintea concrsului. Bicicleta era cu revizia făcută, antrenamentul era la zi. Ghinionul a facut însă ca gripa de primăvară să vină fix în săptămâna concursului. Asa că în Croaţia, din 5 zile, trei au fost cu febră şi o stare generală groaznică. Practic tot antrenamentul s-a dus pe apa sâmbetei. Dar, eram acolo aşa că măcar bere puteam bea la finalul fiecărei etape.
Drumul spre Croaţia din România l-am făcut cu maşina. Durează în jur de 16 ore dacă pleci din Bucureşti, iar dacă sunt doi şoferi poţi conduce continuu. O poţi lua prin Serbia – mai scurt, dar mai prost sau prin Ungaria – mai lung, dar mai bun. De data asta am ales Ungaria. Noi am plecat seara din România, iar dimineaţa, cu o zi înainte de start, eram pe insula Baška în faţa hotelului. Am programat în aşa fel încât imediat ce ajungem să ne putem caza, să dormim câteva ore dupa care să intrăm în atmosfera de concurs, cu o bere pe plajă.
La Mitas 4 Islands poţi participa în trei feluri. Poti alege fie să plăteşti doar taxa de participare, iar transferurile între etape, cazarea şi masa ţi le organizezi singur, fie alegi pachetul „Hotel” cu care organizatorii îţi asigură tot, inclusiv 6 nopţi de cazare, transferuri şi mese, fie alegi pachetul „Vapor” cu care eşti cazat pe un vaporaş şi transferat de pe-o insulă pe alta într-un stil mult mai „romantic”.
Ediţia din 2019 a fost şi prima în care am concurat ca un adevărat „profesionist”. Nu am mai avut în spate rucsăcelul cu cei 2 litri de apă ci am cărat pe bicicletă un singur bidon, ca profesioniştii. Eram sceptic că voi rezista, fiind obişnuit să pot bea câte-o gură oricând vreau. Acum, doar cu un bidon, trebuia să fac economie. Din fericire însă cele două puncte de alimentare de pe traseu erau tot timpul bine poziţionate încât reuşeam să realimentez cu apă înainte să se termine apa din bidon.
A doua “dilemă” a fost cum să transport sculele dacă nu mai am rucsacul. Ştiind că traseul la Mitas 4 Islands este foarte accidentat nu voiam să aleg varianta gentuţei de şa care s-ar fi sfâşiat în primii zeci de kilometri. Singura opţiune pe care am considerat-o viabila a fost varianta cu bidonul de scule, care s-a dovedit de altfel o alegere foarte fericită. Am scris pe larg despre bidon aici.
Fiind la prima ediţie care a inclus şi prolog nu ştiam la ce să ne aşteptăm. Însă uitându-ne la cifrele traseului, mai precis doar 13 km cu 300 m diferenţă de nivel, nu am luat situaţia prea în serios. Practic „cât de greu putea fi”, ne spuneam. Startul a fost foarte impresionant, fiecare echipă pelcând de pe podium aidoma curselor de cotratimp de nivel UCI. Ne-am simţit foarte „profi” când erau numărate secundele dinaintea startului nostru.
Ei bine prologul a fost foarte greu, iar concursul ne-a dat o palmă peste ceafă încă din prima zi. Am făcut multe greşeli, forţate şi neforţate, din care cel puţin am învăţat pentru viitor. În primul rând nu am previzualizat traseul. Dacă am fi făcut-o am fi evitat greşeala neforţată. În al 2lea rând am plecat fără să facem o încălzire serioasă. Iar cum etapa cerea explozie de energie imediat dupa start, adică nu ca la un maraton când ai timp să te încălzeşti pe zeci de kilometri, „ne-a căzut pianul” la nici 1 km după start.
Greşeala neforţată a ţinut de traseu. Startul era marcat cu steaguri direct pe plajă şi evident că am luat-o pe unde era semnalizat. Însă pe acolo plaja era formată din pietriş în care te scufundai cu tot cu bicicletă. Efectiv nu mai puteai pedala. Am avut un mare şoc pentru că a trebuit să încep cu push şi nu-mi mai puteam recăpăta suflul. Pe scurt a fost groaznic, iar ziua pe care o consideram să fie „lejeră” s-a dovedit a fi un mic coşmar. Dar doar mic, pentru că cel mare a fost în timpul etapei 2.
