Acum citesti
Șosea și off-road în Prahova: Cupa Emmedue Sport 2012

Asociaţia Naţională a Cicliştilor dă startul celui mai important eveniment de ciclism cu participare internaţională din Prahova – Cupa Emmedue Sport 2012, eveniment ce se va desfăşura în perioada 26-27 mai pe Drumul Vinului, Prahova. Aceasta este o competiţie deschisă tuturor cicliştilor, amatori şi profesionişti deopotrivă. Două zile de fair-play şi de plăcută întâlnire cu natura şi peste 250 de kilometri de trasee inedite pe şosea şi pe drumuri forestiere ce traversează renumita zonă viticolă Dealu Mare.

Ediţia 2012 se extinde atât prin numărul de curse, cât şi al categoriilor de vârstă propuse pentru participare. Așadar, sâmbătă, 26 mai, te așteaptă două trasee pe şosea (100 şi 50km), iar duminică, 27 mai, 2 trasee de mountain-bike (65 şi 35km). La cursa de 35 de kilometri se pot înscrie şi părinţii împreună cu un copil sub 14 ani (Cursa Familiei). Tot Duminică, 27 mai, va avea loc în parcul Bucov din Ploieşti Cursa Copiilor, întrecere la care pot participa copii cu vârsta între 5 şi 13 ani.

Acum, să luăm la bani mărunți cele două zile. Etapa I constă în două trasee de şosea, cu pornire de la Crama Seciu din Boldeşti Scăeni: un traseu cu nivel de dificultate ridicat, de 100 de kilometri lungime şi o diferenţă de nivel de 1200 metri; al doilea traseu, de 50 de kilometri lungime şi 450 de metri ascensiune, urmează îndeaproape traseul cursei lungi, fără a aborda rampele dificile ale acestuia. Concurenţii vor străbate una dintre cele mai pitoreşti zone de pe traseul Drumul Vinului: crame prahovene, dealuri şi podgorii renumite ale zonei.
Pe urmă, etapa a II-a propune două trasee de mountain-bike, cu pornire din Parcul Bucov, Ploieşti: primul de 65 de kilometri şi al doilea de 35 de kilometri, trasee ce traversează zone verzi împădurite, cu privelişti însorite, dar şi cu porţiuni rapide de macadam sau asfalt.

Festivitatea de premiere va avea loc la Crama Seciu după fiecare etapă, sâmbătă de la orele 14.00, respectiv în Parcul Bucov duminică, de la orele 15.00. Spectatorii sunt invitaţi să-i susţină pe sportivi la start, în punctele fierbinţi de pe traseu şi la premiere.

Pentru înscrieri şi programul evenimentului, accesează site-ul oficial al competiţiei.

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twenty − one =