Acum citesti
Specialized-ul pe care Kulhavy a câștigat la J.O. 2012 de la Londra

noutati_eurobike

La Eurobike, cei de la Specialized au prezentat într-o manieră atractivă bicicletele care le-au adus anul acesta satisfacții. Mai mult decât atât, bicicletele au fost însoțite de casca și încălțămintea sportivilor care au concurat în diverse competiții.

Una dintre cele mai importante victorii de anul acesta pentru Specialized este cea obținută de Jaroslav Kulhavy, care a reușit să câștige titlul suprem la Jocurile Olmpice de la Londra, la proba de Cross Country Olimpic.

Cehul a concurat pe un full suspension cu cadru din carbon și roți de 29 de inch. Poziția foarte aplecată este dată de tija de ghidon cu rise negativ, ce poate fi lesne observată și din fotografii. Furca provine de la Rock Shox, cel mai probabil modelul SID sau Reba XX, iar amortizorul spate de la Fox.

Transmisia este asigurată de Sram, fără a fi marcat pe schimbător sau pe angrenaj denumirea respectivei componente. Așa cum ne-au obișnuit cei de la Sram, este vorba despre componentele BlackBox, ce încă nu au fost lansate pe piață. O privire mai atentă însă asupra foii, scoate în evidență logo-ul XX1, prin urmare, Kulhavy a pedalat pe un sistem de transmisie 1 x 11.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

2 + 11 =