Ziua s-a încheiat repede aşa că ne-am putut replia şi regândi strategia pentru următoarele zile, la o bere pe faleza deja binecunoscută a insulei Baška.
Mitas 4 Islands are o organizare şi logistică foarte complexă. Întrucât etapele au loc fiecare pe altă insulă, este nevoie ca tot „race village-ul” să fie mutat dintr-un loc în altul aproape în fiecare zi. La fiecare participare la acest concurs m-am mirat cât de multe poţi face dimineaţa înainte de start. În zilele când se schimba şi hotelul, trezirea de dimineaţa este la ora 6, asta pentru că trebuie timp să-ţi faci bagajul, dar şi să mănânci. La ora 7:30 deja trebuie să fii în autocar, iar la 8:10 pe feribot. Abia la ora 11 este startul, dar imaginează-ţi deja câte ai făcut până la ora asta.
Din fericire pentru etapa întâi nu e cazul de transfer, aşa că totul rămâne pe loc la hotelul de pe insula 1. Etapa întâi mi-a placut întodeauna. Se pleacă direct din faţa hotelului, deci confort total. După care ai câţiva kilometri buni de asfalt pe care ai timp să te încălzeşti corect. Apoi începe poteca care mi-a plăcut de fiecare dată. Poteca ce zigzaghează cu viraje în ac de păr până sus pe „suprafaţa Lunii”. Aşa îi spune la zona asta pentru că este un platou vast cu zero vegetaţie şi doar un drum care şerpuieşte printre stânci, bolovani şi ziduri de piatră.
Am uitat să vă spun că laitmotivul maratonului Mitas 4 Islands este piatra. Şi stânca şi bolovanii. În viaţa voastra nu aţi văzut atâta stâncărie şi bolovăniş. Clar la concursul ăsta nu au ce căuta decât bicicletele full suspension. De preferat cu suspensii mai mari de 100 mm. Specificul ăsta îi dă un caracter extrem de tehnic întregului concurs, pentru că toate etapele sunt aşa, pline de poteci lungi pline la rândul lor de piatră şi stâncă. Pe de altă parte treaba asta vine cu un avantaj important şi anume lipsa noroiului.
Etapa întâi este destul de lungă, 72 km cu 1.750 m diferenţă de nivel, deci practic un concurs întreg în sine. Imaginează-ţi că mai ai încă 3 consecutive aproape la fel, în următoarele 3 zile. Categoric pregătirea psihica trebuie să fie bună. Starea fizică şi antrenamentul e nevoie să fie cât mai sus însă dacă nu stai bine şi cu nervii nu cred că vei rezista.
În aprilie temperatura din Croaţia, în special din zona asta cu insule, nu e prea mare. Te-ai aştepta ca lângă marea Adriatică să fie vară tot timpul, mai ales că sunt palmieri peste tot. Dar nu-i aşa, ploaia este chiar des prezentă. La etapa întâi am avut 11-15 grade în aer şi dacă startul l-am luat pe uscat, pe la jumătatea cursei a început sa ne ude.
Partea mai proastă este că totul începe să alunece groaznic. Cum este piatră mai peste tot, îţi dai seama ce se întâmplă. Noroi ca pe la noi, lipicios adică, este puţin însă se depune suficient cât să-ţi facă viaţa un calvar. Am povestit pe larg cum a fost pentru noi în etapa întâi aici.
Etapa a doua a fost mai scurtă şi mai puţin înaltă, cu 65 km şi 1.120 m urcare. Însă la mine deja se instalase febra, iar condiţiile meteo urmau să fie şi mai rele. Nu ştiu de ce însă până acum la fiecare ediţie la care am participat, a plouat mult şi tare în cadrul etapei 2.
Ne-a făcut ciuciulete, până în cele mai secrete locuri, iar etapa 2 a avut chiar şi noroi lipicios. Ştiam oarecum la ce să ne aşteptăm şi în felul ăsta am rezistat pe bicicletă mai mult decât alţii, dar până la urmă am cedat şi noi, iar ploaia nu mai contenea.
