„Faptul că eu exist dovedeşte că lumea nu are sens” – aceasta este doar una din acele afirmații care l-au evidențiat pe Emil Cioran. Scrie ca să se răzbune, pe lume și pe el însuși, iar consistența spuselor sale se poate regăsi în cărți precum „Despre neajunsul de a te fi născut”, „Neantul românesc” sau „Tratat de descompunere”, chiar începând cu titlul. E hotărât să nu scrie nimic care se opune credințelor sale și este hotărât să nu lucreze nici măcar cinci minute din viața sa. Nihilismul l-a caracterizat.”Singurul lucru cu care mă mândresc este faptul că am înţeles de foarte tânăr că nu trebuie să dai viaţă, să zămisleşti. Oroarea mea de căsătorie de acolo vine. Este o crimă să transmiţi propriile tale defecte unei progenituri şi să o obligi să treacă prin aceleaşi încercări ca şi tine. Părinţii sunt nişte asasini” spune tot el. Însă a Emil Cioran a fost capabil și de mari pasiuni, două la număr: cititul și mersul pe bicicletă.
Emil Cioran a văzut lumina zilei la Rășinari, în județul Sibiu, în 8 aprilie 1911. Urmează cursurile liceului Gheorghe Lazăr din Sibiu după care studiază filosofia la Universitatea București, unde aprofundează autori ca Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, Friedrich Nietzsche, Ludwig Klages, Martin Heidegger sau Lev Șestov. În 1937 primește o bursă la prestigioasa universitate Sorbona, revine pentru două luni în țară, dar decide să se întoarcă în Capitala Franței, unde va rămâne până la sfârșitul vieții sale. După întoarcere, publică mai multe cărți doar în franceză, cărți care s-au bucurat de un real succes și prin subtilitățile lingvistice ale modului în care au fost scrise, nu doar mulțumită conținutului lor. Operele sale îl validează ca pe unul din cei mai importanți filosofi nihiliști ai secolului trecut.
Totuși, se pare că Cioran și-a găsit puțină alinare a angoasei sale existențiale în pedalat. Filosoful care a locuit circa jumătate de secol într-o mansardă a Cartierului Latin din Paris a avut o predilecție pentru a merge cu bicicleta și nu oricum, ci în plimbări destul de lungi. De asemenea, lungile plimbări prin Franța i-au permis să cunoască francezul de rând și să deprindă acele subtilități de limbaj care s-au dovedit a fi de folos în operele sale.
Simone Boue, femeia cu care a locuit românul, își amintește, în ultimul interviu pe care l-a acordat: „(…) am primit un post de profesoară de engleză tocmai la Mulhouse. Acolo am petrecut şi primul Paşte împreună. Cioran a venit cu bicicleta şi am făcut turul Alsaciei.”
În același interviu, acordat lui Norbert Dodille, doamna Boue mai povestește: „Plecam (n.r. – în vacanțe) cu bicicleta sau pe jos, cu câte un rucsac în spate. Uneori, puneam şi cortul. Eu aş mai fi oprit la câte-o gazdă, dar el era foarte „spartan”. Descoperiserăm drumurile de pe marginea canalelor, aveau un farmec teribil. Am făcut zeci de kilometri aşa. Plimbările lungi îi plăceau peste măsură. Să plece cu bicicleta sau să meargă pe jos însemna să golească conştiinţa, să nu mai existe decât în peisaj, în mişcarea pasului.”
„Am fost în Spania (pentru care avea o mare pasiune), dar şi în Italia şi Anglia . De cele mai multe ori am făcut turul lor pe biciclete. În America a fost invitat de foarte multe ori, dar a refuzat să meargă. Îi era teamă de avion, n-a zburat nici măcar o dată în viaţă”.
Și se pare că Emil Cioran era și un avid biciclist urban, după cum își amintește Alexandru Mateescu Frâncu:
„În prima fază, ultimii ani de pace, ne întâlneam periodic, de obicei la cantina studenţească a Bisericii, finanţată de Consulat. Înainte de sosirea nemţilor, într-o zi de vară, mă duceam cu colegul Traian Colţescu (ataşat comercial la Legaţia noastră unde eu eram ataşat cultural), la castelul Contelui Karaman-Chimay, invitaţi la masă. Într-un urcuş aspru, ne încrucişăm cu un biciclist ce urca gâfâind. Ajuns la nivelul nostru, îl recunosc: era Cioran! Îl invităm şi pe el la dejunul contelui. Punând bicicleta în portbagaj, mi-a deşteptat curiozitatea rucsacul lui Cioran: umflat şi foarte greu. “Ce ai înăuntru?” “Deschide şi vezi!”. Conţinea un singur obiect: dicţionarul englez-englez Webster de 2000 de pagini. În acea epocă Cioran se prepara să devină scriitor de limbă engleză.”
Surse: Formula AS, Formula AS, interviu cu Simone Boue, Fundația George Manu
Sursă foto: Webcultura