Norocul a făcut ca doar cu puţin înaintea primului punct de alimentare să dau peste un furtun cu jet puternic de apă. Tot grupul în care eram s-a oprit acolo şi am început cu toţii să ne spălăm precipitaţi noroiul din transmisie. Alţii se opriseră mai devreme la un fel de izvor. Având roţile şi transmisiile blocate nu aveau altă alternativă decât să împingă.
După spălarea cu presiune am oprit şi la punctul de alimentrare unde am îmbibat în ulei toată transmisia. Situaţia părea să se îmbunătăţească, pentru bicicletă cel puţin, însă starea mea generală se deteriora pe kilometru ce trecea. Mă simţeam rău şi epuizat. Febră, frisoane, muci curgând în valuri, noroi şi ploaie peste tot. Colegul de echipă mergea încet în faţă, iar eu încercam să mă ţin după el. Pe la 80% din cursă eu eram deja 95% gata cu resursele. Nu ştiu când şi cum am ajuns la finiş, dar am mai avut totuşi puterea să scot aparatul foto şi să filmez cum treceam linia de sosire. Până la urmă finişul a fost frumos, pe plajă.
Ţineam minte de anul trecut că după ce am terminat etapa 2 şi atunci tot pe ploaie şi frig, ne-a luat o hipotermie soră cu moartea aşteptându-ne rândul la spălătoria bicicletelor. De data asta am fost precauţi, iar în bagajul de mână care ne aştepta la finiş, aveam haine de schimb.
Tot de anul trecut ştiam cum am distrus efectiv, camera de hotel când am intrat înfriguraţi, cu noroi din cap până în picioare şi cu mintea înceţoşată, îmbrăcaţi direct în duş sub apa fierbinte. Anul acesta a fost mai bine se pare, pentru că am reuşit să facem duşul corect dezechipaţi. Iar camera de hotel nu am lăsat-o ca după razboi de traşee. Pe de altă parte, chiar şi aşa „distruşi” am reuşit cu ultimele forţe să facem „recuperare” corectă seara, la o bere în barul hotelului. Povestea etapei a 2a o poţi citi aici.
Începând cu a 4a zi de concurs şi a 3a etapă, am început şi eu să mă simt mai bine parcă. Adică răceala sau gripa ce-o fi fost, la cât efort am depus în zilele anterioare se pare că pur şi simplu am expulzat-o! Chinul nu s-a terminat, dar parcă se învârteau mai bine pedalele. Mai mult, ştiam că am trecut de jumătea concursului, aşa că de aici nu avea cum să fie decât din ce în ce mai uşor.
Etapa a 3a este numită de organizatori „regina”, pentru că este cea mai frumoasă şi mai grea. La 73 km cu 1.650 m urcare, pare să fie apelativul corect. Adevărul este însă că această etapă are şi cele mai frumoase peisaje. Unde mai întâlneşti momente ca astea, când după colţ, după virajul de pe potecă, să vezi în vale marea. Sunt momente care efectiv te fac să zâmbeşti în ciuda chinului, chiar şi când eşti ud sau plin de noroi.
Dacă eu începusem să mă descurc mai bine din păcate bicicleta mergea din ce în ce mai rău. Nu mai ştiu în care zi am luat o groapă foarte urât, după care furca a început să facă figuri. Nu mai avea compresie, iar la fiecare decomprimare pocnea de ziceai că acum se rupe. După etapă am fost la punctul de service, dar băieţii au spus că din păcate nu mă pot ajuta cu reparaţie. Restul etapelor a trebuit să merg „pe avarii”. Coborârile, care îmi plac atât de mult, a trebuit să le fac foarte încet şi cu grijă.
Însă nici în ziua asta vremea nu ne-a lăsat să respirăm. A fost frig, undeva într-una din cele mai înalte zone fiind în aer doar 3 grade! Dar per ansamblu tot frumos a fost. Startul l-am avut iar de pe feribot, chestie unică în lume. Şi chiar şi pe feribot a fost o mică aventură, în timpul transferului de la hotel la start. Cu marea învolburată, valurile aproape că ajungeau până la ferestrele de sus. Iar vaporul, oricât de mare era, se zbuciuma de nu-ţi venea să crezi. Din cauza asta mulţi au făcut coadă la toaletă. Echipa Freerider Supersonic s-a rezumat însă la nişte cola şi espresso de la bar, moţăind pe canapelele şi povestind cu riderii.
Transferurile cu feribotul au farmecul lor pentru că în timpii morţi de aici, chiar şi de aproape două ore, intri în vorbă cu o mulţime de oameni şi afli tot felul de poveşti despre viaţă. Spre exemplu de data asta am întâlnit-o pe Lorenza Menapace, ciclistă elite din Italia a cărei viaţă se învârte în jurul sportului, dar care, de la o vârstă tânără, a fost diagnosticată cu cancer. Sportul a ajutat-o însă să trecă peste toate greutăţile şi chiar să învingă boala. Am fost foarte impresionat şi mişcat de povestea ei, iar aici am publicat un interviu cu Lorenza, care ar trebui să inspire pe oricare dintre noi. Când avem impresia că este greu, că viaţa este nedreaptă, să mai citim odată povestea ei ca să înţelegem care sunt adevăratele provocări ale vieţii.
Întreaga etapă am fost năpăstuiţi încă o dată, cu vreme rea, burniţă, ceaţă, vânt şi frig. Ne-au îngheţat extremităţile, însa parcă eram mai bine echipaţi ca anul trecut. Răceala care părea că a trecut, a revenit. Locaţia finişului o cunoaşteam, dar nu a fost nici pe departe la fel de frumos ca anul trecut când am avut soare. Acum la finiş, era vânt şi înorat. Aşa că imediat ce am ajuns, am spălat biciletele, am înfulecat două guri de ceva şi am fugit la autocar, să ajungem cât mai repede la hotel şi la duşul fierbinte. Din participările din anii trecuţi ştiam că la hoteul ăsta este şi saună. Ne-ar fi prins bine aşa ceva, dar n-a fost să fie. Aventura etapei 3 o poţi citi mai pe larg aici.
Şi iată că a venit ultima zi de concurs. De nencrezut aproape. Nici că va fi vreme bună nu ne venea să credem. În fiecare zi frecam telefonul cu toate site-urile meteo, doar-doar găseam unul care să nu anunţe ploaie. Ideea e că în zona asta cu insule prognoza chiar că este probabilă. Se schimbă de la oră la oră. Chiar nu aveam habar pe ce fel de vreme urma să luăm startul a doua zi.
Totuşi studiind atât de intens vremea în fiecare zi am observat un şablon şi am dedus, cât de cât, că în ultima zi va fi soare, sau cel puţin nu va ploua. Supriză sau nu, chiar aşa a fost, vreme excelentă. Şi nu-mi dau seama cum, dar aşa cum etapa a 2a a fost întotdeauna cu ploaie, etapa a 4a a fost întodeauna pe soare.
A fost excelentă ziua 4. Mult mai scurtă, cu doar 40 km şi 900 m urcare, etapa a fost un succes pentru mine personal. Mă simţeam deja bine cu răceala, iar cu psihicul stăteam bine. Deh, ultima zi, vreme bună, traseu scurt. Startul s-a dat târziu, la 11, iar relaxarea a fost totală pentru că hotelul la care dormisem fusese pe aceeaşi insulă. Aşa că la start am mers direct pe biciclete, fără autocar sau feribot.
Ajunşi în portul turistic al insulei Losinj, de unde urma să avem startul, destul de devreme am avut timp şi de espresso şi de relaxat şi de taclale cu celelalte echipe româneşti şi străine cu care intrasem în vorbă în ultimele zile.
Etapa s-a desfăşurat vijelios, ca deobicei. Nici aici nu au lipsit potecile înguste şi stâncoase. Dar de data asta erau şi mărginite de mari ziduri din piatră. La un moment dat drumul era atât de îngust încât abia încăpea ghidonul. Tot în etapa asta am observat şi cât de muncite au fost anvelopele care acum, pe final de concurs, erau rupte şi sfâşiate de la piatra ascuţită din fiecare zi.
Amândoi am ajuns aproape de finiş cu multe rezerve aşa că pe ultimii kilometri am reuşit să sprintăm destul de tare şi să mai recuperăm câteva locuri. Însă habar nu aveam dacă cei depăşiţi erau la categoria noastră de vârstă. Nu conta, pentru că era pur şi simplu frumos. Despre cum a fost pentru noi în ultima zi de concurs poţi citi aici mai multe.
Concursul s-a încheiat după cinci zile de aventuri cu un loc 34 la general din 47 finisheri, la categoria Master. E drept că ne-am palsat în a doua jumătate a clasamentului, dar nu pentru toată lumea ţelul suprem este podiumul, sau Top 10 sau 5. Pentru noi şi majoritatea simplilor amatori pasionaţi, scopul acestor concrusuri este despre a-ţi trăi viaţa aşa cum îţi place, despre noi prietenii, vizita locuri şi câştiga experienţă.
După finişul etapei 4 concurenţii s-au întors la hotel unde seara a avut loc şi petrecerea finală. Toată lumea era fericită că a terminat cu bine, desigur cei care au terminat pentru că au existat şi abandonuri. După încă o noapte petrecută la hotel şi inclusă în pachetul „hotel”, a doua zi am fost trensferaţi pe prima insulă unde am avut prologul şi etapa întâi şi unde ne astepta maşina şi bicicletele transferate cu o zi înainte de organizator.
Participarea la Mitas 4 Islands poate însemna o investiţie mare pentru majoritatea dintre noi. Însă ţine cont de faptul că nu e vorba de un singur concurs ci de 5 într-unul. Sunt nişte bani pe care îi dai la început de sezon când poate nici nu eşti în formă fizică bună. Pe de altă parte acest concurs poate fi cel mai bun motiv să ai o iarnă activă şi foarte bine organizată cu antrenamente. Eu aşa am făcut, iar acum, în iunie când scriu acest material, mă simt excelent fizic.
Participarea la Mitas 4 Islands ar putea fi visul oricărui pasionat de mtb pentru că în aceste 6 zile cât eşti în Croaţia, te afli practic în paradisul mtb-iştilor. Plăteşti nişte bani, iar la schimb organizatorii îţi oferă absolut toate facilităţile prin care tu să te simţi perfect. Tot ce faci în cele 5 zile de concurs se poate rezuma la: trezit, mâncat, concurat, îngrijit bicicleta, mâncat iar, bere, somn. Pentru ca a 2a zi să o iei de la capăt, de încă 4 ori. Ce poate fi mai frumos pentru un pasionat de concursuri şi mtb?
Cheltuielile pentru Mitas 4 Islands acoperă 3 aspecte: drumul dus-întors până în Croaţia, taxa de participare şi cazarea. Dacă le luăm pe bucăţi vei observa că investiţia nu este totuşi atât de mare. În plus, pentru banii plătiţi vei primi foarte mult, mult mai mult decât la un concurs din România.
Pentru noi cheltuielile au fost următorele:
- Transport (2 persoane) – 1.400 lei dus-întors. Dacă sunt 4 oameni în maşina ieşi şi mai bine;
- Taxa participare – 350 euro / persoană / 5 etape (valoarea cea mai mică). Asta înseamnă 330 lei / concurs. Destul de mult, dar condiţiile sunt mult superioare evenimentelor din România, iar experianţa deosebită merită;
- Cazare hotel – 399 euro / persoană / 6 nopţi. Asta înseamnă 315 lei / zi în care ai incluse cazarea, transferul cu autocarul şi feribotul spre start plus retur la masină în ultima zi, transferul bicicletei şi al bagajelor, toate mesele cu mâncare la discreţie. Mai mult, 315 lei, adica 66 euro, este mai puţin decât plăteşti în Austria, spre exemplu la o pensiune modestă, în full season, fie vara, fie iarna.
Total – aproape de 900 euro pentru 6 zile de paradis pe mtb!
Mitas 4 Islands este un concurs special la care ar trebui să participi cel puţin o dată în viaţă. Este atât de diferit încât întreg eveninemtul este o adevarată experienţă din care înveţi o grămadă despre tine, despre bicicletă şi despre fenomenul mtb. Pentru ediţia 2020 înscrierile au început deja, iar taxa de participare este cea minimă până pe 30 septembrie. Sunt însă doar 100 locuri disponibile la nivelul ăsta de taxă. Aşa că nu rata ocazia să începi sezonul următor în forţă! Consideră Mitas 4 Islands cel mai bun motiv să rămâi în formă fizică excelentă întreaga iarnă!
